Solutie

Sunt oameni care cred ca nu voi fi niciodata fericit. Sunt de acord. Asa ca din momentul asta refuz sa mai imi fac planuri...

Sunt o fire protectoare si performez mult mai bine cand stiu ca fac pe altcineva fericit. A nu se citi altruist, fiindca posed un mare procent de egoism si comoditate, dar atunci cand hotarasc sa realizez ceva pentru sau alaturi de o persoana la care tin, totul merge mult mai bine. Acum nu am pentru sau cu cine. Rationament...

Zilele trecute mi s-a spus ca sunt un nimeni. Iarasi de acord. Nu am realizat absolut nimic, iar faptul ca sunt licentiat si ca maine, probabil, mi se va confirma gradul de Ofiter Maritim III, reprezinta, dintr-un punct de vedere subiectiv, doar o realizare academica, nicidecum materiala. Nu am, conform apropiatului care-mi servea drept oglinda morala, nici cea mai mica idee despre viata, nu am talent, mi-am ales o meserie care e imposibil de facut fara pasiune, sunt un oligofren si un retardat, si fiindca nu ma pricep la "jmekerii", singura mea scapare este munca cinstita si decent platita.

Bun. De data asta n-am sa ma lamentez inutil, ci am sa iau lucrurile ca atare. N-am crezut ca o sa spun asta vreodata, dar ma voi adapta mediocritatii ce-mi pare a fi menita. Este evident, si toate scrierile mele antecedente o dovedesc, ca mediul nu ma ajuta si nu-mi va fi prielnic intr-o posibila cariera de scriitor, asa ca tot ce-mi ramane este job-ul pentru care m-am pregatit 5 ani de zile. Mai mult, voi incerca sa-l fac sa-mi placa, sa gasesc pasiunea in meseria asta ce-mi pare acum atat de tehnica si lipsita de viata...

Tot in context, nu stiu cat voi mai scrie. Nu fiindca n-am timp - cu criza asta, cine stie cand voi pleca in voiaj? Nu, nu voi mai scrie pentru a suprima, asa cum mi s-a ordonat sau sugerat (n-am putut distinge intre cele doua), latura mea visatoare si rupta de realitate. Marturisesc totusi ca sunt socat. Credeam sincer si cu toata fiinta ca sunt foarte la curent cu ce se intampla, cu lucrurile si felul lor de a functiona. Aveam impresia ca stiu ca trebuie sa ling in cur si sa pup talpi ca sa reusesc, dar refuz voit sa fac asta. Si totusi mi se zice ca-s impotent din punctul asta de vedere... Am trait pana acum dupa un cod, un model moral si etic ce-l priveam ca fiind de beton, vertical, chiar falic intr-o vizualizare arhitecturala, cladit pe principii cavaleresti precum onoarea si dreptatea...

E ironic. Accept aceasta schimbare fiindca mi se spune ca e bine, dar tot ironic e. Sa spui atata timp ca tu esti destept, iar restul sunt prosti... Ca tu stii, iar restul se scalda-n ignoranta transpirata... Ca tu esti bun, iar restul sunt doar animale prostite-n lacomie... E ironic. Sunt prost, ignorant si rau. Si vreau sa-ti spun ca mi-ai fost prieten sau prietena cu adevarat, iar de bunele mele intentii pavau un drum spre Hades, atunci iarta-ma! Sunt tot ceea ce s-a spus despre mine...