sâmbătă, 18 februarie 2017

Un motiv în plus


Că tot vorbeam despre acțiuni în masă, mi s-a reamintit - direct și indirect - despre acțiunea Letea, dar nu în sensul bun; nu în ideea de „hai să ne strângem pentru că împreună putem realiza ceva”, ci, mai exact, de zilele ante și premergătoare momentului în care m-am retras din grupul de voluntari. Dacă nu știai, mi s-a propus pe-atunci să fiu „purtătorul lor de cuvânt”, al celor ce nu făceau parte din vreo asociație anume, adică al ălora care au depus cel mai mult și mare efort pentru a ajuta caii din Deltă. Am ales să refuz poziția și, după ce am fost destul de sigur că animalele erau în afara vreunui pericol, am ieșit din scenă. 
Motivul pentru care nu am continuat alături de acei oameni a fost... o presimțire. Am avut senzația că toată afacerea avea să se concluzioneze cu niște fonduri - fie de la stat, U.E. sau vreo asociație străină de întrajutorare a animalelor - și că începuse să se pregătească terenul, înarmarea pentru bătaia ce avea să înceapă pentru ele. Poate că mi s-a părut, dar - cel puțin pentru mine - tensiunea părea palpabilă. Nu între noi, nu între cei care ne-am dus acolo cu cele mai sincere și bune intenții, ci între grupurile adunate sub diverse... titluri. Bănuilile mele au fost, în oarecare măsură, confirmate de o apariție care m-a deranjat și frustrat în egală măsură: Cristina Țopescu. Persoana care, nu știu exact cum, devenise vocea cabalinelor chinuite, lansând afirmații și explicând pe la TV despre cât au realizat asociațiile X, Y și Z (nu dau nume, se știu ele), ce oameni minunați le administrează ș.a.m.d., omițându-i cu mare talent pe adevărații eroi de la Urleasca, Ferma 8: VOLUNTARII!

De fapt, lucrurile astea nu mai contează. Nici nenumăratele drumuri, nici dialogurile, nici restul eforturilor depuse. Nu contează că românul, șmecher cum este, a profitat de ocazie pentru a deschide conturi în care fraierii au depus bani, crezând că sunt fonduri ce vor fi folosite pentru a ajuta animalele. Nu contează nici ipocrizia Țopeascăi și a acelora ce n-au știut decât să dea din gură pe Facebook, sub pretextul că ajută pe cineva. Nici telefoanele primite, în care a trebuit să răspund la întrebările neaveniților și nici imbecilitatea ălora care s-au prezentat cu toată familia la Ferma 8, unii oferindu-se să CUMPERE caii, de parcă ne deschisesem herghelie. Ceea ce contează este un alt defect al autohtonilor, unul ce are legătură cu întâmplările petrecute atunci și care, din nou zilele astea, îmi sare-n ochi pe Facebook-ul de care m-am tot ferit în ultima vreme: foamea de senzațional.

Am făcut această mică-mare introducere pentru a clarifica în oarecare măsură anumite lucruri, dar mai mult pentru a aminti cu ce gust amar m-au lăsat interesații de „Letea”. În momentul în care am declarat că mi-a ajuns și că, deși era posibil să mă înșel, nu vreau să particip la jocurile ce-mi păreau că se desfășoară între entitățile de-acolo, majoritatea comentatorilor nu doar că au încercat să mă descoasă cu o evidentă (și bolnavă) curiozitate în ce privea „corupția” și „mâncătoria”, ba chiar au fost și câteva comentarii de genul „Aha! Știam eu că, până la urmă, tot pentru bani s-au strâns ăia acolo!”. Sincer să fiu, nu știu; nu știu și nu contează dacă ăla a fost motivul pentru care asociațiile s-au implicat. Nu știu dacă veniseră, de fapt, cu scopul de a ajuta caii și, pe parcurs, și-au dat seama că-i vorba de câștig sau dacă au rămas nobile până la capăt. Cert este că reacția scârboasă a unei mari mase de oameni nu-și avea nici rostul, nici locul în acel context și în acel moment, când încă nu știam sigur dacă acele animale aveau să fie transportate înapoi în habitatul lor natural și protejate corespunzător. Existau alte priorități, dar...

