luni, 18 mai 2009

Eurovision, Zmeurovision!

Cuvant Inainte (de masacru)

In randurile ce vor urma am sugrumat anumiti indivizi, mai mult sau mai putin numiti. Printre ei NU se numara invitatii lui Dan Capatos din seara asta sau prezentatorul. Distractie placuta!

Ok, sa-mi spuna si mie cineva cine e pulifricu' ala oparit de-i pupa talpile lui Dan Capatos! Mi-e greata, in adevaratul sens al cuvantului, de abordarea asta absolut cretina si arhaica a momentelor post-Eurovision: puneti mana pe rahat si cine nimereste artistul, coregraful, coordonatorul sau oricare persoana implicata, are 10 puncte!

Pentru a nu-stiu-cata oara, Romania da cu dinti-n asfalt. Fiind romani, simtim nevoia sa dam vina pe oricine altcineva decat pe cei responsabili. Sau, mai bine zis, dam vina pe -ce- nu trebuie, in loc sa deschidem naibii odata ochii!

Pot paria pe orice ca dintr-un segment urias de oameni, nici 5% nu vor spune ceea ce de fapt ar trebui spus: Elena Gheorghe a cantat BINE pentru un astfel de ritm si o astfel de miscare scenica; a avut o coregrafie de nota 9+ (personal, nu mi-a placut partea cu tinutul de maini ca la hora) si intreaga imagine a fost extrem de placuta!

Din ce voia sa spuna cheliosul amintit in prima parte, se subintelege ca Romania nu si-a sustinut financiar artista, ca TVR-ul nu a strans destul din... dinti, ca X sau Y sunt vinovati pentru o executie mediocra. Prietene, esti un bou! Cum bine a spus Dana, romanii fac arta! - asta s-a incercat, asta s-a pus in scena. Poti sa pui cat sclipici vrei tu pe un starv, dar tot ingrozitor pute si tot oribil arata. In schimb, simplitatea este de multe ori mult mai eleganta. Tu, domnule, se pare ca nu poti intelege asta - mimezi o atitudine ce se vrea a fi moderna, versatila si chiar revoltata, cand, de fapt, habar n-ai ce spui!

Si mai e si partea a doua, cu romanii anti-nationalisti, care pun botul la zvonuri si se arunca sa muste, cu cat mai multe guri, din alt cantaret sau cantareata care a cazut eroic la datorie. Sa ma pupati in... microfon! Dupa 2000 de ani, lucrul care s-a schimbat e ca atunci cand se zice "cel fara de pacat sa arunce prima piatra", zboara, nu una, ci zeci de bolovani! Toti sunt critici muzicali, toti impung cu bete si se declara socati de un asa-zis playback... Cretinilor!

Voi, toti, si cheliosul iritat, nu intelegeti (fiindca nu puteti accepta) ca din start oamenii de calitate nu au CUM sa castige un astfel de concurs! Intr-o lume in care Minimal-ul chiar este un stil muzical, in care datul din cur (la propriu!) este considerat dans, in care Mercedesul alb si tipele topless reprezinta decorul necesar, voi CHIAR CREDETI ca o sa se aprecieze asa ceva? Chiar va imaginati ca o Europa plina de mini-50 Centi si micro-Rihanne va zice "Da, frate, sa mor ce tari sunt romanii! Uite ce coregrafie interesanta, ce voce si timbru misto, ce decor inspirat!"??? Pe bune! Nu, tampitilor care sunteti voi tampiti sau, dupa caz, idealistilor care sunteti voi idealisti! Nu o sa aprecieze nimeni si continuati sa uitati cum a castigat Eurovisionul "Hard Rock Hallelujah" - o mizerie de melodie, interpretata mediocru dar de niste oameni imbracati in monstrii. De ce? Fiindca votantii, in proportie de 99% probabil, nu au auzit niciodata de veteranii de la Gwar, care au inventat show-ul de profil si aveau niste costume mult mai interesante.

Sa nu-mi spuna nimeni ca nu am dreptate, ca Europa nu e S.U.A., ca noi consumam -muzica-. FALS! Publicul de afara e la fel de grosier ca si cel local; nu va pacaliti singuri - nu suntem mai speciali sau mai destepti decat americanii. Cat despre acest vesnic actual esec, nu mai am decat o intrebare: ati uitat de ce Italia nu mai participa la mizeria asta de concurs? Pentru cine intereseaza, raspunsul este acelasi si pentru cel care se intreaba de ce nu ma uit eu la Eurovision.

N.A. 1: 00.50 ~ articol terminat in paralel cu emisiunea "Un Show Pacatos". Orice parere care coincide cu cea a vreunui invitat e pur accidentala.

N.A. 2: Cheliosule, tiganii de la Clejani chiar fac muzica! Da-ti doua palme si realizeaza ca n-ai loc in critica muzicala. Ia de-aici, sa-ti treaca de mancat prune!


