Neogen 1

Multumesc, Mihai - pot scrie din nou.
Am devenit complet dependent de Neogen. Este unul din cele mai amuzante site-uri romanesti si, fata de www.cocalari.com, am libertatea sa ma si iau de viata oamenilor (sau ce sunt ei). Uite statusul unei tipe de 31 de ani, din Constanta:

"animatie CU TOATE CA SUNT INTR-O RELATIE DESCHISA,IMI DORESC SA CUNOSC UN BARBAT SERIOS, SE OFERA CAREVA?"

Mai observa cineva paradoxul? :))

Pauza!

Cand vad ciorna asta mi se zbarleste parul pe mine - dupa atatea articole incepe sa ma dezguste interfata Blogger-ului. Ma si inhiba - acum doua zile voiam sa scriu ceva despre Neogen, dar dupa primele 3 randuri, am decis sa inchid pur si simplu Firefox-ul. Meh...

Voiam doar sa-ti spun ca-s in greva. Sau in doliu. Sau ceva similar. Oricum, ideea e ca refuz sa scriu. Sunt mai multe motive ce ma impiedica sa ma desfasor, dar unul din cele mai importante este ca sunt satul pana la voma de subiectul "flacara violet". Boc poate sa-si ia puloverul ala si sa si-l bage in cur; dintre toate porcariile provocate de el, direct sau nu, asta cred ca e cea care ma enerveaza cel mai tare. De 5 zile se discuta acelasi subiect, la orice ora, in orice emisiune, cu specialisti mai mult sau mai putin acreditati - sunt satul! Nu fiindca, in esenta, subiectul nu ar fi interesant, ci fiindca, la fel de bine, ar putea sa cheme o gasca de preoti si una de atei, si sa se certe daca exista sau nu Dumnezeu. Cu tot respectul, admiratia si dragostea pentru Victor Ciutacu, Mihai Gadea si Mircea Badea, terminati dracului odata!

Revin cand se desteapta vreunul sa arunce cateva galeti de apa peste inflacarati...

Because

Yahoo Assholes

Nu stiu cine mortii mamei lui a indraznit sa dea ID-ul meu unei maneliste de clasa a 9-a, dar daca aflu, e vai de capul lui! Nu m-am mai enervat atat de tare de mult timp si nu stiu cum am avut puterea sa dau IGNORE, si sa nu-i injur tot neamul de la scroafa de ma-sa (first generation pe asfalt) incoace. Poftim log de YM! Imi pare rau ca nu pot reproduce emoticoanele...

Angel: ...And you are...?
ஜღ♥kidu♥ஜღ ஜღ♥love♥ஜღ: dnd jok vb mai tr dak you understend
Angel: ...Cel mai groaznic cosmar al meu.
ஜღ♥kidu♥ஜღ ஜღ♥love♥ஜღ: woooooow nenea te doare capu
Angel: Sa stii. Cand abuzezi de abrevieri si emoticoane, ma ia cu migrene...
Angel: Totusi, cu cine stau de vorba?
ஜღ♥kidu♥ஜღ ஜღ♥love♥ஜღ: sti cand e sa vb cu tin ma ia durerea d cap deki nu imi plak sa zik sau sa injur da jet
Angel: Deki? Nici macar nu suna corect fonetic!
ஜღ♥kidu♥ஜღ ஜღ♥love♥ஜ: DND
Angel: Ok, dar spune-mi cine esti si de ce mi-ai dat add.
ஜღ♥kidu♥ஜღ ஜღ♥love♥ஜღ: o fata schimb liste si apoi m'am bagat la un cs ferikit akum mai ai ceva de zis
Angel: Mda, cineva a facut o gluma proasta. Nu vreau sa fac parte din nici un schimb de liste si nu tin in lista mea oameni handicapati gramatical. "Ferikit"... Dumnezeule... Mi-e mila de copii vostri. O seara buna.
ஜღ♥kidu♥ஜღ ஜღ♥love♥ஜღ: lolix frate ce vocabular are mai dativa in poi mei la o parte si askultati codu penal bla bla iar despre tine nenea nu ma lua cu dumnezeu ca ma mir cum d iti sta pamantu sub pikioare si scuza'ma ca iti zik asta da ce crezi ca dak esti jmecher rezolvi ceva of dmne din vb te fac nenea je7 e un cuvantu mamos ia o lama si poa o seara buna aufvidarzzever dmne ce idioti frate de und esti uh mai crec din china

ID-ul cretinei asteia, a carei existenta nu este justificata de nimic si care ma face sa cred ca Dumnezeu mai ia, din cand in cand, o pauza de masa este: c00lgirlanytas (cele doua 0-uri sunt zerouri, la fel ca si ea). Cine vrea sa-i transmita mesaje, urari si felicitari pentru calatoria retur spre vaginul matern este cu siguranta incurajat s-o faca.