Aceeași reacție scârboasă am regăsit-o ieri și azi, scanând din anonimat feed-ul de pe Facebook: cel puțin trei share-uri la articole FALSE, răspândite de niște indivizi care dau dovadă de aceeași nevoie de senzațional și șoc. „Guvernul Grindeanu arestează protestatarii!” zicea unul dintre ele, urcat pe ceva site de care n-am auzit și, cu voia Universului, nici nu o să mai aud vreodată. Nu doar că nu era vorba despre un articol, textul fiind doar vreo două paragrafe de câteva rânduri, ce NU aveau legătură cu P.M. și clar nu erau scrise de un jurnalist, ci era și însoțit de un filmuleț, în care un amărât de polițist (am văzut femei de serviciu mai înspăimântătoare ca el) îi informa pe primii protestatari că trebuie să aștepte până când se vor monta acele garduri ale Jandarmeriei - lucru, de altfel, DE BUN SIMȚ în condițiile date. O altă știre, de la alt site cu 24 în coadă și K în loc de C, zicea în titlu ceva despre colonizarea României, fenomen ce are loc cât noi suntem ocupați cu altceva... Ceva atât de idiot încât nici nu am putut să-l citesc până la capăt - titlul, nu articolul, că n-am înnebunit de tot. Desigur, și de astă dată, era tot un share, pentru că mie nu îmi intră în feed direct astfel de mizerii. Mai era ceva și din EVZ, dar n-am avut nervi să mă uit mai mult decât la una din supracirculatele poze cu Piața Victoriei în deplină glorie, pentru că știu deja de cât profesionalism sunt capabili oamenii lor. Una peste alta, absurd și exagerare maximă, la care consumeriștii de tabloide pun botul fulgerător.

Știu și pot să confirm că am ajuns în punctul în care capacitatea noastră de atenție suferă grav. Înțeleg că există subtilități în anumite texte, în timp ce nu există scrupule și nici deontologie. E clar că nu există talent jurnalistic și nici măcar moralitate (în ceea ce îi privește pe bloggeri, care NU sunt jurnaliști). Dar să dai share moca unui astfel de individ?! Așa, pentru că ai văzut un titlu electrizant și pentru că e în trend să te piși pe Guvern? Să faci trafic pe site-ul unui porc, care e atât de nesimțit încât să mintă cu însuși titlul vomei pe care și-o promovează? BĂ! EȘTI PROST?! Nu, pe bune, chiar ești ATÂT de prost?!...

Închei aici cu un simplu anunț: dacă nu ai nici măcar bunul simț să verifici înainte să dai mai departe o informație, atunci ești mai rău decât nemernicul care a scris-o! Nu ești doar prost, ești și dăunător, și nu te vreau în preajma mea! Din moment ce vechii prieteni nu fac astfel de greșeli, iar cei noi se presupune că m-au adăugat pentru a mă urmări (deci citi și ce scriu aici), consider că toată lumea a fost avertizată.

P.S. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sunat și mi-au dat mesaje de ziua mea, și îmi cer scuze dacă nu v-am răspuns direct. Vă asigur că apreciez gândurile bune și că o să vă spun asta prin viu grai cât de curând, dar deocamdată vă cer să fiți răbdători cu mine încă o vreme. Cele bune!

joi, 16 februarie 2017

De ce nu...

Am vrut și tot vrut să spun câte ceva despre ultima senzație în materie de divertisment / chestii de ocupat timpul liber, dar am preferat să se mai răcorească spiritele și (măcar o parte din voi) să inspire o secundă după atâta urlat și țopăit prin centru. Vorbesc, desigur, despre proteste sau, mai precis, despre motivele pentru care am preferat să rămân absent și mut în perioada asta.

Cred că cel mai important ar fi acela că mi-e lehamite de ce este la modă pe Facebook. În fiecare lună există cel puțin un trend și, cam tot timpul, nu e unul cu care aș putea măcar vag rezona; de la Pokemon la Olimpiadă la... politică. Era o vreme când mă interesa, când îmi vărsam nervii și plămânii aici și oriunde credeam că ar fi măcar o persoană dispusă să mă asculte și... Și? Păi nimic. Nu s-a întâmplat absolut nimic! În ceea ce privește politica, am lăsat-o baltă, pentru că - și asta mi se pare tare ironic - cam la doi ani după ce am făcut anumite previziuni, s-au și adeverit. Poate că ar fi trebuit să mă simt cumva răzbunat, dar să ai dreptate și să nu te asculte nimeni e mai frustrant decât să greșești. Însă, peste toate astea, mi-am dat seama că pacea minții mele e mai importantă decât discuțiile în contradictoriu despre lucruri pe care nici eu, nici voi, de fapt, nu le putem schimba. Și-am pus punctul pe I: ce putem schimba. Ce? Nu știu și nu mă mai interesează.  




