Articolul Obligatoriu de Sf. Valerică

Doar nu credeați că dacă sunt ocupat cu romanul am abandonat iar blogul. Bine, așa e, aveți dreptate, am cam uitat de el. Dar de articolul ăsta nu scăpați... decât dacă n-am timp sau chef sau net sau mă răzgândesc să-l urc pe blogger. ...Ce ziceam?

Da! Ziua Îndrăgostiților! A treia sărbătoare din an care mă calcă pe nervi, după Paște și Crăciun! Și nu fiindcă e o invenție americană – mă doare fix în buca stângă de asta, nici fiindcă implică religia, ci din simplul motiv că este o altă zi menită să ne aducă aminte să iubim oameni. Pe bune, ce imbecilitate e și asta? Chiar atât de penibili am devenit ca rasă de e nevoie de anumite zile / sărbători ca să ne aducem aminte să nu ne purtăm jegos cu alții? Și hai că nașterea și învierea lui Christos au un sens, fiindcă suntem atât de stresați și atât de înconjurați de creaturi viermănoase încât ne pierdem dramul de uman și firicelul de compasiune și toleranță față de restul. Și da, e mai mult decât nimic să ne prefacem că ne pasă în cele două amărâte de zile! Dar... Ziua Îndrăgostiților! Ziua în care îi arăți persoanei cu care-ai ales să-ți petreci o oră sau o viață – tu, cu creierașul și inimioara ta de copil-salcie – fiindcă chipurile ai sentimente față de ea! Cât de absurdă e chestia asta?

Și de ce naiba i se spune așa? Că dacă o luăm pe bune, nu este Ziua Îndrăgostiților, ci un prequel pentru Ziua Femeii! Nu strâmbați din nas, gagicilor, că dacă voi i-ați cumpărat gealatului un afterșeiv Brut anul trecut, faceți parte dintr-un (poate) 10%! Păi egalitate-i asta? Toate vreți să fiți răsfățate, plimbate, duse la o cină romantică, dar meritați? Hai, serios acum! Ăla muncește de-i sare basca și nici măcar un capac de Noroc nu îi dați la schimb. Dar știți să vă plângeți și să vă miorlăiți ca și cum însăși existența voastră garantează dreptul la cadouri. ...Dar fiindcă-s un geniu într-ale socialului și benevolent în ascensiunea mea iminentă spre statutul de zeu, vă dau o idee de cadou ieftin: învățați dracului să gătiți! Măcar niște ouă prăjite, să mănânce și amărâtul ăla ceva când se întoarce hămesit de la uzină și să nu vă mai croiască cu furtunul de la aragaz.

Alt căcat tipic românesc e pseudohipsterismul ăsta pro-Dragobete. Mă, pulete cu turu-n vine și converși curcubeici! Da, tu ăla de zici c-ai avut accident de motocicletă și-ai nimerit cu freza-n curu’ vacii! Ai idee măcar ce-i aia Dragobete? De unde vine? Care-i backstory-ul gen? …Nu, pe bune, că eu să mor de știu! Lămurește-mă, că tot te dai naționalist! La ce se referă obiceiul ăsta pe care unii îl promovați cu bestialitate pe toate site-urile sociale și paginile autohtone? Tot ce văd e “La noi nu există sărbătoarea Valentine’s Day. Noi avem Dragobetele!” – Bine, coaie! Zi-mi ce presupune ziua asta națională cu nume de curcan (sau interlop). Eu când aud numele ăsta nu mă pot gândi decât la “Șase! Vine Dragobetele!” Parcă-i ceva creatură de speriat minori, inventată de Creangă... Și dacă nu ține cu asta, mai sunt snobii ăia care fac lobby anti-consumerism. Da, trăi-v-ar! Se-mbogățește Gicu care vinde pernuțe-n formă de inimioară din piele de vinilină sălbatecă la taraba din piață de Sf. Valerică! Crește economia românească într-o zi cât aia chinezească într-un an! Se bat toți grădinarii pe burtă și-și cumpără Ferrari numa’ din vânzarea de trandafiri! ...Și-aștia de țipă sunt genul de indivizi care colecționează produse Apple și aplicații care le spun în ce zi să-și schimbe chiloții. Ei nu-s consumeriști, sunt doar oameni cu standarde.

Nu știu cum sunteți voi, dar mie-mi place cu dragostea. Și totuși, decât o cină în oraș, o plimbare de mână și-un film la mall, prefer să testez feluri de pizza cu prietena pe canapea, cu laptopul înfipt bine prin HDMI în tembelizor și să-i arăt cât îmi pasă curățând dezastrul și spălând vasele. Dar asta pot s-o fac săptămânal (n-am zis zilnic că nu-s chiar atât de drăguț) – n-am nevoie de o sărbătoare care să mă șantajeze emoțional ca să mă port frumos. Cât despre surprize și cadouri... e vreo regulă care spune că nu pot să mă strecor din pat dimineața și s-o surprind cu o cafea cu frișcă și-o felie de cheesecake de la Gloria Jean’s? Sau să vin din oraș cu un buchet de mătrăgună doar fiindcă părea simpatică și așa am avut eu chef? Sau să plătesc eu ciorba de burtă de la (legendarul!) Kontiki din Sibiu? Evident că nu! Sunt lucruri de bun simț pe care un non-babuin ar trebui să le simtă singur, nu să i le impună societatea sau trendul, nu ca să nu fie mai prejos sau din teamă că-l părăsește Veta, ci fiindcă are un bazic sentiment călduț față de un cineva special. Ce mama mă-sii e așa de greu? Hai, pupa-v-ar Eros pe portofel, iubire maximă! Hai, că-i atât loc de dragoste numai în România, cât să-și facă Mazăre cinci Las Vegas-uri și un Red Light District cât capitala!