Abur de cafea

In timp ce-i raspundeam lui Tinel la comment, am avut o revelatie: eu urasc oamenii si urasc tara asta. In principiu mananc rahat - eu nu sunt un erou si nu sunt un martir. Pur si simplu sunt mult prea demoralizat de societate si, in disperarea momentului, aleg o scuza onorabila pentru a renunta. Asta nu inseamna ca nu am principii si nu cred in ceea ce spun, dar n-o fac pentru a salva tara sau poporul asta jegos, ci fiindca este "the right thing to do".

Avand aceasta noua pozitie, o sa incerc sa raspund, asa cum cred (dar nu sunt sigur) ca gandesc. Sunt perfect convins ca am anumite probleme psihice pe care, desi anumite persoane mi-au spus ca le pot controla tocmai fiindca le constientizez, nu am cum sa le ignor sau sa neg ca nu-mi afecteaza luciditatea, obiectivitatea si pragmatismul, concepte necesare unei analize pertinente a realitatii...

As vrea sa pot sa extrag rozul din Fanta si sa spun ca viata e frumoasa, dar nu pot. Faptul ca anumiti oameni sunt capabili sa zambeasca neconditionat este o realizare, este ceva pentru care sa fie recunoscatori. Nu spun asta fara un dram de frustrare sau gelozie, dar o spun convins fiind ca societatea asta mi-a otravit fiecare si toate ideile de virtute pe care maica-mea mi le-a conturat de-a lungul anilor. Incet-incet am ajuns sa nu mai admir nimic si sa nu mai am incredere in nimeni; tara asta, prin ceea ce promoveaza ca valori materiale si morale, a reusit sa distruga rapid si sigur tot ceea ce inseamna concept crestin. Pe scurt, pentru mine e prea tarziu, dar nu e pentru altii care au gasit aceasta formula, nu de ignoranta fata de amaraciunea societatii, ci de auto-protectie. Este, in anumite cazuri, pur instinct de supravietuire...

Cum ar fi chiar cazul tau: tu pleci ca sa supravietuiesti si nu schimbi cu nimic lucrurile, ceea ce te face la fel de ipocit ca cel care ridica privirea peste cersetor pentru a vedea o vitrina de magazin. Nu esti cu nimic mai bun daca gandesti asa si nu ai dreptul sa critici pe nimeni! Cum spuneam, te inteleg si inteleg pe oricine refuza sa accepte aceasta realitate ca fiind cea adevarata, dar nu pot sa accept cand cineva spune "sunt mai bun ca tine fiindca eu macar vad ce se intampla". Ce importanta mai are faptul ca vezi ce se intampla daca alegi sa fugi? Nu, nu este nici o diferenta intre tine si Simona ca mentalitate, intre voi doi ca si tipologii: ea se protejeaza prin zambete, iar tu prin refuzul de a privi...

Cat despre mine... Eu sunt cel mai nenorocit. Eu vad, dar nu mai pot sa vreau sa schimb ceva. Lumea NU VREA sa schimbe, tara NU VREA sa se civilizeze... Cum poti bate ambitia proasta si rea a milioanelor de oameni care sunt prea lenesi sa faca un minim efort? Cum poti convinge imbecilul care arunca sticla de suc langa pubela ca ce face el e o crima? Sau cum poti imprima conceptul de bun gust intr-o uriasa ginta de oameni de Neanderthal? Si-atunci... eu de ce sa vreau sa... orice? Ma simt ca un bolnav de leucemie care e participa la olimpiada de matematica...
Nu stiu cum am ajuns aici, in pragul unei depresii nervoase, fara prieteni si secat de optimism... As da orice sa aflu raspunsul, sa stiu macar de unde a pornit totul si in ce moment nu am mai putut zambi. Ai prins ideea...