Nu știu, pentru că după atâtea ieșiri în stradă, încă din perioada lui Băsescu (de când a devenit un fel de tradiție anuală), pentru că după atâtea manifestații, încăierări cu jandarmii, pancarte inteligente, umor autohton, promovare on și off-line, talk-show-uri, articole, demonstrații pentru sau contra X-chestie, guvernul ne-a arătat mai mereu un mare deget mijlociu... Mai puțin anul trecut când, în sfârșit, un Președinte a fost dispus să stea de vorbă cu poporul pe care-l conduce, dar poporul n-a știut ce să-i ceară. Dar lăsând deoparte momentul respectiv, nu am putut să nu mă întreb: unde anume este DEMOCRAȚIA? Și răspunsul era chiar în fața mea: NU este. Nu este decât un termen drăguț pe care să-l atașăm României pentru a ne simți mai bine în legătură cu faptul că, deși știm că pute, avem (încă) dreptul să și spunem asta. Ce ar trebui să fie e dintr-o cu totul altă poveste, dar și aia e doar un basm, la fel de utopic precum faza finală a comunismului. Pe scurt: dacă poporul cere - în majoritate, în gura mare, în toate felurile în care știe, poate și își imaginează - un anumit lucru, iar tu, conducător al lui, nu i-l dai, înseamnă că NU trăim într-o democrație!

Nu mă interesează, pentru că, așa cum ziceam și mai sus, la ce bun să-mi amărăsc viața? Sigur, ai spune că este obligația mea să încerc măcar, să-mi arăt solidaritatea, să lupt în aceste momente de criză! ...Vreau să te întreb și eu ceva atunci: ce faci tu în restul timpului pentru mine și ceilalți cetățeni ai acestei țări? Îți zic eu: cam tot timpul nu te gândești decât la TINE, la cum să-ți fie ȚIE bine, cald, comod. Și nu mă adresez acelui procent de oameni care au participat la proteste dintr-un real simț civic, ci celorlalți - ălora care au venit de amuzament, de curiozitate, de scandal și, ca la orice festival, s-au păcălit singuri că le pasă cu adevărat! Sunt aceeași oameni care te-au tratat cu sictir la supermarket-ul în care lucrează, la piață, la poștă, la bancă, la școală chiar! Sunt oamenii care îți dau telefoane să-ți facă oferte de asigurări de viață sau pensii private, încercând să-ți vândă un căcat din care să-și scoată un comision, fără să le pese. Sunt oamenii care te tratează ca pe un nimic, lipsiți de empatie și simț civic, atunci când îi cauți la „relații cu clienții” și îți ceri drepturile. Sunt chiar vecinii voștri, care-și aruncă gunoiul pe mașinile voastre pentru că ați parcat pe „locul lor”.Nu știu tu ce crezi, dar mie nu-mi vine să sar în sus, ținându-mă de umeri și agitând mesaje alături de ei. Ipocrizia ar fi... prea mare.

Faptul că unii simt un fel de mândrie exagerată în ce privește implicarea lor... e prea mult. Am participat la evenimente caritabile, am fost parte din acțiuni de salvare, dar nu m-am simțit niciodată un erou; reacția - cred - normală e... să simți că nu ai făcut destul. (Asta dacă într-adevăr te-ai implicat sincer-altruist și nu ca să te simți mai bine cu tine însuți!) În schimb, multe bătăi pe umăr, mediatizare de tipul „Braveheart”; filme, poze, mesaje de însuflețire, ca și cum s-ar încerca un upgrade pentru evenimentele propriu-zise și nu împiedicarea grațierii unor infractori! „Uite, lume, ce tari suntem și ce-am făcut!”... și rezultatul? Ca de obicei: neclar.

Ceea ce, de altfel, este și normal, atunci când este neclar chiar mesajul pe care vrei să-l transmiți! Atunci când chiar modul de transmitere e neclar: luminițe, moment de tăcere, sărit în sus și țipat, lasere etc.! Atunci când este neclar dacă există lider sau lideri și, mai exact, pe cine reprezintă! ...Știm exact ce s-a întâmplat atunci când Guvernul chiar a vrut să stea de vorbă cu protestatarii! Mda, vezi articolul de mai jos...

