Romanian Psycho

Am ajuns acasa dupa ce, trezit de la 06:30, mi-am petrecut aproximativ 5 ore intr-un cabinet de consultanta psihologica, sarind din test in test, pana am simtit ca-mi crapa cutia craniana si-mi explodeaza ochii pe oribilitatea aia de perete din fainta. Sigur ai vazut peretii aia de spital! Dumnezeule, mie imi da o stare oribila, de parca m-as afla intr-un film de groaza sau intr-un azil de nebuni. Cu neoanele alea de-ti distrug ochii (sau, in cazul meu, ce a mai ramas din ei), asistentele ce arata exact la fel ca pe vremea lu' 'nea Nicu si javrele alea de calorifere care niciodata nu merg... Ce sa zic? O dimineata excelenta, la care am primit bonus si 9 grade cu vant, ploaie si cer complet acoperit de nori. Minunat moment pentru o evaluare a creierului meu...

Ia sa vedem... Dupa vreo doua teste de aptitudini (sau ceva de genul), s-a hotarat ca nu-s bun de "mariner" ca cica-s emotional, usor frustrabil, necontrolat si impulsiv. Nooooo...! Pe bune? Eu mi-as fi dat seama de asta in primele 5 minute de conversatie. Ah, si sa nu uit: cica n-am incredere in oameni. Deci... 3... 2... 1... si! Ahahahahahahhahahahah! ...Scuze. Hahahahhahahahaha! Scuze din nou. Continuam... Sunt foarte inteligent si atent, cu o memorie foarte buna si un I.Q. ridicat. Doar ca tre' sa fiu mai temperat. Ok, dom' doctor, o sa beau mai multe ceaiuri de tei pana matale il impusti pe Baselu & Co. si elimini toate elementele negative din viata mea.

Faza frumoasa: in timp ce completam o fisa tip Secu, cu date despre nevasta, job, masina, apartament si cate fire albe de par mi-au iesit in ultimele doua luni (si sunt vreo duzina), dom' doctor zice "[...] copii pana-n 7 ani trebuie sa beneficieze de prezenta ambilor parinti, deci nu e recomandat ca tatal sa fie pe mare... si, binenteles, cei doi sa se inteleaga si sa creeze un mediu armonios." Eu, din capul mesei: "Si ce efecte negative ar putea aparea in caz ca nu e asa?" Ma priveste serios si raspunde: "Stiu un copil al carui tata este comandant, mama e avocat, iar el e fan Carlos 'Sacalul' si vrea sa devina asasin..." Cu greu mi-am putut controla rasul ce astepta sa erupa. Tata e un betiv ordinar, cu probleme psihice evidente (ne-ereditare sper), care nu a stat 1 an alaturi de mine, din cei 14 pe care i-a trait avandu-ma ca fiu. Acum 12 ani a divortat de maica-mea, in urma unui scandal pe fond de alcool, in saptamana dinaintea examenului meu de admitere la liceu, incident terminat cu locuit o saptamana la o prietena de familie si vanatai pe fata maica-mii... Asta explica oare replica mea cu impuscatul Baselului? Si chiar si-asa, nu e mai bine ca furia sa fie indreptata (daca tot e greu controlabila) spre ce sau cine trebuie...?

Partea amuzanta a zilei (si inca incredibila) e reprezentata de segmentul de 45 de minute petrecute la o cafea, intr-un bar numit "Amore Mio". Fiindca era 12:35 cand mi s-a dat verdictul si hartia de pe care-mi zambea "APT", iar avizele medicale se imparteau dupa ora 14, m-am tarat prin frig si burnita la o placinta si o cafea intr-un local mai de Doamne-ajuta. Zona in care ma aflam abunda in "bombe" de cartier, dar parca n-as fi vrut sa-mi pierd vremea printre indivizi duhnind a votca si tigari ieftine, asa ca am urmat sfatul unuia din colegii de chin si am gasit acest "Amore Mio"; bar nici ieftin, nici de fite, prin care isi faceau veacul adormiti cativa elevi de la liceul Ovidius. Pe fundal era muzica decenta, deci m-am asezat si am comandat cafea. Cafea normala, intr-un bar normal spre ieftin, servita de barmanita (fiindca nu aveau ospatari). Cand m-am ridicat sa platesc, m-am lovit cu nerusinare de pret: 6 lei. 6 lei?! Da, exact. De ce? Fiindca atata face. Am platit, prostit si de pret si de situatie, si am plecat. E clar ca nu mai calc in veci acolo... Un nenorocit de barulet la marginea orasului care taxeaza de doua ori cat un club din centru... Eu inteleg ca e criza, dar da-o-n... ma-sa! ...E o parte buna totusi: am auzit melodia asta!

