Este cu adevarat fantastic faptul ca, indiferent de cati kilometri as pune intre mine si tarisoara noastra, mi-e imposibil sa scap de stereotipiile ce ne definesc ca romani. Inteleg din ce in ce mai bine punctul de vedere al strainului care priveste spre Europa de Est si bate cruci cu doua maini si-un picior, si nu mi se pare deloc ciudat ca, traditionalul fiind definit de aceleasi mizerii de obiceiuri, atitudini si comportament, suntem tratati cu suspiciune si retinere.
As fi preferat sa scriu despre orice altceva, dar mi-e imposibil – am mai bine de 4 luni la bordul unei nave romanesti si ceea ce am vazut aici, nu am intalnit in cei 27 de ani petrecuti acasa. Nu am reusit sa scap de petrecerile date la ore absurde (a se citi “betiile”), la care nu am putut (binenteles) sa iau parte fiindca nu beau si nu suport manelele. Nu am reusit sa evit neamprostia inradacinata, precum obiceiul de a purta ciorapi / sandale cu ciorap “ca nu miros si nu trebuie sa-ti vada altii degetele de la picioare”. Despre barfa as putea scrie un roman, despre mancatori si mancatorii ar fi loc in Cartea Recordurilor, iar ipocrizia, minciuna si manipularea regulilor ar putea condamna la ani grei de inchisoare cateva persoane de pe aici.
Exista totusi un aspect pozitiv al calvarului (imposibil de evitat) prin care trec zilnic: am realizat ca toate problemele de aici si, prin analogie, din Romania, provin din frica omului de a-si cere drepturile. Cred… Nu, sunt convins ca daca le-am cunoaste si ni le-am cere, am forta cumva sistemul spre ceva… mai european. Desigur, sistemul juridic in tara este la pamant, dar asta e doar un amanunt…Unul care ar putea fi inlaturat daca ar exista unitate. Din pacate, aceasta lipseste atat aici, cat si in tara, datorita altei temeri: aceea ca daca am deschide gura, ne-am pierde si amaratul de loc de munca pe care-l avem.
Alaltaieri s-a intamplat ceva fara precedent: am fost injurat si amenintat cu bataia de catre doi indivizi. Am fost dat “in p**a” bucatarului pentru a 3-a oara de cand sunt aici, fiindca nu am ajuns la pranz la masa si acesta a fost nevoit sa-mi spele farfuria. Este vorba, ca sa-ti faci o idee, despre un individ cu grave probleme psihice (dar care a reusit totusi sa treaca testul psihologic si sa se imbarce) si manierele unui cioban. Ceea ce si este, atunci cand sta la uscat. Asadar, la cina, omul a explodat, a inceput sa injure si sa erupa asemeni unui vulcan, culminand cu amenintari la propria-mi integritate corporala. Toate astea de fata cu mirobolantul meu comandant, jegul suprem care evidentiaza perfect tot ce e mai prost pe acest vapor si singura persoana (care nici nu credeam ca exista) care se bucura sincer de raul altora. Nu numai ca cel din urma nu a luat atitudine si a tacut malc, dar dupa ce m-am ridicat sa plec, nemaiputand inghiti minciunile pe care bucatarul incepuse sa le toarne ca sa dea un aer cat mai grav unei situatii de cacat (scuza-mi limbajul), m-a si admonestat pentru nerespectarea programului de masa. Cand am ridicat tonul, fiindca nu m-am mai putut abtine (cu 4 ore de cart, 2 de manevra si inca una dedicata actelor, toate incepand de la 4 A.M.), mi-a ordonat: “Iesi afara acum, ca te pocnesc!”.
Dar incidentul nu s-a terminat aici. Dupa 30 de minute, am fost chemati, si eu si bucatarul, in cabina comandantului pentru a ne impaca. A trebuit sa inghit o alta serie de amenintari cand i-am amintit bucatarului ca m-a injurat, desi eu i-am vorbit mereu calm si politicos, in ciuda faptulu ca eu sunt OFITER, iar el doar bucatar. “Daca te injuram, te si pocneam”, mi-a replicat facand un pas spre mine si ridicand un pumn cat o cisterna. Din nou, comandantul stand cuminte pe bara…
Intregul moment s-a terminat cu o schimbare completa de comportament a ciobanului din bucatarie, confirmandu-mi inca o daca ca nu trebuie sa am pretentii de la un om fara educatie si fara control. Dar nu asta mi-a alimentat frustrarea si nervii, ci atitudinea pasiva a celui care mi-e superior. Acelasi om care a dat avertismente scrise unui timonier fiindca nu a curatat o balustrada, unui marinar ca nu purta casca de protectie si colegului meu, ofiterul II, fiindca nu a trasat inca o linie pe harta. Paradoxal, in cazul meu, nu a luat nici o masura – incalcarea flagranta a unei legi maritime, ce spune ca injuriile aduse unui ofiter superior se pedepsesc cu amenda, chiar in fata lui, l-a lasat rece. De ce? Fiindca bucatarul nostru, marlan si sociopat, ii baga limba zilnic in ureche si ii da rezumatul barfelor in fiecare dimineata.