Concluzionând! Vreau să fie clar: ca idee (și-am spus asta și altora care m-au întrebat despre poziția mea vis-a-vis de subiect) nu e nimic rău în ce s-a întâmplat! În teorie, e okay! E bine să lupți pentru o idee nobilă, o cauză dreaptă, motiv pentru care nici nu m-am opus dorinței Deei / Crux de a se implica în toate astea! Sunt un cinic, dar, în același timp sunt și un idealist care speră că poate, totuși... În teorie!

Realitatea, însă, intervine cu alte multe amănunte care, cel puțin pentru mine, transformă tot acest efort într-o luptă cu morile de vânt. Și, exact așa cum am prezis, jegurile umane la ale căror bunăvoință, rațiune, bun simț și moralitate încercați să apelați, încă încearcă să ne păcălească, în stilul lor caracteristic. „Să-i prostim pe proști” e o politică la care românul nu va renunța prea curând, știind că funcționează de-atâția ani chiar și în ciuda protestelor regulate, deci... NU. NU o să ies în stradă, mai ales fiindcă sunt nevoit să-mi pun întrebarea: dacă toți ochii sunt ațintiți către spectacolul din Unirii, Universității și Victoriei, ce se întâmplă, între timp, prin alte părți?

P.S. Am auzit, zilele astea, menționându-se (nu știu în ce context și cum s-ar lega de subiect) ideea de „vot obligatoriu”. Și dacă la asta am ajuns, atunci fie chiar nu înțelegem ce înseamnă democrație, nu facem diferența dintre drept și obligație, fie amândouă! Țin să le amintesc celor care, pentru o clipă, s-au gândit că ar fi o idee bună, că a mai fost unul care cerea oamenilor să iasă la vot: a târât țara prin comunism câteva decenii și a sfârșit la zid.

duminică, 20 martie 2016

Încă nemulțumit?


Suntem ghinioniști. Asta e! În momentul în care am înfipt țigara între buze, ne-am asumat anumite riscuri, deci n-ar trebui să fim surprinși de faptul că ni s-au limitat libertățile. De fapt, cei mai mulți dintre noi nici nu sunt! Am înțeles, am acceptat cu amărăciune și ne vedem de viețile noastre. Ceea ce ne enervează, în schimb, este insistența cu care nefumătorii - în special bloggerii „de top” - continuă să aducă această lege în discuție, invocând fix contrariul; anume că piparii ar face scandal, că vin cu argumente cretine, că invocă în disperare tot soiul de motive pentru a restaura ordinea în galaxie. În realitate, majoritatea conflictelor nu-s inițiate de noi, ci de naturiștii bine-intenționați, care încearcă să ne educe.

Unde-s oamenii ăștia despre care tot amintiți, care-au pornit o cruciadă împotriva noului sistem? Reacția, da, nu a fost una pozitivă. Doar nu se gândea vreunul din voi, ăștia care vreți să trăiți sănătos, că o să întâmpinăm vestea cu pozitivism! Dar nu este nici pe departe ceea ce încearcă să se mediatizeze - unde se ascund fanaticii ăștia? Din toate feed-urile mele din social media, nu am văzut UN singur articol ce s-ar fi vrut a fi un manifest împotriva acestei legi! Am citit status-uri șicanate, am văzut meme-uri pe temă, am avut chiar plăcerea să citesc pamflete, dar în toate am simțit acea resemnare a condamnatului, care protestează cu jumătate de gură, pentru că înțelege și acceptă că așa stau lucrurile. Nici vorbă de această turbare fictivă, care ne este atribuită!

Vehemență - surpriză! - nu am observat decât în postările bloggerilor mai sus-amintiți! Fie o fac fiindcă profită de această perioadă, încercând să-și atragă cititori nefumători, arătând cu degetul niște personaje imaginare, fie sunt pur și simplu idioți, bătând din palme și intonând oligofrenic „sâc-sâc-sâc!” sau „nea-nea-neaaa-nea-neaaaa-nea!”. 

It's over! Ați câștigat. Puteți să vă aduceți plozii în baruri - caz pe care l-am întâlnit chiar aseară! Puteți respira în voie aerul din cafenele, știind că noi, barbarii, pufăim afară. Și-atunci de ce atâtea articole peste articole, în care încercați să ne dați peste bot? Care-i scopul? Nu faceți decât să ne iritați și mai mult, să lărgiți o altă breșă socială de care guvernul se face vinovat. Aveți texte stupide, argumente superficiale și continuați să negați orice alternativă vi s-ar prezenta - aveți răspuns la orice. Okay, să zicem, dar vreau să știu: și-acum ce?