Mucei gai pe pereti, carcaleti si piscina cu bureti = 1 milion euro

Mi-am promis sa nu vorbesc despre faptul ca am luat licenta si imediata mea operatie la piciorul traumatizat acum mai bine de-o luna, dar ma vad in imposibilitatea de a scrie despre altceva. Printr-un miracol, azi am fost eliberat din spital, dupa operatia prin care am trecut ieri, proces in urma caruia m-am ales nu numai cu un surub in glezna, niste dureri pe care le doresc celor mai aprigi dusmani, dar si cu o experienta inedita. Sa vorbim dara!

Cum spuneam, azi m-au eliberat si, cu chiu, cu vai, m-am tarat pana acasa, montandu-ma la pupitrul de control al unui pat curat si punandu-ma la curent cu evenimentele din ultimele 24 de ore. Nu stiu ce e mai interesant: evenimentele prin care am trecut eu sau faptul ca Badea a facut alte dezvaluiri socante. O sa incerc sa le imbin....

In timp ce Udrea are un buget de 75.000 Euro alocat pentru jaluzele, in Spitalul Judetean Constanta nu exista insecticid pentru deratizare; in timp ce blonda de la Turism aloca 250.000 Euro pentru "pixuri, umbrele si accesorii personalizate", prin sectia de ortopedie, prin sali de operatie se tarasc oameni de ani de zile.

Am avut 3 colegi de salon, dintre care unul cu operatii peste operatii pentru un accident petrecut in urma cu 9 ani, altul, un batran amarat, cu un picior amputat, iar celalalt operat, ambii gemand toata noaptea de dureri insuportabile. M-am contorsionat si eu in spasme, ore intregi, dupa ce anestezicul si-a pierdut efectul, sectia neavand un calmant destul de puternic. M-am surprins respirand sacadat, ca un animal muribund, in timp ce socurile imi zguduiau tot corpul, pana cand am ajuns sa le simt in inima si-n ceafa. Mi-a fost mila de maica-mea care ma privea exasperata si frustrata, neputand sa ma ajute cu nimic. Mi-era mai mila de batranul de langa mine. Dar sentimentul predominant a fost de scarba: fata de mizeria de sub paturi, de asistentele fara pic de pregatie sau empatie fata de pacienti, de sutele de carcalaci de pe pereti. Cand am stins lumina, a urmat o adevarata orgie si, chiar daca durerea se ameliorase, am dormit iepureste, stresat de creaturile care colcaiau in voie, de caldura insuportabila si de sforaiturile celui de-al treilea coleg de salon. Acesta din urma cred ca a fost cireasa de pe tort: modelul clasic de marlan, fuma in salon, isi trata sotia ca pe o sclava, iar ea, nedezicandu-se, accepta cu mandrie rolul de sluga. Mai mult, glumea neamuzant cu asistentele, revelandu-mi un nou gen de umor (nou pentru mine), care sunt convins ca numai subclasa lor genetica il gusta.

Azi am urmarit in reluare emisiunea de aseara a lui Mircea, de unde am si aflat despre sumele prevazute pentru bugetul ministerului. Sarind peste experienta mea ingrozitoare, a carui miros inca il simt impregnat in piele, de ce nu acorda Udrea banii astia pentru sali de sport? De ce nr. 8 in lume la sarituri in piscina se antreneaza intr-un bazin cu bureti? Si, mai mult, de ce ziarele si revistele publica tot felul de studii in care se spune ca romanul prefera televizorul in detrimentul sportului, cand noi nu avem unde sa facem sport? ...Eu joc baschet si tenis, atunci cand, pot pe ciment, in curtea pseudo-devastata a scolii generale nr. 28, si numai atunci cand nu sunt ore. Ne mai miram ca pustanii stau pe calculator si scriu bloguri, in loc sa bata mingea. Pana cand credeti ca o sa mai suportam?

Mi se rupe!

