Mi-am promis sa nu vorbesc despre faptul ca am luat licenta si imediata mea operatie la piciorul traumatizat acum mai bine de-o luna, dar ma vad in imposibilitatea de a scrie despre altceva. Printr-un miracol, azi am fost eliberat din spital, dupa operatia prin care am trecut ieri, proces in urma caruia m-am ales nu numai cu un surub in glezna, niste dureri pe care le doresc celor mai aprigi dusmani, dar si cu o experienta inedita. Sa vorbim dara!
Cum spuneam, azi m-au eliberat si, cu chiu, cu vai, m-am tarat pana acasa, montandu-ma la pupitrul de control al unui pat curat si punandu-ma la curent cu evenimentele din ultimele 24 de ore. Nu stiu ce e mai interesant: evenimentele prin care am trecut eu sau faptul ca Badea a facut alte dezvaluiri socante. O sa incerc sa le imbin....
In timp ce Udrea are un buget de 75.000 Euro alocat pentru jaluzele, in Spitalul Judetean Constanta nu exista insecticid pentru deratizare; in timp ce blonda de la Turism aloca 250.000 Euro pentru "pixuri, umbrele si accesorii personalizate", prin sectia de ortopedie, prin sali de operatie se tarasc oameni de ani de zile.
Am avut 3 colegi de salon, dintre care unul cu operatii peste operatii pentru un accident petrecut in urma cu 9 ani, altul, un batran amarat, cu un picior amputat, iar celalalt operat, ambii gemand toata noaptea de dureri insuportabile. M-am contorsionat si eu in spasme, ore intregi, dupa ce anestezicul si-a pierdut efectul, sectia neavand un calmant destul de puternic. M-am surprins respirand sacadat, ca un animal muribund, in timp ce socurile imi zguduiau tot corpul, pana cand am ajuns sa le simt in inima si-n ceafa. Mi-a fost mila de maica-mea care ma privea exasperata si frustrata, neputand sa ma ajute cu nimic. Mi-era mai mila de batranul de langa mine. Dar sentimentul predominant a fost de scarba: fata de mizeria de sub paturi, de asistentele fara pic de pregatie sau empatie fata de pacienti, de sutele de carcalaci de pe pereti. Cand am stins lumina, a urmat o adevarata orgie si, chiar daca durerea se ameliorase, am dormit iepureste, stresat de creaturile care colcaiau in voie, de caldura insuportabila si de sforaiturile celui de-al treilea coleg de salon. Acesta din urma cred ca a fost cireasa de pe tort: modelul clasic de marlan, fuma in salon, isi trata sotia ca pe o sclava, iar ea, nedezicandu-se, accepta cu mandrie rolul de sluga. Mai mult, glumea neamuzant cu asistentele, revelandu-mi un nou gen de umor (nou pentru mine), care sunt convins ca numai subclasa lor genetica il gusta.
Azi am urmarit in reluare emisiunea de aseara a lui Mircea, de unde am si aflat despre sumele prevazute pentru bugetul ministerului. Sarind peste experienta mea ingrozitoare, a carui miros inca il simt impregnat in piele, de ce nu acorda Udrea banii astia pentru sali de sport? De ce nr. 8 in lume la sarituri in piscina se antreneaza intr-un bazin cu bureti? Si, mai mult, de ce ziarele si revistele publica tot felul de studii in care se spune ca romanul prefera televizorul in detrimentul sportului, cand noi nu avem unde sa facem sport? ...Eu joc baschet si tenis, atunci cand, pot pe ciment, in curtea pseudo-devastata a scolii generale nr. 28, si numai atunci cand nu sunt ore. Ne mai miram ca pustanii stau pe calculator si scriu bloguri, in loc sa bata mingea. Pana cand credeti ca o sa mai suportam?
A mai trecut o saptamana, cu poate mai mult stres si transpiratie decat cele antecedente; privind in retrospectiva, n-a fost chiar rau: mi-am dovedit ca sunt un tip inteligent in repetate randuri.
...Vad totusi ca nu prea s-a dat curs rugamintii mele. Nu numai ca n-am primit nici o inregistrare audio, dar nici macar nu s-a comentat. Ma asteptam macar la un "ba, boule! vezi ca ai licenta peste 2 zile, iar tie-ti arde de radio!", dar nici macar atat nu s-a sinchisit nimeni sa-mi spuna. Pe de alta parte, nu sunt surprins. M-am obisnuit cu indiferenta si poate ca era nevoie de acest radio silence (pun intended), pentru a-mi aminti de faptul ca eu scriu de dragul de-a scrie, nu pentru o audienta virtuala.