My new ex-lover

She bends and stretches and curls around me like vine. She whispers in my ear things that make me twitch and twist with pleasure. Her hands are warm and soft and roam free over my clothes. I feel like imploding and I never want her to stop torturing me. She’s running me over like a train, crushing me like a titan, and all the words I can summon are pleads for more… Yet I’m so lost I can’t tell if they escape my lips.

Her eyes are hypnotizing, unreal, glowing feline green in the lack of light. They push me into a trance and her breath is pure absynth – I’m drugged, falling through the soft sofa, melting inside the leather. I ignore the screams, the laughter, the eyes following our private little orgy, and it feels so good.

The kisses fade and return, her lips curving over mine, her tongue making them wet whenever her moans dry them out. She’s leeching on me, drawing my life out, mesmerizing me. Then she just pushes me away and dances with a grace I’ve never seen before. I tell her it’s the most beautiful thing I’ve ever seen and she just laughs, untrusting… I mean it, but who cares?

Her hips sway sideways slowly while she tilts her head back, thrusts forward then pulls back violently – her hair flows back like an upside down waterfall. She moves like she’s on top of me. We’re making love in our minds, in dead space. It makes me feel sexy, wanted, adored, like I haven’t felt in a long time. I want her back in my arms, but she continues teasing…

It’s feral, lustful, sinfun, but neither of us cares. We’re rude and indecent, we’re allowing and encouraging eachother, we’re putting all our frustration, our past pain, our wasted passion into it because we deserve it. We needed eachother to make the stars shine once again, to stop the colors from fading away, to breathe free once more… We’re not perfect, but the next best thing. She says there is no perfection and she’s right. She says she can grab and touch and see and smell imperfections, and I want her to be mine with all of her flaws, and I to fully belong…

She laughs and bats her eyelashes. She makes me laugh sincerely, but she breaks my heart. She aims a gun at my soul and fires over and over again, yet her eyes remain innocent, her face stays the same, like it’s not even her. I can’t even argue, I can’t fight back… I only try to understand, while I’m bleeding out, dying, maybe forever this time.

She’s leaving me and won’t even take a last look in my eyes. She says it’d hurt too much and that I do understand… I’m already suffering – why would I drag her through my hell? Still, a part of me roars for her touch, the part I can’t admit freely that loves her. It can’t be anything else, because this isn’t pure sex I long for. It’s a need for androginy and she’s my Eve. She’s my terrifying salvation, one that no matter how much and how intense I beg, I will never receive… I can’t believe she’s leaving…

She smiles at someone or something from a photograph – the only thing confirming me I haven’t imagined the whole thing, ripping into my soul and my dreams. And I remember – I dreamt her a long time ago. My partner into eternity, but she slips away. I wish her back with my whole being and, now more than ever, I hunt immortality.

I wish for...

Damn, this is an awesome song!

Fantastic Mr. Fox

Nu am cuvinte sa descriu filmul asta. Tot ce pot sa spun e ca merita vazut si ca vocile personajelor apartin lui George Clooney, Meryl Streep, Bill Murray, Willem Dafoe si altii.

Buna dimineata!

Niciodata nu mi-a placut sa ma trezesc de dimineata - oamenii sunt posomorati sau, mai rau, vorbareti, e rece indiferent de anotimp si asociez intregul tablou cu ritualul sumbru de a ajunge la scoala. Iarna e si mai urat! Imi amintesc diminetile cand imi tarsaiam bocancii prin zapada si intuneric, cu soarele ascuns cumva inca sub linia orizontului, intrebandu-ma de ce dracu' trebuie, la doar 8 ani, sa ma deplasez spre o incapere ce miroase a carii de lemn, alaturi de alti 20-si-ceva de copii, cand ar trebui sa ma bucur de vise si sa las lumina sa ma trezeasca...

