"Iti citesc blogul pe care l-am descoperit pe pagina Roxanei. Citesc tot ce publici in romana, engleza mea avand un nivel de supravietuire, nicidecum de lectura. Sunt onorata de comentariul tau. Si mandra. Este foarte reconfortant complimentul venind din partea unui creier viu. Esti profund, cursiv, sensibil, creezi imagini si stari. Vei plati pentru neobrazarea de a fi altfel.Nu indraznesc sa postez vreun comentariu pe paginile tale. Mi s-ar parea un gest impertinent. Dar am indraznit sa te deranjez cu acest mail, pe care, de altfel, il inchei aici.Iti doresc sa gasesti ceea ce cauti si sa te bucuri de asta!
Te salut, cu admiratie benigna. Dana"
Asta e un mail pe care ar trebui sa-l inramez. Nu sunt nici pe departe atat de... asa cum zici tu si nici nu merit vreun compliment. As vrea sa fiu aproape de imaginea pe care ti-am oferit-o, dar, din pacate, sunt un negativist cronic si un lenes notoriu. Mai nou, cu stupida mandrie, adaug si titulatura de magar. Magar, nu in sensul zoologic al cuvantului, ci in sensul englezesc de ASS. Am reusit sa imi claustrez aproape in totalitate terminatiile artistice, sa imi filtrez prietenii pana cand au inceput sa sangereze si sa ma inchid intr-o semi-depresie neproductiva.
Sincer, nu stiu cand as mai fi scris din nou, dar am simtit nevoia sa te onorez cu un raspuns oficial si demn de ceea ce esti si reprezinti. Nu am nici cea mai vaga idee despre tine ca persoana, dar ca si autoare, ca umbra din spatele cuvintelor, meriti toata lauda.
Ai observat, banuiesc, ca tind sa promovez ceea ce-mi place. Si ceea ce scrii tu este un fel de prajiturica frantuzeasca in blogosfera romaneasca. Pentru celalalt tu, care ma (mai) citesti, iti recomand din toata inima si creierasul meu stresat blogul Danei.
Pe langa minunatia asta literara, mai trebuie sa anunt ceva: m-am dat pe house. E un fel de-a spune... Imi place Deep Central. Baietii astia doi, Doru si George, au reusit sa-mi schimbe parerea despre genul asta de muzica. Suna extraordinar de bine live; atat de bine incat au reusit sa socheze audienta constanteana de doua ori. Sper la un hatrick - bucurati-va de clip!
Si fiindca momentan sunt in examene si alte lucruri umane si total neinteresante, neesentiale si mancatoare de pretios timp, o sa-mi declar si pauza de scris in mod oficial. Dar nu-ti face griji, continui sa ma antrenez si o sa revin de doua ori mai caustic, sarcastic si... magar. Cum spune un bun prieten: Hai! Ura!
Sunt satul pana-n gat de idioti. E evident, e clar, am spus-o de nenumarate ori. Dar ce ma fac acum? Am ajuns in stadiul in care orice parere cu referire la ce nu e bun ma trimite intr-o furie oarba. Ceea ce e perfect: ati mai vazut blogger cu probleme de control al nervilor? Ei, acum da, ca si-a tras si Mircea blog (si mi-a sters cometariul cu urarile aferente). Dar eu nu sunt la fel de cunoscut ca el, asa ca sunt special.
Doar ce mi-am luat un sut in fund, cu bocanc de metal, de pe un chat american. Dintre toti cretinii din Romania, o tipa de 22 sau 24 de ani s-a nimerit sa dea pe-acolo, sa ma invete pe mine cum sta treaba cu viata de pe-aici. Ce m-a scos din toate saritele n-au fost plangerile repetate despre bani, coruptie, sistem etc., ci faptul ca turna toate rahaturile in fata unor straini. Si ne mai miram ca toti se uita la noi ca la ultimii oameni? Ca au impresia ca Romania este o tara din Africa? Da, e adevarat! Traim intr-o tara cu un sistem idiot, suntem condusi de oameni incompetenti si corupti, n-avem bani, educatie, sanatate, dar chiar trebuie sa ne plangem si altora?
O alta caracteristica a romanului este sindromul mainii intinse; nu avem si vrem sa ne dati. Nu merge, deci trebuie sa rezolvati...