Sunt extrem de multumit de mine, in ciuda faptului ca am avut o mica scapare in ceea ce priveste procesul mortii lente, manifestate prin examenele terminale (chiar suna a boala grea, nu?). Povestea a inceput de vinerea trecuta, dar prefer sa las vestile proaste pentru final. Pentru efect dramatic. Sarind deci peste week-end, am inceput cu proiectul total spontan si nejustificat de a-mi construi propriul post de radio - lucru pe care l-am si realizat, muncind de duminica seara si pana luni dupa-amiaza (aproape continuu), cand eu miercuri aveam prezentarea mirobolantului proiect de diploma. Dupa semi-succesul online - spun "semi-succes" fiindca inca nu am reusit sa gasesc o metoda pentru un show live, difuzand momentan doar muzica - m-am depasit pe mine insumi, reusind sa obtin un rasunator 8 la examen, pentru impresie artistica. Probabil noile carje din aluminiu au lucit mai frumos in penumbra camerei, asezate frumos langa mine, in timp ce transpiram din greu (mai mult de efortul de deplasare pana la etajul I si caldura din sala decat de emotii) incercand (cam inutil) sa-mi prezint creatia.
Joi am facut inca un efort inuman, strangand din dinti si incordandu-mi tamplele de durere, in timp ce revizuiam, alaturi de o mana de colegi, toata materia celor 5 ani de facultate. A fost... extrem. Sa inveti navigatie estimata, astronomica, radar si ortodromica in 4 ore poate fi considerat un demers nebunesc; am reusit totusi sa retin mai mult decat ma asteptam. Iar ieri am pus in practica, pe harta, stand intr-un picior timp de 4 ore, transpirand cat pentru o turma de elefanti. Nu-s bun la auto-evaluari, intotdeauna supraestimandu-ma, dar eu zic ca e de bine. Astept o nota maricica, macar de reconfirmare, ca eu POT sa invat materia intr-o singura zi.
Partea proasta e ca, asa cum bine-ai intuit pana acum, inca mai folosesc carje. De ce? Pai e simplu: doctorii romani sunt niste imbecili, niste nenorociti, care nici macar logica elementara nu au. Primul, cel de la Spitalul Judetean, mi-a spus ca n-am nevoie de operatie la picior, fara sa se uite la radiografie (ca mai nou se dau direct diagnostice, iar scanarea ramane intr-o baza de date), trimitandu-ma la un al doilea doctor, alt idiot, pentru a-mi pune ghips. Ast' din urma, nepotul lu' Mengele, la fel de cretin, mi-a si el pus ghipsul fara sa se uita pe o radiografie. Dupa o luna, adica vinerea trecuta, m-am prezentat la control, pentru debarasarea de ancora de doua tone care m-a incomodat atata timp. Dupa radiografie, surpriza! Piciorul meu e inca rupt, capatul de os nu e sudat, iar doctorul sinistru se uita pe poza, se uita pe modelul de pe PC, se uita pe poza, se uita pe model, se uita la mine si ridica din umeri: "Asta e." Eu ma uit la maica-mea, ma uit la picior, ma uit la doctor cu ochii mari si prosti: "Huh?" Asta e, frate. Daca ii schimbam halatul cu o salopeta muradara de ulei, cabinetul cu un service auto, se incadra perfect in peisaj. "Asta e, mergeti in trei roti." In cazul meu, doar in una. Adauga "n-are nimic - mergi asa, incet-incet, si o sa te refaci in timp." "Si nu e periculos?" intreb stupefiat de usurinta cu care vrea sa ma expedieze. "Cam doare" remarc, in timp ce, punand piciorul in pamant, realizez ca ma doare foarte tare si INCA nu pot sa calc. "Nu, e doar sensibil de la ghips si de la lipsa de miscare. Nu te incomodeaza ciotul ala de os." concluzioneaza si ma incurajeaza sa incerc sa calc. Mai rade putin de mine, ca nu sunt rezistent la durere, apoi ne impinge afara.
Luni m-am protapit, alaturi de personajul matern, iar la Spitalul Judetean. De data asta am vazut un profesor care m-a palpat cu grija, s-a uitat pe radiografie si mi-a spus ca trebuia operatie din start; pe scurt, m-am chinuit o luna cu piciorul in ghips degeaba. Mai mult, am pierdut timp pretios, timp ce ar fi putut sa constituie recuperarea ce va dura, dupa ultimul meu test, o alta luna. Si mai mult, capatul de os care "nu ma incomodeaza" este cel care nu ma lasa sa pasesc cum trebuie - preseaza pe tendom, de unde si durerea insuportabila. Asadar, dupa ziua de miercuri, o sa trec si prin prima mea operatie...