Lunea e groaznica - cate cursuri am ratat oare, agatandu-ma de principiul ca nu vreau sa-mi stric si eu ziua doar fiindca societatea imi dicteaza sa ma ridic din pat? Ma impleticesc pana la bucatarie, imi fac jumatate de cana de cafea, imi aprind o tigara in fata laptopului si privesc coltul blocului de vis-a-vis cu speranta. E galben, nu cenusiu, deci e soare. E bine, nu mai incep saptamana de marti.

Si azi e o zi speciala fiindca mai tarziu ai sa-mi zambesti, ai sa ma faci sa zambesc si mitul zilei de luni se va prabusi.

CEL MAI TARE FILM!

Sunt pe jos! Nu am ras cu atata pofta de muuult timp! "Kick-Ass" o sa fie un film demential! Poate cel mai tare film din 2010! Lil', this one's for you!

Rooibos & Vanilla Tea

Lucruri esentiale

Motto:

"Hai, baieti!
Puneti mana pe lopeti
C-a venit momentu'
Sa-nvartim cimentu'!"

S-a facut foarte mult caz zilele astea de asocierea politicienilor PDL, Basescu mai exact, si exponentii de seama ai lumii manelelor. Victor Ciutacu incepea o asa-zisa campanie acum cateva zile, prezentand pe blogul personal doua clipuri care, mai tarziu, aveau sa apara in mod repetat in cateva episoade Sinteza Zilei. Aseara chiar au fost invitati care sa analizeze nu numai din punct de vedere artistic, dar sociologic (si politic, indirect) fenomenul campaniei cu si pentru consumatorii / producatorii de manele; discutia a fost "extrem de interesanta" (cum ar spune Gadea), avand in vedere ca invitatii erau Gabriel Cotabita, Mihai Bendeac, maestrul Mircea Diaconu si un profesor al carui nume, spre rusinea mea, nu l-am retinut. Tema era "modele in viata" si s-a trecut, pas cu pas, de la Mircea Badea pana la Vali Vijelie, intr-un mod pe cat de placut si amuzant, pe-atat de trist si serios.

Hai sa fim lamuriti! Eu am afirmat mai demult ca manelele ar trebui interzise prin lege. DAR! Nu este vorba despre o cruciada impotriva unui fenomen de calitate indoielnica, a unui snobism impus de principii, a unei incalcari a filosofiei de "live and let live" sau a unei reactii vindicative din punctul de vedere al consumatorului de rock frustrat. Unghiul artistic nu face subiectul discutiei, nici macar cel sociologic - plangerea de mila a generatiei McDonald's - sau cel politic, incercand in vreun fel sa atac eternul si fascinantul Basel. Daca te-ai gandit la toate astea sau macar una din aceste variante, uita! Stergem tot, mai putin ideea principala, si o luam de la capat.

Cum spuneam, eu sunt de parere ca manelele ar trebui sa devina ilegale din prea simplul si nediscutatul motiv esential: modul in care romanul tanar este educat prin mediatizarea si laudarea acestui stil jegos de muzica si viata este cel mai daunator lucru pentru tara din 1989 incoace! Prin '96, cand aparuse fenomenul hip-hop, de promovare a subculturii underground, ma luasem cu mainile de cap, disperat chiar si la 12-13 ani de prapastia ignorantei in care parea ca ne indreptam. Imi imaginam generatii intregi de "baietasi de cartier" care, desi crescuti in vile, conducand Mercedes-uri si imbracati in cele mai scumpe haine, se dadeau dupa cires, convinsi ei-stiu-cum ca ar fi negri de ghetto-uri. Acum sunt si mai terifiat! Macar hip-hop-ul, in superficialitatea si simplismul lui, este un stil care retine, sumar e-adevarat, parte din componenta artistica a muzicii; este totusi vorba de versuri, de stil, inteligenta, chestionarea vietii sociale si politice (vezi Parazitii, trupa pe care o admir sincer), chiar si includerea stilului graffiti, uneori banal, dar uimitor in originalitatea anumitor creatii.

