Explicatii Introductive

Am avut o serie de revelații azi-noapte. Da, eu chiar am revelații și epifanii și breakthrough-uri, și chiar fac introspecții în mod regulat – nu, nu mă cac pe mine și nu vreau să epatez. Nu e laudă; e un exercițiu pe care orice om normal, căruia îi pasă de identitatea lui, ar trebui să-l facă. Numai că în situația jalnică în care am ajuns (nu eu, ci noi, ca specie), când a fi mediocru e o realizare, a te autoanaliza e deja o tehnică Jedi gen.

Revin. Am petrecut vreo 3 ore pe Piticigratis, citindu-i posturile lui Radu în ordine cronologică inversă, și am realizat niște chestii foarte importante. Poate cel mai important lucru e ăla că nu-s singur; până acum îmi făceam griji că singurii oameni cu care pot rezona, sunt aia de la TV, dar văd că suntem mult mai mulți și toți destul de nervoși pe tot și toate, și chiar dacă ne plesnim reciproc (că deh! așa e moda, să-l asasinezi pe colegu’, chiar dacă treptat dispare întreaga rasă, și-așa vai de capu’ ei), existăm și asta tot e ceva. Și nu, stai calm hipstere, că nu mă identific cu el – avem doar lucruri în comun și oricum asta ar fi o imbecilitate... Să ajungi să te identifici cu X sau Y e chiar trist… Ar însemna să-l iau pe Badea în serios când vorbește despre muzică, de parcă s-ar fi născut cu partitura-n brațe; na, e băiat deștept, că tre’ să ai ceva creier să fi spontan și amuzant, dar nu e neapărat obligatoriu că le știi pe toate (ba chiar cretin să-ți bați carasul de Beatles în direct). Sau să iau sfaturi despre spiritualitate de la ÎPS. Sau să aflu mai multe despre cocaină de la Mazăre… Nu, stai, asta e valabilă, dar încă n-am ajuns atât de rău, deși nu pare atât de plictisitoare profesia de traficant. Totuși… să zic ce-am de zis, înainte să-mi pierd segmentul de audiență cu IQ incert…

Revelația #1: O să fiu mai vulgar, mai slobod la… degete, când o să-mi exprim părerile și frustrările și revoltele interioare. Cu alte cuvinte, o să mă slobozesc în indignarea pudicului. Adevărul e că, conform regulilor de PR și marketing, cică trebuie să ai grijă ce scoți pe gură, ca să nu-ți pierzi fanii – rahat! Zi-i asta Zăvorancei! Fanii mei, ăia doi din Dristor, mă plac așa cum sunt (ca un fel de om), și m-ar plăcea oricum ca scriitor atâta timp cât nu-mi sparg creierii cu overdose de iarbă. Vulgaritatea nu e o chestie banală, pe care s-o tratăm cu dezinteres, dar este un procedeu prin care faci mesajul să ajungă la mintea redusă a unor căcați cu formă umană, măcar cât să debarchezi o duzină de draci înapoi la sursă. Că altfel nu merge.

Revelația #2: Am probleme cu furia. Sună aiurea, că e în română, dar asta e traducerea cea mai potrivită pentru anger management issues. S-au adunat multe, prea multe de la mult prea mulți indivizi și, din nefericire, nu sunt în situația în care să-i evit, să mă închid în casă sau într-o carapace emoțională, imună la prostie, neamprostie și prost gust. Aș vrea! Sincer aș vrea. Da’ nu așa funcționează Universul. Nu pocnești din degete și brusc te calmezi; așa cum spuneam mai adineauri, sfaturile de genul “ignoră!” nu funcționează. Ba chiar sunt absurde. E ca și cum un om se sufocă și tu-i dai, genial de simplest, soluția:  “respiră!”

Rezolvarea mea e scrisul și o s-o fac aici. Nu pentru tine, nu pentru cocalarul care mă vă înjura sau semidoctul care se va simți amenințat sau deranjat de prezența mea virtuală, ci pentru a mă descarca. Da, poate-i meschină treaba, dar ma face să mă simt mai bine.