Una peste alta, e bine. Cu toate ca m-am obisnuit cu aventurile de genul asta (fiindca-s ceva normal pentru mine), nu inceteaza sa ma deranjeze (din ce in ce mai tare) de fiecare data. Expresia "numai mie mi se intampla" se aplica in cazul meu. Cand am dat la liceu, ai mei au divortat, dupa un scandal urat, cu bataie si betie. Cand am dat bacalaureatul, am picat la fizica, atragandu-mi ura intregii familii. Cand am vrut sa ma transfer de la o facultate la alta, n-am reusit sa-mi iau toate examenele, lasandu-se cu plecat de-acasa si alte drame... Acum, multumesc lui Dumnezeu, nu s-a lasat cu razboi emotional (desi nu-i timpul pierdut). Tine-mi pumnii pentru miercuri.
Ai observat, sper, ca am talentul de sa ma apuca de cele mai tampite proiecte in cele mai nepotrivite momente. Ultimul se cheama Tomcat83 Radio si este deja "in picioare" de vreo 6 ore, si am inregistrat target-ul record de DOI ascultatori!
Nu am spus inca nimic, desi planuiesc sa incep o emisiune (la un moment dat), dar, pana atunci am nevoie de ajutorul tau. Cand eram la Jurnalistica, am participat la un curs de comunicare, unde se practicau niste sedinte de brainstorming; intr-una din ele, o revista ipotetica necesita un nume - astfel, a fost comparata cu un bebelus. Cum si eu sunt un copil, vreau sa ma compari cu acest radio (pe care nu trebuie neaparat sa-l asculti... inca!) si sa spui ceva despre mine AICI. Dupa ce m-ai injurat, trimite fisierul audio la alexander.angellove@gmail.com. Cu putin noroc, o sa-l transform intr-un promo!
Deocamdata nu emit decat muzica; daca ai curiozitatea sa vezi ce-mi trece mie prin Winamp, da click pe TOMCAT83 RADIO, sub logo-ul cu pisica. Multumesc anticipat si sa (ne) auzim (de) bine!
Ma dadeam ieri pe bloguri, din lipsa de ocupatie sau, mai repede, de avant. Ar trebui sa-mi pregatesc prezentarea pentru proiectul de licenta; marti este maretul eveniment si, desi mi-am promis toata saptamana sa concep ceva frumos, neuronul meu si-a luat fortat vacanta, nedorind sa se implice in activitati scolare. Revenind la bloguri, observ public ca nu am o lista foarte mare si tocmai din acest motiv m-am hotarat sa explorez putin preferintele celor pe care-i citesc. Cum Simona era prima pe lista, m-am apucat sa-i rasfoiesc blogrollul doar ca sa-mi confirm, fara lauda, ca eu chiar stiu sa scriu (prin comparatie).
Nu ma laud si nici nu vreau sa arunc cu noroi in oameni pe care nu-i cunosc, dar un blog mi-a atras atentia prin natura sa de tabloid. Fac o mica paranteza: eu am darul sa anunt din timp diverse evenimente, cu o precizie de laser, iar aceasta include scandalul Ridzi, disputa Cristoi - Badea / Ciutacu si, din pacate, incercarea de a murdari numele si imaginea lui Michael Jackson. Am afirmat din start ca vor fi doua tabere: majoritatea, care l-au ridicat in slavi desi cat a trait il uitasera cu totul, si procentul mic al frustratilor ce a devenit si mai inversunat din cauza primului segment. Stefanel al nostru face parte din a doua categorie si este extrem de periculos pentru ca, asemeni multor non-valori romanesti, are priza la public. Te rog chiar sa arunci chiar tu un ochi peste articolul asta si sa-ti dai cu parerea.
Ai citit? Bun. Ai citit si din sursele lui de informare? Nu? Intoarce-te si citeste, fiindca altfel nu vei rezona cu mine. Stefan este evident un om care nu l-a suportat pe M.J. din start, care nu i-a inteles muzica, dansul, creatia per total, si l-a judecat, asemeni multor alti indivizi, punand intrebarea "da' de ce s-a facut alb?". Gandire ingusta, care pune in balans o optiune personala de look si miile de actiuni caritabile ce au facut din M.J., in ochii mei si ai lumii, un om bun. Trecand totusi peste toate acestea, cu toate ca nici eu nu suport The Doors si Sex Pistols, dar le recunosc meritele, raman totusi alte aspecte morale pe care dragul de el le-a uitat:
1. Ca fondator de opinie ce esti (fiindca esti, chiar daca te citeste 1 singura persoana), ai obligatia morala sa nu mananci cacat! Stefan invoca niste articole de ziar care nici nu confirma, nici nu infirma vinovatia lui M.J. in procesele de abuz sexual si pedofilie. Mai mult, asa-zisele dovezi pe care tu, domnule blogger, le folosesti in scopul de a jigni un artist decedat sunt mult mai jignitoare pentru mine, ca persoana rationala. M.J. nu a fost excelat prin inteligenta, dar sa tii atata material pornografic la vedere, reviste si DVD-uri, cand exista internet, mi se pare complet absurd. Cat despre restul, unul din articole chiar dovedeste ca unul din angajatii ce au depus marturie, a fost chiar prins cu sperjur. Cat despre Maculay Culkin... Hai sa fim seriosi!