14 comentarii:

monica spunea...

Usor ca te enrvezi fara rost. Nimic din reactiile romanilor de dupa Eurovision nu ma mai mira. Pana si cand ne clasam pe un loc bun se gaseste cinev care sa zica: "De ce doar atat?". Se pare ca nu stim sa ne respectam artistii. In ceea ce-l priveste pe Stoian... cred ca asta e rolul lui, sa fie gica-contra. Mie mi-a placut Elena.

Tomcat83 spunea...

Eu sunt nervos continuu - ai citit vreun articol de-al meu in care m-ai vazut fericit? :)) Gata. Sunt calm.

andreea spunea...

problema nu se pune asa. piesa noastra a fost buna, s-a facut tot ce s-a putut, cum ai si spus, dar comparativ cu tot ce a adus europa, eu zic sa ne multumim ca am ajuns in finala. nu cred ca vreouna dintre primele 10 piese clasate in urma votului da spre minimal. then again, poate nu stiu eu muzica.

italia nu mai participa pentru ca locurile obtinute de ei erau mediocre comparativ cu banii investiti de ei anual pentru show.

Tomcat83 spunea...

Gresit! Italia nu mai participa fiindca s-a saturat sa nu fie apreciata la adevarata ei valoare. Oamenii si-au dat seama ca nu are rost sa-si bata capul cu niste oameni care n-au cum sa inteleaga ce inseamna muzica.

Nu am zis ca piesele au fost Minimal, ci ca oamenii care recunosc Minimalul ca pe un stil muzical, n-au nici o treaba cu muzica si astia sunt cei care voteaza - ai inteles gresit.

Cat despre problema, tu poti s-o pui cum vrei, eu o pun cum simt: sunt roman, dar asta nu inseamna ca o sa ma multumesc cu ce mi se da. M-am saturat sa tot aud cacatul asta! "Bine ca nu e mai rau!". FUCK THAT! Am ajuns in asa un hal incat sa fim fericiti cu lucruri normale, cu banal si mediocru. Si sa ne rugam sa nu fie mai rau, in loc sa aspiram la mai bine... N-ai decat sa te "multumesti", dar daca asta e parerea ta, n-are rost sa ma citesti fiindca eu vorbesc exact despre o anti-atitudine, despre revolta si despre ce cred eu ca inseamna verticalitate.

andreea spunea...

nu intelegi ce spun. repet: piesa a fost buna, dar clasamentul mi se pare corect. nu inteleg unde e revolta in cazul in care piesele clasate inaintea romaniei sunt, intr-adevar, de o calitate superioara ? asta e dovada ca populatia votanta asculta minimal ? sau juriul de specialitate ?

si sa nu confundam lipsa verticalitatii cu bunul-simt de a ne vedea lungul nasului.

Tomcat83 spunea...

Esti amuzanta. Chiar mi-am facut timp si am cautat piesele pe youtube, filmate chiar in cadrul concursuui. Nu le-am urmarit pe toate, ci primele 3: Norvegia, Islanda si Azerbaidjan - nici una nu are tenta de -slagar-, ceea ce ar trebui sa fie principalul percept dupa care votantii sa se ghideze! Dar hai sa le luam pe rand...

"Fairytale" nu e o piesa rea, dar nu imi imaginez pe nimeni ascultand-o cu aceeasi frenezie cu care a fost ascultata "Tornero". Este originala, suna ok, dar cu siguranta nu este de locul 1. S-au votat saltimbancii si tipul dragut cu vioara.

"Is It True" este o melodie de adormit copii, nu o piesa de locul 2. A fost cantata bine, a avut un decor frumos, dar cam atat. S-au votat costumele, blonda si decorul, nu piesa. Cu siguranta nu e mai buna decat piesa noastra.

"Always" pe locul 3 = o jignire la adresa tuturor celor care au cat de cat bun simt muzical. Suna la fel ca orice alta piesa turceasca sau greceasca, si nu pot sa-mi imaginez cum a primit un astfel de punctaj. Dar, asa cum s-a spus si in emisiune, Europa e atrasa mai repede de manele, deci se explica.

Asadar, ca sa-ti raspund la intrebari: piesele nu au fost de o calitate superioara, da, populatia votanta asculta minimal, juriul de specialitate e irelevant.