In comparatie (sau antiteza chiar!), fenomenul manea este un dezastru complet. De la stilul oribil, lipsit de orice originalitate, orice creativitate, de imbracaminte si terminand cu muzica identica si mesajele pur imbecile, tot ce apartine de acest concept este malefic si daunator. Versurile, urmate ca litera de lege de consumatori, nu numai ca promoveaza lucrurile frivole si materialismul cu orice pret, dar incita la violenta (in cazurile in care se afirma lucruri de genul "daca mi-ai calcat bocancul / iti rup fata, iti sparg botul" - vezi Florin Maimuta - sau "cine e stapanul, cine e jupanul?", indemnand la modelul interlopului sef de cartier), ci si la ignoranta fata de tot ceea ce consideram de calitate sau o calitate cand ne referim la individ. Videoclipurile prezinta femei dand din fese, fiind tratate ca niste curve de lux (ex. clipul lui N. Guta "Sunt tigan european"), limuzine nemtesti, teancuri de bani aruncate, arme de foc si vile pe cat de scumpe, pe-atat de lipsite de gust.

Sunt sute de exemple pe care le-as putea da, dar ai prins ideea! Ne distrugem voit, incepand cu primul om al tarii si campania sa electorala, generatiile tinere prin promovarea de acest gen al unor lucruri 100% de prost gust. Ce crede pustiul cordit de clasa a 9-a cand il vede pe Florin Salam afirmand ca "Basescu e cel mai jupan" si apoi acesta chiar castiga alegerile? Exact ce spuneam intr-un articol anterior: cat de smecher e asta daca "ii face" pe toti de unul singur si il mai lauda si manelistii! Si ca sa fie treaba terminata, Presedintele mai si afirma ca avem nevoie de barmani si mecanici, sugand in mod repetat fonduri de la Educatie si incalcand legea de majorare a salariilor profesorilor.

Asadar... ce facem? Ne uitam oripilati cum astia mici se transforma in niste animale, indivizi cu gandire liniara si claustrata in mod voit, doar fiindca niste politicieni vor cu orice pret sa castige alegerile. Daca pana acum eram doar in dubiu ca profesorul Bogdan Teodorescu se inseala cand afirma ca sunt foarte multi indivizi onorabili si de bun gust in tara asta (incat sa combata prin insasi existenta lor gunoaiele umane consumatoare de manele), acum afirmatia este intru totul infirmata de realitate: suntem un popor de mafioti, de ignorant si de corupti. Majoritatea dicteaza si indica ceea ce consideram adevarat; majoritatea a indicat lucrurile astea. Majoritatea votanta.

Parerea mea...? Ne indreptam in mod cert, daca lucrurile nu se vor schimba, spre un razboi civil. Cei cu bani, intr-o uriasa parte facuti in mod ilegal si / sau imoral, adoratori ai prea-divinizatului ban, si ceilalti, cei cu principii si pastratori de valori reale, adusi in pragul isteriei si mizeriei de cei dintai, prin simpla si ultra mediatizata idee ca daca ai bani, poti face orice. Poate ca Sinteza Zilei ar trebui sa abordeze situatia si din punctul asta de vedere, in speranta ca cineva acolo sus va avea o revelatie... Dar slabe sanse.

L.E.: Am schimbat clipul fiindca e mult mai potrivit subiectului. Si Guess Who imi place chiar foarte mult. :) Merci, Blackstalker.

Another Epiphany

There's nothing beyond this screen. I can hear my mom yelling at me from the other room, but I can't distinguish the words... The song is playing over and over again. On the computer, in my head, who cares? ...There's just one cigarette left. She keeps fighting with me even knowing I won't reply. I don't give a shit about what's beyond the screen... There's nothing and no one for me out there. Yet. Yes, yet - I'm not insane, though I will sure be...

I hate the sound of crashing pots - she always does that, even in the morning, waking me up in the most brutal way possible. Might as well buy her a drum set when I get back... If I ever leave...

This is terrible. I feel like crying and beating myself up at the same time - I haven't been this depressed in a very long time and she keep reminding me how much my life sucks. Actually... what life are we talking about again? I spend every day watching this screen. Waiting and hoping someone would say something interesting, worth discussing...

D. says I'm brilliantly funny sometimes. She doesn't know that those moments are the highlight of my day, that I lose myself in the conversation and enjoy it fully just because there's nothing exciting for me aside. Sounds so pitiful I'm pissed at myself for sharing it... But I have to, I need to!