Daca tot vrei sa strangi dovezi si sa-ti construiesti un argument solid cand acuzi pe cineva de ceva, macar ai bunul simt si documenteaza-te. Citeste articolele pe care le folosesti, cretinule!
2. Ceea ce s-a transmis la TV si ceea ce se mediatizeaza in general despre M.J. si decesul lui nu are nici o legatura cu ceea ce te frustreaza pe tine. Nu s-a batut moneda pe "ce om bun a fost", desi, din punctul meu de vedere, asta ar fi trebuit sa se faca in primul rand; s-a evidentiat faptul ca a fost un mare artist si un bun prieten pentru multi oameni. Cine esti tu sa decizi ce se iarta si ce nu? Cine esti tu sa hotarasti ca M.J. chiar a fost vinovat de lucrurile alea?
Una peste alta, este din nou evident pentru mine faptul ca eu nu fac parte din comunitatea asta a bloggerilor. Nu am aceleasi preferinte cu acest segment social, nu am acelasi stil, nimic din ceea ce discut nu pare sa apara in acelasi fel in alta parte. Imi cer scuze daca am scris despre ce au scris si altii - un gest reflex, nu o dorinta de a fi in trend. Nu joc "Leapsa", nu las comentarii la toate prostiile, nu trec pe oricine in blogroll de dragul de a aparea in al lui. Nu folosesc countere, nu vreau sa apar in nici un top, nu vreau sa ma citeasca toata lumea. Daca nu ma inghiti, ma bucur. Daca nu ma inghiti si ma respecti, ma bucur si mai mult. Daca te-ai regasit in grupul celor de mai sus, nu te simti insultat: nu inseamna ca nu imi face placere sa te citesc. Spun doar ca eu, si poate cativa altii, nu ma simt blogger. M-as simti extrem de incomod la un blogfest, m-as simti jenat daca altii m-ar eticheta altfel decat scriitor sau jurnalist, m-as simti aiurea sa apartin...
Am cautat piesa asta pe YouTube (si nu numai) de-am turbat. O doream pentru materialul anterior, dar nu am reusit s-o gasesc. Albumul nu e atat de vechi (1997), dar se pare ca fanii Kiss murisera odata cu aparitia prea-minunatului site-resursa de clipuri. Din fericire a plouat puternic mai devreme, asa ca mi-am amintit ca imi placea foarte mult piesa si am incropit clipul asta. Sincer, intreg albumul mi s-a parut reusit si ti-l recomand cu mare caldura. Enjoy!
Mircea Badea si-a inceput aseara emisiunea tunand despre blogul Andreei Vass, consilier al primului ministru; pe scurt, desi o sa public intreg articolul doamnei sau domnisoarei, este vorba de lansarea unei provocari (mindblowing!) catre populatie: cine vine cu cea mai buna sau aplicabila solutie sau idee anti criza, va avea onoarea de a lua cina si discuta subiectul respectiv cu Andreea Vass, in biroul acesteia. Vreau sa subliniez nu acest fapt, pe care-l poti observa clar din raspunsul meu pe blogul consilierului, ci modul in care aceasta m-a pus in aceeasi oala cu alti comentatori off-topic, incercand sa para (pueril as zice) de partea noastra, a celor care strigam: JOS CORUPTIA! Enjoy:
Andreea Vass: [...] Concurs de criza : O idee, o cina, o ordonanta
Va provoc sa contruiti in loc sa asistati pasivi la ce se intampla in Romania sub criza. Sunt convinsa ca niciun guvern postedembrist nu poate scapa de critica, dar sunt la fel de sigura ca unele idei ale celor guvernati pot fi mai bune ca ale celor care guverneaza. Exista o singura problema: ideile voastre nu ajung la noi. De aceea lansez acest concurs-experiment care va dura o luna. Astept saptamanal masuri anticriza, iar autorul celei mai interesante idei va fi invitat sa discutam propunerea la cina in biroul meu de la Guvern. In situatia in care aceasta initiativa poate ajuta, promit sa ma bat pentru a o transforma in ordonanta de urgenta. Asadar, vor fi patru intalniri la cina din care sper sa se nasca o ordonanta de urgenta care sa completeze programul anticriza. Va astept.