Normal, totul a pornit de la o discutie despre Mos Craciun si faptul ca pustii din ziua de azi nu mai cred in asa ceva. Si mai normal, cand la radio DJ-ul acuza ca parintii sunt tampiti ca fac asa ceva, cand Alina Plugaru "e cu noi" la Pro TV, cand Craciunul e o gluma proasta, falsa si impachetata in glam ieftin. Si stii care e problema? NOI! Noi suntem problema fiindca nu facem nimic. Ne plangem. "Copii din ziua de azi cresc prea repede". Bullshit! Parintii mei au crescut la fel de repede ca si mine, ca si restul oamenilor din toata lumea. Problema nu e modernizarea, nici ritmul rapid de evolutie, ci faptul ca suntem condusi de imaginea unor manelisti si tarani, care promoveaza ignoranta pe toate planurile. Parintii sunt de vina fiindca le e mult mai usor sa arunce cateva sute de lei si niste chei de masina decat sa stea de vorba cu plodul razgaiat. Cati din pulifricii astia de liceu crezi ca stiu cine e Domnu' Goe? Probabil ti-ar raspunde ca e baiatu' lu' bastanu' ala care e asociat la Bamboo. Vrei o rezolvare? Lipeste-i doua peste bot si explica-i cum sta treaba, si mai lasa dracului vrajeala asta cu discernamantul. Un pusti de 14 ani are tot atat discernamant cat un junkie pe heroina!
Si-asa trecem si la restul problemelor: saracia, in mod special. Nu credeam sa aud idiotenia asta din gura cuiva, mai ales dupa ce Teo a spus adevarul suprem in materie, sub forma de gluma. Era vorba de saracii copii care vor sa invete si care sunt atatia in Romania... Serios? Sa mori tu! "N-am curent, n-am caldura, mi-e foame de mor... Stiu! O sa fac niste probleme de fizica!". Ma lasi? Da, or fi doi indivizi, cu vointa suprema, care vor sa iasa din rahat si chiar sunt de admirat. Dar ceilalti? Vezi poze cu toti limbricii astia cu ochelari-libelula, pozati langa BMW-ul lu' vecinu', sau toate paparudele de liceu, rascracite (iar il citez pe Teo) pe fotoliul ala bun a lu' bunica. N-au bani sa treaca strada, beau cafea de la automat si freaca bordurile cu toalele lor piratate. Si astia sunt saraci. Nu atat de saraci ca altii, dar astia sunt majoritatea: copii cu situatii modeste. Deci chiar saracia sa fie problema?
In final ajungem si la locurile de munca, prost platite si putine. Si totusi atat de multe masini germane in oras! Mi-aduc aminte de o discutie cu unul din mecanicii de pe nava, om simpatic si de treaba, dar la fel de frustrat. Imi spunea sa nu rad niciodata de mecanici, ca ei sunt baza, ca ei muncesc cel mai mult. Mi-a spus sa nu ma plang ca-s obosit, ca el trage de chei toata ziua si curg apele pe el langa motoare si tevi. Frate, eu te inteleg, esti muncitor, esti tare pe treaba ta, fara tine miile astea de tone nu ar pluti! Dar stii ce? Nu eu te-am pus sa te faci mecanic. Puteai sa faci ce fac eu, sa-ti freci coatele de birouri si ochii in radare! Fiecare e liber sa isi aleaga meseria si calea in viata. Restul e doar o prostie ideatica! Iar daca-mi spui ca te frustreaza faptul ca nu poti face ce-ti place si sa fii si platit pentru asta, inseamna ca n-ai mancat saptamani intregi paine cu margarina sau intr-adevar ai o problema psihica. Traim intr-o societate in care nu avem luxul asta, asa ca adapteaza-te sau taci dracului din gura!
Toate lucrurile astea le-am discutat in contradictoriu mai devreme. Frustrare, complexe, incapatanare intr-o gandire fantezista si intr-o mentalitate ignoranta. Sunt satul! Nu mai suport oamenii astia si o sa discriminez, o sa lovesc in oamenii de genul asta. Fie ca e egoism sau irascibilitate, nu-mi pasa - nu esti singurul nefericit din tara asta! Nu esti singurul cu probleme, cu frustrari si cu vise naruite. Diferenta dintre tine si mine e ca eu nu astept schimbarea de la altii. Nu cu adevarat...
Ironic e ca sunt discriminat la randul meu. Mi-am luat un ban de pe chat-ul cu pricina fiindca mi-am aparat convingerile, in acelasi timp enervand pe totii oamenii de-acolo. Asta e! Au trecut 30 de minute si ma intorc, curios de repercursiuni, dar mult mai linistit. O fi si asta o metoda... They bitch at me, I bitch at you. Fun, huh?
I've read this book a while back. Took me a few tries to actually finish it because the beginning was so bloody boring. I kept reading the notes on the back cover about how brilliant this author was, this John Kennedy Toole, who won the Pulitzer for this book post mortem. If not for his mother's continous struggle to get someone worthy to read it, he would have been probably forgotten in the mists of time.
The man who did finally read it, and promote it, had the same problem as me: before the second half of the book he got so bored, he was ready to trash the John's name for writting such a lousy book. The point is that everybody is open to failure because everybody feels the need to express an opinion on spot. We're probably afraid not to lose our trail of thought or our brilliant comment that we prepare in that second just to hit someone over the face with it.