Suddenly I miss everyone and everything. I look at people through my bedroom window and they seem so sad... I'm about to start my adult life (if I won't bash my head against the wall to death 'cause of my mother's ranting) and I'll leave behind everything that was fun and bohemian, everything I love doing...

And this is all I have. Writing, reading, talking to someone whose favourite artist isn't a fucking gypsy who sings at weddings...

I'm tired of everyone telling me "it's going to be just fine"... Can't anyone just ask me out for a cup of coffee? I'm going crazy... Forget I wrote this crap.

Stare

Ceai fierbinte, fum de tigara, parfum floral, roz pe obraz, pulover moale, pisica torcand, imbratisare, somn... Mi-e foarte dor.

De scris...

Ma intind. Ma intorc pe o parte si durerea intensa ma face sa deschid ochii - iar am nimerit cu fruntea in perete. E rece si neted si acoperit cu tapet prafuit. Cel mai important e ca e alb si reflecta lumina de dimineata, lucru foarte deranjant...

Te-ai gandit vreodata ca nu poti sa gandesti dimineata decat anumite lucruri? Banuiesc ca senzatia e aceeasi ca cea pe care o incearca claustrofobii - esti acolo, constient, functional (chiar exagerat in unele dimineti) si totusi n-ai unde sa te duci, nu poti gandi mai departe de ceea ce subconstientul (sau ce parte a creierului e vinovata) ti-a soptit spre vizualizare cat ai dormit...

Am un atac de panica - incep sa le identific si sa le etichetez mai nou. Devin paranoic si sumbru si imi minimalizez propriile talente fara sa vreau si orice amanunt actioneaza precum un catalizator; cineva scrie mult si des si original - imi infig fundu-n scaun si petrec 2 saptamani in rol de spectator / cititor. Cineva ma plaseaza intr-un decor strain - nu mai am aer, fug, urlu si dau nastere unor prejudecati. Nu pot sa-mi vizualizez decat visele bolnave, ciudate, contorsionate... Paralizez, pentru a fugi imediat ce ma eliberez pe balcon, la o doza letala de tutun matinal, pentru a-mi stoarce cu ultimele puteri niste scenarii pe care nu le voi pune niciodata pe hartie fiindca... cineva scrie mult si des si original...

Ma intind. Ma intorc doar pentru a ma izbi de tabloul urat al patului gol, cu plapuma ravasita, culcus deja rece si neprimitor. Mi-aduc aminte de toate fetele care mi-au impartit cearceafurile si de faptul ca intotdeauna ma trezeam inaintea lor. De dezamagirea, superficiala si egoista, de a nu fi trezit asa cum imi doream. Nu spun mai mult fiindca nu am patretel rosu.

Imi infig fundu-n scaun, hotarat sa termin cele doua saptamani de spectator / cititor, dar ratez cu gratie. Nu, nu scaunul, ci tentativa. E liniste. Si in camera, si pe internet - lumea munceste, e la scoala sau pur si simplu nu sunt in lista lor de oameni demni de chat. Ironic - nici ei nu sunt in lista mea, desi ii vad aproape zilnic, le citesc poreclele dar nu stiu ce as putea sa le spun. Sunt acolo! Sunt prieteni sau amici sau cunoscuti, dar nu simt nici cel mai mic interes in a deschide o conversatie. Probabil se simte... Probabil i-am alungat acum un an, in criza de House-ism si aroganta prin care am trecut. Si mai ironic, nu regret nimic. Am avut dreptate... S-a vazut in vara (prietenii stiu de ce).

Trec 12 ore. Cel putin 8 le petrec lipit de laptop. Nu mai simt de mult timp nevoia sa ma asigur ca apas tastele care trebuie - le stiu pe de rost. Inchei perioada de tacere si continui sa fiu dezamagit de mine. Am scris nimic. Am scris ca sa scriu... Si, ce e mai grav, am scris fara sa zic mai nimic din ce-mi doream, din ma intereseaza sau ma framanta. Dar am scris si, macar pentru asta, merit sa raman in blogrollurile unora... Se simte ca-i fortat? Am avut o revelatie... dar n-o impart cu tine.