Nota: In cazul in care niciuna dintre propunerile saptamanale nu va fi acceptabila , atunci voi scrie de ce a trebuit sa iau cina singura. Am incredere ca puteti! Trebuie doar sa ma convingeti. [...]
Tomcat83: Raspuns.
Domnisoara sau doamna, nu va cunosc, deci nu pot sa critic direct. Desi sunt foarte tentat sa va includ in stereotipul politicianului roman. M. Badea are dreptate: concursul asta e absurd - dumneavoastra sunteti -platita- sa gasiti solutii, nu noi. Vreti sa amelioriati siguatia? Admirabil; Eliminati coruptia sau macar educati-va politicienii sa sustraga fonduri mai cu perdea, nu cu scene de 75.000 euro si nici cu sporuri de vacante care spulbera imaginatia si bunul simt.
Ce ma surprinde, si nu numai in cazul dumneavoastra, dar a TUTUROR politicienilor romani, e faptul ca odata ajunsi in post, nu mai vad absolut nimic din ce e real. Se implica in niste actiuni si propun asa niste absurditati incat unii dintre noi se intreaba daca am innebunit sau suferim de halucinatii. Inclusiv dumneavoastra, care ne cereti -noua- idei. Ce-ar fi sa iesiti din casa, sa cumparati un bilet de autobuz si sa faceti o plimbare prin oras, asa cum o faceati mai demult? Ce-ar fi sa va plimbati 30 de minute pe jos si sa priviti oamenii din jurul dumneavoastra? Sunt convins ca s-ar dovedi a fi o inspiratie neasteptata si mult mai benefica decat orice proiect “civil”. Ar mai fi o solutie: sa faceti un lucru destept si sa cereti consultanta straina - ceea ce ar fi trebuit facut direct dupa ‘89. Nu sa ne chinuim ani de zile intr-o pseudo-democratie, in care sa ne mintim ca suntem liberi si avem putere de decizie, in care sa tot incercam si sa ratam. Nu era mai simplu sa copiem un model care s-a dovedit a fi deja de succes? Analog: de ce nu dati niste telefoane in alta tara europeana, sa vedeti cum se descurca ei pe timp de criza?
Eu va doresc succes, desi sunt scarbit de sistemul de guvernare romanesc. Sunt demoralizat, sunt cinic, sunt sinistru chiar in viziunea me vis-a-vis de acest subiect. Dar totusi am 26 de ani si, in ciuda faptului ca tot ce e in exteriorul apartamentului meu ma raneste, ma insulta, ma abuzeaza, vreau sa sper ca viitorul imi rezerva si ape linistite. Nu sper fiindca vreau sau fiindca-s optimist (pozitivismul mi-a decedat demult), ci fiindca nu am de ales. Numai bine.
Andreea Vass: Raspuns.
strong>TUTUROR CELOR CARE PROPUN SOLUTIA “STOP JAFULUI PUBLIC”
Sunt in total acord, dar nimic nu se va intampla fara ca eu, tu, el sau ea sa spuna tare EU NU PLATESC SPAGA! Este o campanie pe care am lansat-o pe 9 decembrie 2008, alaturi de implicarea mea ca voluntar in proiectul ROMANIA CURATA - Coalitia pentru Universitati Curate (initiativa SAR). Credeti ca americanul sau francezul sau englezul nu are inclinatia umana de a obtine beneficii cu eforturi cat mai nici? Eu cred ca DA. In cazul lor se poate mai putin. Diferenta o facem noi, oamenii obisnuiti, care asistam pasiv la ce se intampla sau care veghem vigilenti la gestiunea bunului public. Presiunea publica este cea mai veritabila arma anticoruptie.