Dar sa continuam cu distractia! Daca tot m-am pus pe scris…
Iata un e-mail pe care nu l-am trimis datorita rugamintilor fierbinti ale maica-mii, speriata ca mi-as atrage si mai multe probleme pe cap:
For whom it may -actually- concern
Buna ziua, domnule Mirea, doamna Albu sau oricui are norocul de a-si arunca ochii pe acest e-mail primul,
M-am gandit ca, odata cu sarbatorile Pascale, ar fi frumos (de dragul diversitatii) sa va prezint o situatie reala la bordul uneia din navele Histriei, si nu minciunile si exagerarile pe care le rontaiti de obicei, multumiti ca totul este OK. Ei bine, nu este. Daca-mi veti face placerea sa va asezati comod si sa-mi oferiti cateva clipe de atentie, as fi foarte fericit. Multumesc anticipat.
Nava in cauza este Histria Coral, al carui comandant este, asa cum bine-stiti, domnul Stirbu. Ii spun “domnul” de dragul curtoaziei profesionale pe care noi, restul, inca o mai posedam, in ciuda aspectului personal al intregii atmosfere… Si fiindca nu stiam cu ce anume sa incep, problemele fiind atat de multe, as putea la fel de bine s-o fac atacand exact acest subiect: faptul ca domnul comandant nu are nici cea mai mica notiune despre profesionalism, in ciuda reclamei pe care si-o face singur, si se comporta ca si cum totul se invarte in jurul propriei persoane, mereu amenintata de restul celor de la bord, indiferent de rang sau functie. Probabil din acest motiv, domnul comandat se deda unor activitati precum a dezinforma, a minti si a atata oamenii unul impotriva celuilalt, pentru a-i mentine dezbinati. Ceea ce dansul uita este faptul ca ura fata de liderii tiranici a unit multe popoare de-a lungul istoriei pe care se lauda ca o cunoaste…
Absolut totul este tratat ca si cum domnul comandant ar fi stapanul acestei nave si, ce e cel mai grav, al oamenilor de la bord. Una din expresiile pe care dansul le-a folosit, nu demult, este “fereste-te de ochiul stapanului si de copita magarului”; avand in vedere ca are o parere mult prea buna despre propria persoana, ma indoiesc ca s-a vizualizat in pozitia animalului de tractiune si nu in cea de despot peste prostime…
Si ca tot vorbim de prostime… Domnul comandant este un adevarat maestru in a folosi minunate apelative precum Boschetaru, Pompi, Fermecatu’, Nepotu’, Codita, Albitura etc. Ba pentru cei ce nu poseda titlul de ofiter, domnul Stirbu a dat nastere unui termen care sa se potriveasca cu scarba si sictirul pe care dansul il afiseaza fata de segmentul respectiv: Talibani.
Talibanii sunt mentinuti sub atenta supraveghere si tratati sub motto-ul
”Fute-i ca merita!”, desi nimeni nu reuseste sa-si dea seama de ce anume domnul comandant a ales, dintre toate activitatile de dupa program, tocmai hobby-ul asta ciudat. Dar nu numai Talibanii sunt tinta tirului permanent si ochiului etern-vigilent al domnului Stirbu, ci si ofiterii punte si masina. Doua cazuri, devenite celebre de curand, merita mentionate:
1. Gluma pre-1 aprilie facuta domnului capitan Timotei Boldea:
Prezentandu-se pe data de 26 martie dimineata la domnul capitan in cabina, domnul Stirbu i-a infipt sub nas un asa-zis e-mail trimis de companie, conform caruia se amana (inca o data!) schimbul planificat. Domnul capitan, conform celor scrise acolo, trebuia sa ramana la bord fiindca Histria trimitea, alaturi de cei care trebuiau schimbati, si un electrician. Din pacate, fiind la primul sau zbor, acesta trebuia insotit de domnul capitan Daniel Popescu (pentru a nu se pierde prin aeroporturi), iar schimbul se amana cu inca un voiaj. Scrisoarea era semnata de doamna Carmen Albu. Tin sa va informez ca domnul capitan a fost extrem de fericit, mai ales fiind mandrul posesor al unor probleme de familie de acasa, faptul ca rata sansa de a-si vedea fratele inainte ca aceasta sa paraseasca tara, si de-a dreptul extatic la gandul ca va petrece Pastele alaturi de noi, pe Coral.