Revelația #3: Felul în care mă promovez (apropos de revelația #1), e treaba mea. Nu, nu-mi pasă dacă nu mă citești. Sau dacă mă citești și nu-ți place. Sau dacă mă consideri ipocrit fiindcă zic asta și totuși îmi fac reclamă pe Facebook. Așa sunt eu – îmi place să mă laud. Să mă admire lumea căt de deștept sunt eu sau să mă urască cu pasiune. Sau, pentru sub-specia umano-rozătoare, care sparge semințe în scara blocului, fiindcă așa vrea pula mea.

Dacă ești bloggeraș și vrei să mă muști de cur (că n-ar fi prima oară), n-ai decât – dacă confunzi sinceritatea cu lauda și observațiile cu aroganța, ești idiot, n-ai pic de spirit analitic și mă piș pe părerea ta. Nu-s aici sa-ți fur ăia 10 followeri, nici să mă dau original precum Față-de-cur Arhi – omul cu doua sfinctere, nici fiindcă visul meu ud din adolescență e să ma bat cu tine pe burtă la vreun eveniment, în cautare de pișcoturi moca.

Dacă ești cocalar și vrei să mă înjuri, n-o să reușești fiindcă de azi comentariile sunt moderate. Nu că m-ar ține-o scamă să-ți vorbesc pe înțelesul tău și să te trimit în pizda mă-tii, ci fiindcă ești eminamente prost. Și când ești prost n-ai dreptul la opinie. Democrația nu functionează – e evident că e o iluzie, un titlu onorific, la fel ca “blogger”, “rocker” sau “scriitor”. Democrația-i ca mine: de toate și nimic. Așa că dacă ești penal, tocmai ai supt pula forțat. Te-am violat în gură fără drept la replică. Nașpa, asta e, violul verbal nu e ilegal. Aviz hipserilor: puteți s-o puneți de înc-o petiție pe tema asta. Direct de pe tabletele voastre, în față la Starbucks.

Dacă te simți ofensat, nu mai veni pe-aici. Nu-i bai! Blogging-ul e un hobby și-o metodă să-mi exersez vocabularul, chiar dacă asta înseamnă să o dau în argou și jargon mai mult decăt consideri tu că-i firesc. Nu trăiesc din el, deci traficul pe care tu mi-l faci e la fel de relevant pentru mine căt e ăla de pe A1 în momentul de față.

Revelația #4: Nu mă mai iau după nimeni, oricât de deștept ar părea ăla. Acum vreo doi ani am citit ceva pe Piticigratis și mi-a plăcut. Dar n-am mai revenit fiindcă o fostă gagică, pe care-o credeam inteligentă la vremea respectivă (dar tot o poser-iță ordinară s-a dovedit a fi), mi-a zis că ăia încearcă să fie amuzanți doar prin vulgaritate. Uite că nu-i așa! Există o doză, da, dar exprimă anumite trăiri, la fel cum îmi propun și eu s-o fac de azi înainte. Căcatul ăsta de trendy saying cu “vulgaritatea e de prost gust” e scuza snobului, care strâmbă din nas ca virgina la erecție, dar care se amuză la filme cu Leslie Nielsen. Apropos: aia e cea mai penibilă încercare de umor pe care-am văzut-o vreodată! Trebuie să fi retard sau tirist ca să te hlizești la mizeriile alea, cu glume de grupa mică, menite să gâdile encefalul atrofiat al animalului urban de periferie. O poantă trebuie să fie bună inteligentă. Pamflet, satiră gen… Revin: nu mă mai iau după nimeni și nu mai cred în părerea nimănui. Și că tot zic de filme și păreri proaste, le doresc poftă bună tuturor scatofagilor care-au făcut ce le place lor mai mult: să emită păreri (uite, asta-ar trebui să fie ilegal!) referitoare la The Hobbit. Adică critici închipuit-pertinente. Sper să muriți, să ajungeți în iad și să vă forțeze Necuratu’ să vă uitați la mecla de zombie-fucker a lu’ Kristen Stewart într-un cadru static pentru tot restul eternității.