De 9 DECEMBRIE 2008, ziua internationala anticoruptie scriam acest text, aici pe blog:
Plumbul din aripile dezvoltarii Romaniei are un nume: CORUPTIE. De la elevii si studentii care copiaza la examene pana la gradatiile de merit oferite de catre cetateni politicienilor corupti, totul pare viciat. Suntem ametiti cu buna-stiinta in hatisurile administrative, ale justitiei si ale politiei. Dansul solitar al DNA si ANI este ineficient. Obosim prematur in lupta cu propriile noastre vicii. Nici organizatiile neguvernamentale din coalitia “Romania curata” nu reusesc sa culeaga roadele atator semnale trase printre decidentii politici. Initiativele Freedom House, ale Societatii Academice din Romania, ale Centrului pentru Jurnalism Independent, ale Grupului pentru Dialog Social, ale Transparency International Romania sau cele aleAcademiei de Advocacy sunt laudabile de altfel pentru energia lor inepuizabila, dar insuficiente. Organizatia Natiunilor Unite ne “obliga”, de cinci ani incoace, ca pe 9 decembrie sa ne amintim ca trebuie sa ne asumam batalia pentru prevenirea si combaterea coruptiei la nivel individual.Buna guvernare nu poate deveni o realitate fara asumarea principiilor etice, a transparentei si a responsabilitatii propriilor actiuni. Nu sunt nici trucuri, nici vorbe perfide. Sunt valorile asupra carora ar trebui noi, fiecare individ in parte, sa veghem vigilenti. Or noi, romanii, ce facem?Suntem incarcati de revolta, daca suntem, si atat. Ridicam in continuare din umeri si platim spaga la fiecare pas. Deh, trebuie sa ne rezolvam rapid problemele. Cand vom spune GATA? Nu mai vreau sa platesc spaga! Crezi ca mai e cineva care nu ia spaga? Crezi ca vei ajunge sa iei si tu? Nu cred in solutii minune, dar sunt convinsa ca ne putem informa. Vezi, de pilda, recomandarile lansate cu ocazia ultimei evaluari a Indicelui de Perceptie a Coruptiei in Romania (2008) sau ghidurile adresate cetatenilor pentru gestionarea eficienta a relatiei cu administratia publica locala si centrala, cu scoala, cu justitia, cu aplicarea corecta a legii fondului funciar si al dreptului de proprietate.
Sunt convinsa ca putem discuta despre caile de solutionare, ca putem spune: EU NU! Mita nu este deloc straina nici industriilor. Companiile cu cea mai mare inclinatie de a da mita reprezentantilor statului, conform unuiclasament publicat recent de catre Transparency International, sunt cele active in sectorul public si al constructiilor, imobiliare si dezvoltarea de proprietati, petrol si gaze, industrie grea si minerit. Cele mai „curate” sectoare, pe de alta parte, sunt cele din domeniile tehnologiei informatiei, pescuit, finante si banci. Cred ca ne putem asuma rolul de avertizori de integritate la toate nivelurile.
Haideti sa renuntam la cinismul si egoismul nostru si sa spunem cu TOTII raspicat:
EU NU PLATESC SPAGA!
Concluzii: La fel ca restul politicienilor romani, te eschivezi si imi insulti inteligenta prin generalizarea problemei / faptul ca incerci sa pari o vasnica aparatoare a valorilor morale. Toti suntem corupti, draga Andreea, si tocmai de-asta replica ta este cu atat mai absurda. Sunteti la guvernare de 20 de ani si acest concept n-a facut decat sa evolueze, sa existe cu o nesimtire inimaginabila chiar si in aceasta perioada dramatica, iar tu ai tupeu sa-mi vorbesti mie de combatere? De "EU NU!"? Am TOT DREPTUL sa fiu cinic, cat despre egoism... nu ai tu nici calitatea, nici background-ul sa tii predici vreunuia din noi. Stiu ca nu o sa citesti niciodata aceste randuri si ca nu o sa dai doi bani pe ceea ce cred eu sau oricare alt prost care mai spera ca nu suntem damnati. Cred in puterea cuvintelor - e singurul lucru pe care romanii l-au recuperat in intregime dupa rusinea din '89. Sper sa oferi cina aia cuiva - macar o gura sa hraniti si voi cat va ingropati in scaunele alea de piele.
Salut, imbecilule! Stai jos si taci ca, asa cum bine te-a citit Badea, iti curge scuipat din gura de prost. Te-am invitat azi aici ca sa-ti spun in fata, deschis si necenzurat, despre cat de neevoluat esti in realitate, cat de marunta ti-e gandirea, cat de imputite iti pot fi gusturile si, mai ales, cat de stramba ti-e viziunea asupra lumii...