2. Alcool-testul facut ofiterului mecanic I:
Sunt convins ca, pana la aceasta data, erati convinsi ca regula “nu se bea la bordul navei” era respectata cap-coada cu sfintenie! Ca nici un strop de alcool nu ajungea in stomacul si nu afecta mintea marinarului histriot! Ei bine, desi regret faptul ca vine ca un soc, va informez ca aici toata lumea bea. Unii mai mult, altii mai putin. Unii cand au chef, altii cand isi permit. Ei bine, desi regula spune ca “nu se bea”, cu sensul de “DELOC, boule!”, domnul comandat a hotarat ca va permite totusi acest mic viciu, avand in vedere ca si dansul este amator de nectar de cereala si suc de struguri vechi. Desigur, acest drept este oferit si anulat dupa cum si cand are chef domnul Stirbu sa bea – astfel, conform ultimei hotarari, se poate bea, dar numai in mars sau la ancora. In nici un caz, sub nici o forma, la operare! Cu alte cuvinte, urca-te Nelule cu nava pe dig, da’ nu cumva sa ai scurgeri la manifold din neatentie!
Poate ca, pana acum, considerati ca exagerez sau ma folosesc in exces de sarcasm. Sarcasmul este, intr-adevar, adevarat, dar si perfect adecvat situatiei – nu o data domnul Stirbu s-a prezentat pe la diverse posturi duhnind a bautura si agitandu-se (si agitand) degeaba. Dar a fost sincer macar – la operare a tinut post.
Cu doua zile inainte de schimbul de care vorbeam mai devreme, domnul comandat s-a infiintat in cabina mecanicului I, impreuna cu C/O-ul complet dezamagit, pentru a efectua un alcool test. Nu e nici un secret ca exista o antipatie profunda fata de mec. I, cunoscuta de tot echipajul, fiindca acesta nu acceptase niciodata ipocrizia, umorul crud, aroganta si imbecilitatea comandantului. Fiindca i-o promisese cu mult timp inainte, domnul Stirbu a gasit de cuviinta sa-l testeze pe mecanic care, desigur, bause niste whisky. In mod paradoxal, martori au fost si doi nefericiti de ofiteri, care bausera si ei o gura de alcool, fiind in afara cartului. Intr-un mod si mai paradoxal, lor nu li s-a facut test, iar mecanicului i s-a explicat ca “nu la operare”, ca “nu e nimic personal” si ca “regulile-s reguli”.
Daca pana acum nu va explodat capul, va rog sa continuati sa cititi…
Nu avem multe bucurii aici. Cu greu ne este permis sa folosim un amarat de modem, din an in Paste, dar nu fara obiectii. Se pare ca absolut tot ce ofera putina bucurie si satisfactie echipajului, contravine conceptiilor lui Stirbu despre cum trebuie sa mearga treaba la bord. Orice evadare (un chat cu familia pe Yahoo Mess., un telefon la iubita etc) este privita ca pe o distragere de la obligatiile de lucru si pusa in discutie pentru a fi interzisa. Sunt prea multe lucrurile normale, care ar trebui incurajate si sustinute, dar care au fost indepartate sub acest pretext.
Si iata ca, in sfarsit, ajung si la picatura care, pentru mine, a umplut paharul si m-a determinat sa scriu aceasta scrisoare, chiar stiind ca sansele de feedback sunt minore. Fiind lipsit de orice putere in priviinta micilor placeri pe care ni le sustinem singuri, domnul comandat a pus capac prin interventiile zilnice fata de bucatar:
- se servesc doar alimentele vechi, sa le terminam, sa facem economie.
- cat mai putina carne! – folosim orice pretext pentru a sustine aceasta cauza (carnea e scumpa, nu e santoasa, tinem regim, tinem post, e gripa aviara/porcina/bovina etc).
- portii mai mici, sa nu se ingrase echipajul.
…si altele, zilnice, variate, mereu surprinzatoare, ca si cum Stirbu este un perfectionist, mereu in cautarea de a se auto-depasi.
Este Vinerea Mare si suntem cu totii tratati ca fiind ortodocsi religiosi, care tin cont de post. Dimineata, la micul dejun ni s-a oferit gem de portocale (care e mai mult un fel de miere), unt, masline verzi si ceai. La pranz am mancat salata de vinete, cu rosii taiate subtiri (cele mai seci rosii din lume!), si tocanita de cartofi cu ceapa verde (optionala, desigur). Toate astea pentru oameni care muncesc cu ziua, fie in masina, obositi numai de urcat si coborat trepte, cat si pe coverta, in soare si zapuseala, atat fizic, cat si intelectual. Sunt extrem de curios ce vom primi la cina si daca, nu cumva, ouale de Pasti vor fi din soia.