Cat despre lungul nasului, ti-am spus: daca vrei sa te multumesti cu ce ti se arunca, e problema ta. Eu prefer sa-mi primesc critica de la oameni care se pricep, nu de la niste aiuriti care voteaza sclipiciul in locul talentului. Tu nu?

andreea spunea...

nu iti citesc consecvent blogul, din contra, am ajuns intamplator aici. asadar, nu inteleg de unde atata agresivitate pentru parerea cuiva care alege sa si-o exprime aici. doar pentru ca ce cred eu nu rezoneaza cu gandurile tale, e necesara lama scoasa la inaintare ? juriul de specialitate e irelevant, publicul e minimal, deci idiot, piesele de pe primele locuri sunt niste rateuri etc. in schimb, ce crezi tu, este adevarul suprem si incontestabil, nu ?

rezumand :
1. mie mi-au placut piesele, tie nu. asta nu ne face pe niciunul specialisti muzicali / ignoranti, ci oameni cu gusturi diferite.
2. esti prea agresiv [vezi 1.].
3. da, tipul cu vioara e adorabil :P

andreea spunea...

ah, si e dragut tare din partea ta ca ai ascultat piesele castigatoare special sa imi raspunzi, mai exact, sa ma contrazici. dar, ca fapt divers, puteai sa faci asta inainte sa postezi pe subiectul asta, nu ?

Tomcat83 spunea...

Da, ai perfecta dreptate: sunt agresiv si chiar arogant. Dar in ceea ce priveste muzica, nu ma insel, cu atat mai mult cu cat am cunostiinte, rude, prieteni, oameni apropiati care lucreaza in si cu muzica + experienta in domeniu. Cu atat mai mult, am mai cerut o parere azi - parerea unui om care a studiat la Londra, cu Boy George, Massive Attack si altii - despre melodia lui Duta. Poate a exagerat, dar a spus ca a fost cea mai buna piesa din concurs. De obicei opiniile noastre difera, dar tind sa cred ca are dreptate - melodia are tenta de hit, a fost cantata bine si apreciata prost.

Articolul meu vorbea despre faptul ca publicul este de doi lei, nu piesele. Nu era nevoie sa ascult melodiile ca sa arat cu degetul pe cei vinovati, dar am facut-o fiindca ai tinut sa discuti despre subiectul respectiv si fiindca-mi place sa ma documentez cand abordez un subiect (altul decat despre cel prezentat in articol).

Agresivitatea mea a fost exprimata vis-a-vis de faptul ca tu iei lucrurile ca atare. Europa a zis "Elena e de locul 19" iar tu propui sa ne conformam. Nu vreau sa ma intelegi gresit: respect orice parere si accept orice critica, atata timp cat este prezentata corect si cu bun simt. Cel din urma nu iti lipseste, multumesc lui Dumnezeu, dar parerea ta nu are o baza solida. Asadar, ca sa rezum si eu:

1. Am fost revoltat de acceptul tau neconditionat in legatura cu ce crede un public minimalist despre Romania (da, despre tara, nu despre artist - si pe perceptul asta s-a votat).

2. Nu iti accept parerea fiindca nu ai acreditarea necesara. Nu sunt nationalist si nu apar orbeste artistii romani, dar piesa noastra a fost poate cea mai buna din concurs.

3. Ai intarit exact ceea ce am spus eu: ti-a placut (vizual) norvegianul care a castigat. Ceea ce vreau eu sa intelegi, cu toata discutia asta lunga si plictisitoare, este ca la Eurovision ar trebui sa se voteze MUZICA! Nu coregrafia, nu decorul, nu costumele si, in nici un caz, figura celui care da din gura. Din pacate, cei care decid cine ia premiul sunt niste copii prosti care habar n-au chestia asta - motiv pentru care i-am invocat pe baietii aia cu "Hard Rock Hallelujah". Acum, pe bune, dandu-ti exemplul asta, chiar crezi ca gresesc? Ca aprecierea a fost corecta?

Ciprian spunea...

voi inca va mai distrugeti nervii cu un concurs compromis de ani de zile?
:)))))))

Ce pierdere inutila de energie!

Mai bine vedeti o inregistrare Pink Floyd - Pulse ori Monsters of Rock in Russia pe calculator. :)
Veti fi cu mult mai calmi si impliniti.

Concursuri de genul asta inca mai exista pt ca sunt de multi indeajuns "fraieri" care-i acorda atentie.

Daca-l ignorati se va disipa de la sine.

Tomcat83 spunea...

Pai... incepusem cu ideea ca Eurovisionul este compromis si am ajuns sa comparam piesele intre ele. Deci, practic, nu mai e vorba de concurs in sine. :P

andreea spunea...

cipriane, nu ai nimerit-o cu pink floyd-ul decat in cazul meu, domnul tomcat nu agreeaza :) bine, putem oricand sa incepem o alta discutie in contradictoriu si pe tema asta, nu e nicio problema :)

peace out :D

Tomcat83 spunea...

Teoretic, da. Practic, as ucide brusc si fara regrete discutia din start pe motiv ca e off-topic. Si da, urasc Pink Floyd.

andreea spunea...

am mai purtat cu tine discutia asta de cateva ori, acum era interesant ca nu era 1 la 1. gata, sunt cuminte. topic closed :)