Sa incepem cu inceputul si anume ca neuronul tau, ala singur si obosit, oprindu-se sa traga un joint, i s-a parut ca ar trebui sa-ti ghideze asa-zisa metamorfoza in dulcele stil modern, acel al manelistului mai mult sau mai putin reformat. Fiind berbec din gena - imposibil ca vreun stramos de-al tau sa nu fi violat vreo oaie - te-ai infipt cu teasta inainte, entuziasmat maxim de cat de stilat, rafinat si "unikt" poti fi; ai trecut de la freza pe spate, saturata de gel ieftin, cu miros puternic de capsuni, la spumele exagerat de scumpe pentru nelipsitele coafuri "Lama-de-topor" sau "Grenada" si, sa nu uitam, "Creasta de cocos maltratat". In ciuda parerii generale, confirmata (sunt sigur) de anturajul tau colorat, aceste frizuri (mai mult! efortul in sine) NU SUNT COOL! Boule. Da, tu cu tricoul tau roz. Da, tu cu blugii tai cu paiete. Da, tu cu chiloti tanga intrevazuti peste cureaua alba DG. Uita-te la mine cand vorbesc, ca eu nu-s ma-ta, sa stau toata ziua in salon si sa barfesc telenovele. Nici taica-tu, venit de la Nisipari, sa dau "tunuri" ca sa ai tu euroi pentru poze de Hi5. Nu esti COOL, animalule; esti o imitatie execrabila a stereotipului de metrosexual! Esti o mutatie scarboasa, nimic mai mult. Sa-ti fie clar!
Trezeste-te, cretinule! Hai, scoala! Uita-te in jur, uita-te la tine si realizeaza ca viata ta este nimic! Iti imparti timpul intre mancat, dormit, iesit in club si iesit in bar; nu stii nimic, nu ai nimic, daca maine mori esti uitat pana la Revelion. Mi-ar placea nespus sa-ti infig un glont in frunte, dar adevarul e ca adevarata ta valoare (da, aia cu care te lauzi atat) este sub pretul cartusului. De ce mi-ar placea sa te vad sub niste roti de TIR? Nu fiindca te imbraci ca un papagal catatonic si nu fiindca tu crezi si promovezi acest "stil", ci fiindca esti agresiv. Esti un excrement biologic, umblator, rau de gura, care incordeaza pumnii inainte sa articuleze cuvintele; esti anti-cultura, anti-evolutie, anti-cunoastere. Tot ce indraznesti sa atingi se transforma in kitschsi imi poluezi lumea prin simpla-ti existenta. Vreau si am incercat sa te ignor, dar apari neinvitat in viata mea, iar si iar, incercand zadarnic sa ma insulti. Si iti spun, din nou, fiindca am o inima larga si sper (inutil) in luminarea mintilor slabe: sa ma numesti intelectual, matur, profesor, citit, ziarist, cult, tocilar etc. NU este o insulta - iti spun asta fiindca de mult prea multe ori nu am putut sa ma cert cu tine. Te jigneam cu multa gratie, cu eleganta unui muschetar, iar tu dadeai cu bata-n balta, ciobaneste, numindu-ma "destept". Macar incearca!
Stii ce e mai grav, prea-antipaticul meu animal? Ca tu predomini in societatea asta. Dumnezeule, tu esti cel care invarte volanul masinii lu' taticu' prin oras. Tu esti ala de se-nfige in copaci, in oameni, in alte masini... Tu esti dobitocul care face slalom pe motocicleta cu 160 km/h, la ora de varf, cu pasager in spate... Da. Tu esti majoritatea de care probabil o sa ne ferim, o sa ne ascundem prin balcoane cu pustile in maini, incercand sa nu miscam, sa nu respiram, atunci cand vi se face foame. Cand te privesc, mi-e gandul la "I Am Legend" - pricepi? N-ai cum: cuvantul analogie e complicat, iar tu esti alergic la DEX. Da, am zis DEX, ca DOOM este "the evil twin" (bagav-as "niciunurile" pe gat!). Da, domnule, tu esti majoritatea, tu dictezi si tu influentezi valul ce va sa vie... Tu spui ca banul conteaza si tu ma privesti de sus fiindca ma refugiez intr-o carte, decat intr-un pahar de whisky ieftin. Observi ironia? Hai, pana si creierasul tau de greieras ar trebui sa poata procesa umorul negru ce ne caracterizeaza situatia...
Stiu ca mi-am ars buricele degetelor degeaba si ca nu s-a lipit nimic de tine. Ca ma privesti cu si mai mult dezgust si ca atunci cand ne vom afla unul in prezenta celuilalt ma vei respinge si mai repede, si mai eficient. Nu-i nimic - nici eu nu te voi ierta. Te voi injura, fara perdea, din priviri si chiar daca-ti voi zambi, vei simti (te asigur!) ca te descosider in cel mai sincer mod! Poti fi convins ca nu e nevoie de un filosof sau de un psiholog sa te inteleaga si sa te descrie: nu esti nimic din ce le spui femeilor ca esti, din ce iti spui tie chiar. Esti ieftin, superficial, fals, lipsit de orice esenta in absolut orice fel te-ai privi. Cred chiar ca cei ca tine vor deveni fizic semi-transparenti... Esti incapatanat si (crezi tu) fericit in prostia ta, iar asa-zisa ta "jmekerie", cu care te lauzi atat, material de invidiat in microuniversul tau, este o insiruire de evenimente norocoase fortuite. Gandeste-te, macar pentru o secunda, in tot acest monolog absurd: cei pe care i-ai prostit chiar erau destepti... sau erau destepti conform standardelor tale? ...Acum e momentul in care ar trebui sa realizezi asemanarea intre acel moment si cel in care te-ai comparat cu mine, minimalizandu-ma. Dar n-ai s-o faci.