Ca tot vorbeam de cifre fatidice: o nenorocire nu vine niciodata singura... Dupa ce mi-au suspendat internetul pentru neplata, maica-mea a venit cu ghinionista (dar nobila) idee de a estetiza cei doi salcami japonezi de sub balconul propriu si personal. Si cum escaladasem cam toti copacii, terasele, blocurile etc. din jur cand eram mic, m-a incantat ideea de a face putina treaba si a-mi aduce aminte si de vremurile bune in acelasi timp. Zis si facut - m-am echipat de alpinism, am pus mana pe fierastrau si am coborat impreuna cu maica-mea in fata blocului. Mai tarziu aveam sa-mi dau seama cat de norocos am fost ca draga de ea nu m-a lasat singur fiindca nu stiu cum m-as fi descurcat... Cu acelasi entuziasm ca in "tinerete", am examinat copacul si, din cateva miscari, eram deja la vreo 2 metri inaltime. Totusi, cu un ultim balans, hotarat fiind sa-mi asigur o pozitie mai buna, am decis sa ma agat de o craca blestemata care, daca ar fi fost vie, mi-ar fi sustinut greutatea. Din pacate era uscata ca o grisina - am plonjat nu foarte artistic spre pamant, aterizand exact pe glezna piciorului drept. In cateva secunde eram alb de durere, cu membrele amortite, iar maica-mea si un taximetrist ma stropeau cu apa...

Partea a doua se desfasoara in Spitalul Mare, sectia Urgenta, unde topai in dureri groaznice intr-un picior, complet ignorat de asistente. Doi oameni se reped sa-mi faca loc pe scaune unde ma si intind. Simt iar ca lesin si multumesc iar lui Dumnezeu ca maica-mea nu plecase la vara-sa, ci mai ramasese cateva minute cu mine. Se repede la o doctorita si o cheama sa ma vada. Pare mai intreaga la creieri si-si da seama ca sunt in chinuri groaznice - face rost de un scaun cu rotile, ma muta si ma aduce in cabinet unde doctorul si stagiarii ma privesc zambind. La ce dracu' se hlizesc si idiotii astia? Mi se spune sa ma calmez, sa respir ca sa nu intru intr-un soc si sa nu mai fiu speriat. Le repet de 3 ori ca nu sunt speriat, ci ca ma doare foarte tare. Ultima oara ridic tonul si-i marai doctorului ca nu e momentul sa faca glume cu mine. Apare un cretin si-mi pune garoul sub cot cu maini tremurande, apoi petrece vreo 2 minute stergandu-mi bratul cu o vata cu spirt. Prietene, esti tampit? Imi vine sa rad, dar ma doare prea tare. Ma muta intr-un final pe o targa. Doctorul imi muta garoul peste cot, asa cum era si normal, iar o stagiara idioata bajbaie cu acul la vena mea. Daca faci vreo nenorocire, ti-l infig intre ochi... Apare si doctorita. Mi se pune o atela provizorie si o perfuzie. Incet-incet ma relaxez... dar tot imi vine sa le crap capul. Asa cum vecinul de salon il are pe al lui... Stagiara cu acul ii face un nod marinaresc sub dezaprobarea doctorului... Trec minute bune. De ce nu se misca mai repede?

Ma trezesc impins spre radiologie. Ma muta de pe o targa pe o masa si mi se spune sa pozez in diverse pozitii, toate la fel de dureroase, apoi ajung din nou pe hol. Maica-mea se cearta cu o asistenta. "Si daca nu vreau ce? Care-i problema?" aud replica grasanei in uniforma alba, dar nu e momentul sa o scuip. Ma "schimba" la repezeala; de fapt mi se scot pantalonii si ma acopera cu un halat urat. Macar pare curat... Lift, asteptare de 5 minute, doctor tanar care nu se recomanda ci imi toarna un diagnostic cat de cat favorabil. Nu necesit operatie, dar o sa stau cu ghips vreo luna. Minunat... Il intreb de nume, dar vorbeste prea repede. Il citesc pe foaia cu medicamentele prescrise, ii multumesc si sunt evacuat inainte sa mai zic ceva. La iesire brancardiera grasa imi scoate perfuzia fara delicatete...

Au trecut trei zile si am dureri oribile. De-abia reusesc sa prind cateva ore de somn pe noapte si de-abia azi mi-au dat drumul la internet. Macar acum pot sa comunic... Totusi, nu fara probleme. Maica-mea (multumescu-i!) s-a dus sa-l plateasca doar pentru a fi informata ca de la 1 mai abonamentele internet / cablu TV se platesc impreuna. "Cum?" am tipat. "Dar sunt contracte separate!" Ei bine, da. Au decis ca daca vrei net, trebuie sa-ti platesti si cablul. Moment mai nefericit pentru INCA o ilegalitate nu si-au gasit - tocmai acum cand am chef de scandal dar nu ma pot misca! Ca sa nu mai vorbim de faptul ca vara e singurul anotimp in care ies neconditionat din casa... Care ziceai de zambete si optimism?

P.S. "Underworld" was bloody awesome, I don't care what you think!