Oscar Wilde said that "only shallow people don't judge by appearances". That's right, a better analysis will prove that content and form are both equally important. Still, the brilliant author never mentioned that this scanning of people or objects or situations has to be done thoroughly so that the assessment can be as accurate and objective as possible. 'Tis strange... They teach a lot of methods in school, but they don't say anything about focusing on the whole and not just the part that captures the eye. And I tend to believe that that is a massive problem on a global scale; if people showed more insight and focused on the message more, a lot of world-wide issues could be solved. Alas, we are imbeciles!
As my lie experiment goes on, I realize how much bullshit can people come up with. It's not shocking, but it is amusing. Most people would make up any lie just to cover their ass and even go to lengths that I didn't believe possible. A few years back, a collegue of mine actually swore to one of our professors that his grandparents had a horrible accident. Or were there two? Anyhow, he said that his grandmother died in a fire and after that his grandfather had a horrible car accident that left him without legs. Just an excuse for his lack of study and some emo crap to feed a professor who was about to fail him. Which is exactly what happened, even though he seemed to actually believe the guy.
I wonder what kind of lie would a person like this come up with if something ten times more important would come up. Most importantly and worrying is the fact that he lied with such conviction, in a more serious situation he's likely to appear as a saint even though he just killed a dozen people.
So basically, there are two kinds of people: liars and dunces. Liars can be dunces when it comes to certain matters, but the other way around is nearly impossible because dunces make lousy liars. Of course, there's a third party involved, as always, but those shall remain unnamed. They fit into no category and can not be labeled. Funny though how the other two try to copy that, don't you think?
Well, to all my cats out there, pardon the english exercise. This was a promise made to Spooky, my australian Tauren-player godmother who's checking out my blog now and then. Have a nice day, y'all and "For the Horde!"
Am un prieten real, mai putin imaginar si mai mult imaginativ. Ii plac gusturile fine, nu neaparat scumpe, fiindca nu valoreaza doi lei. Si totusi, are doua miliarde. Din punct de vedere estetic este nul, dar infinit ca si prezenta. Este un boem si un avar convins, deci un mare ipocrit. Il iubesc pentru ca este atat de nestatornic in ceea ce spune, face si este, dar mai ales pentru ceea ce nu este.
Stiu ca nu ai inteles mai nimic din ceea ce am spus fiindca probabil nu ai un astfel de prieten. In cel mai bun caz, s-ar putea sa-l cunosti, sa-l urasti sau sa-l ignori. Este genul de persoana care te face sa crezi ca ai spus un adevar suprem, pe care are de gand sa-l foloseasca in rezolvarea problemelor personale, dar care a uitat tot in momentul in care iese pe usa. Pana deunazi ma intrebam de ce fac oamenii astfel de lucruri, cand in aparenta nu exista nici un motiv destul de bun. Ieri am aflat...
Oamenii mint. Oamenii spun atat de multe cacaturi incat incep sa le creada si se simt chiar ofensati daca le dovedesti asta. Nu ma exclud; inca mai sunt macinat de o amintire amara de prin clasa a 5-a. Eram intr-o tabara de vara si un prieten i-a spus fetei pe care o placeam (cu mine de fata) ca m-am indragostit de ea. Am negat cu multa hotarare si m-am inrosit ca un rac. Pentru lipsa mea de maturitate m-am ales cu o bataie pe umar si o mare dezamagire, tipa "combinandu-se" cu un alt baiat... M-am intrebat mereu ce s-ar fi intamplat daca as fi spus adevarul.
Revenind la subiect, e absolut minunata descoperirea mea. Sunt extrem de mandru de ea si de zece ori mai fericit pentru ca imi pot pune in aplicare, in sfarsit, gandirea si in alte circumstante decat examene sau proiecte. Asadar, din momentul de fata, am hotarat sa ma joc de-a Toma Necredinciosu' si sa banuiesc pe toata lumea ca minte. Nu numai ca este extrem de amuzant sa incerc sa descopar cauzele si adevarul, dar este si foarte valid. Este foarte probabil sa (imi) rezolv multe probleme actionand asa.
Sunt un tip foarte logic, dar irational. Ma enervez extrem de repede si sunt condus de impulsuri. Sunt vicios, rautacios si rece. Ma scot din sarite, in mod egal, toate defectele umane si, in acelasi timp, iesind la iveala, pe rand le consider "lucrul pe care-l urasc cel mai tare". Sunt vindicativ, genial si nebun. Am nevoie de atentie ca de aer, de confirmare si adulare, si o sa te plesnesc fara sa clipesc atunci cand ai inceput sa ma plictisesti. De asemenea, sunt un mincinos notoriu!
Hai sa ne jucam. Spune-mi cu ce te-am mintit! ...Si la multi ani.