P.S. Daca totusi citesti aceste randuri, spune-mi (TE IMPLOR!) cum poti sa asculti Guta , cand exista muzica atat de frumoasa? P.P.S. Multumiri Iepurasului de Plus pentru "material".
Sunt momente ca asta, cand imi amintesc de toti oamenii care m-au uitat; ironic - eu mi-i amintesc, iar prin gandul lor nu trec nici macar sters. Usor superficial, de prost gust din cand in cand, poate chiar negativ, mi-e greu sa cred despre mine ca nu sunt genul de persoana cu impact. E foarte corect: pe moment, cu totii avem impresia ca un gand scapat prematur din procesare este, in realitate, o geniala viziune, o farama de inspiratie divina, deci, mai devreme sau mai tarziu, fiecare va presupune ca ceea ce el a gandit, a spus sau a facut este (nici mai mult, nici mai putin) epic. Da, suntem atat de aroganti - eu poate in proportii vadit marite, uneori (sper) justificate. Astfel, nu-mi vad disparitia din jurnalul on-board al diversilor indivizi ce mi-au taiat calea... Sunt oameni pe care nu i-am mai vazut de ani de zile, dar care o sa-mi ramana vesnic in inima si in minte. Uneori ma gandesc ca si ei simt la fel, dar nu inteleg ego-ul caruia e vinovat de absenteismul comun...
Sunt oameni care nu-si mai amintesc inflexiunile vocii mele, dar pe care i-am modelat in ceea ce sunt azi. Suflete care simt intr-un anumit fel fiindca eu le-am invatat asta - de ce oare nu ma vor recunoaste niciodata...? Sau poate ca au facut-o deja. Poate intreg chinul meu, prestat in larga gama de dureri, este efectul bumerangului karmic; poate ca in urmarirea disperata spre originalitate si nemurire, ceea ce eu am crezut a fi daruri pure, au fost de fapt blesteme ingrozitoare. Si, asa manifestandu-se procesul evolutiv personal, oare cum ma pot cai cand nu am aceasta siguranta? Si totusi... Parca nu toti m-au urat in acel mod unic, pasional...
Sunt ganduri care ma poarta spre alte (posibile si imposibile) realitati. Uneori mai dese intr-o zi decat cele rationale, poate chiar cele involuntare... Uneori ma sufoc, uitand sa respir. Alteori ma surprind urmarind cu o atentie nealterabila o picatura de vid, cu fascinatia animalului prost fata de foc. Si in aceste... fantezii... apar ei, unul cate unul. De fiecare data e altfel, uneori cerandu-si iertare, alteori privindu-ma indiferenti sau bucurosi de singuratatea in care ratacesc...
Mi-era dor de astfel de cuvinte; de exprimari mieroase, chiar daca ideile-mi duhnesc a scrum. Si totusi... Dincolo de melancolia pisicii doborate de caldura, regurgitand moleseala si lene... De ce oare e asa de greu sa primesc o imbratisare cand asta e tot ce-mi doresc...? Cumva, nebunesc si scarbit de cvasi-metafizica abordata, am impresia ca asta se intreaba fiecare nou-nascut dupa prima gura de oxigen.
As I wish it on others I become death. And no one is beyond that, not even me. As I wish it on them... I begin to understand how killers work. What makes them tick, what turns their cogs, what drives them and, as morbid and crazy as it may sound, I relate. There is no mortal shell beyond judgement, divine or otherwise. There is no innocence - we are tainted from birth...
What's sad is that I'm perfectly lucid; not depressed, not frustrated, but at peace. I fear no worst case scenario. I'm not scared, I'm not sweating, my hands are not shaking at the thought that I might pull the trigger. How many did -you- judge before me? How many have -you- wished death upon...?
There is but silence supporting such thoughts. The kind of silence spawning between Justice and Law. I can only wish and bleed for Justice, yet there will be no sin on my hands... Perhaps I don't have the courage. Or maybe I just don't have it yet.
I'm just darkness. Not epic, not romantic, not literal... Just darkness stalking the guilty and welcoming their executioners. Something I can never be... I'm just...