Inchei acest e-mail prin a va ura tuturor celor din companie un Paste fericit, linistit si lipsit de stres, in care sa puteti intelege semnificatia acestei sarbatori. Sper ca, macar voi, intelegeti ca postul (ca tot vorbim despre cel din Vinerea Mare) nu inseamna neaparat ce bagi in gura, ci, mai ales, ce scoti pe gura. Pe aceasta idee, Stirbu Dumitru Cosmin ar trebui sa tina post 365 de zile / an.
Numai bine!
Ti-a placut? Mai am!
Nu la mult timp dupa Pasti, am cedat frustrarii si am decis sa-mi arunc atitudinea servila si bunul meu simt exagerat la cosul de gunoi. In caz ca nu am spus-o deja, pana in perioada respectiva, am fost de un calm demn de calugarii shaolin si de o flexibilitate uimitoare, acceptand jignirile si bataia de joc ca pe ceva normal. Momentul culminant a coincis cu o simpla alimentare cu provizii la La Pampilla (port langa Lima), cand acest personaj de poveste a hotarat sa ceara BANI pentru amaratele de baxuri de apa plata (2 / luna) pe care le oferea echipajului. Am declarat tare, cu spatele drept si privindu-l pentru prima oara drept in ochi, ca eu NU platesc pentru apa. Prefer sa mor de sete si sa beau apa de ploaie (desi aici a plouat doar de 2 ori), decat sa cedez regimului pe care maestrul il impune. Stii ca mentionasem in e-mailul de mai sus ca acest om ia totul personal? Ei bine, decizia lui de a taxa apa a venit ca reactie dupa ce marinarii au cerut mai multa apa (fiindca primisera doar 2 sticle pentru 2 saptamani, adica 4 litri, adica 285,7 ml. pe zi, adica UN PAHAR CU APA!). Vreti mai mult? Platiti! Stii ce e complet socant? Ca apa se cumparase din banii de alimente, adica banii alocati de companie pentru exact asta!
A doua zi, dandu-si seama ca s-ar fi bagat foarte adanc in rahat, Stirbu a anulat hotararea si a impartit cate 2 baxuri de apa pentru fiecare. Mi-am luat ratia, am intrat in careul marinarilor si le-am lasat unul cadou. In 30 de minute, intrand ca o furtuna la mine in cabina, comandantul m-a verificat – normal, bucatarul vazuse deja gestul meu rebel. Cand i-am confirmat ca donasem un bax, sub pretextul ca era prea mult pentru mine iar oamenii care muncesc pe punte (fizic) au nevoie mai mare de apa, mi-a ordonat sa recuperez baxul si sa-l dau inapoi, fiindca “nu se fac pomeni aici”. Sigur, a incercat sa ma abureasca cu o poveste complet cretina, cum ca nu iese la inventar sau ceva de genul, dar l-am desfiintat rapid…
Si tirul continua, fiecare zi fiind o noua oportunitate pentru acest om sa ne socheze. El insusi este un monument de ipocrizie, demagogie si contradictii. Un om care considera ca homosexualii sunt animale si nu au drepturi, dar care se da crestin si mare sustinator al bisericii. Un individ care blameaza atitudinea “sindicalista” si comunista, dar care asculta imnuri ceausiste la 6 A.M. si la manevrele de intrare in porturi. Si, mai presus de toate, un las ordinar care fuge de orice discutie care pare ca-i scapa de sub control. Nu am avut nici macar un singur dialog in contradictoriu de care sa nu se indeparteze, schimband fie subiectul, fie (si cel mai des) parasind incaperea…
Si asta e omul care ne conduce. De faptul, el este modelul tuturor oamenilor care ne conduc. Fals intelectual, cu tupeu lung, dar minte scurta, cu ego hiperbolic si frustrari pe masura…
Inainte sa inchei, vreau sa ma adresez si celui care s-a gandit ca ma poate prosti cu un mesaj spam, la fel de fals si exagerat ca si celelalte pe care le primesc zilnic in e-mail.
Am intrat pe site-ul Whisper Radio de curiozitate, in urma comentariului, asteptandu-ma sa gasesc ceva similar Radio Guerrilla. Nu numai ca nu am gasit pic de atitudine beligeranta impotriva superficialitatii si falsei culturi ce ne mananca sufletele ca un cancer, ba am dat chiar peste asa ceva. Poate ca Whisper Radio poate ameti cativa adolescenti ametiti de pubertate intru o asa-zisa rebeliune, dar eu am nevoie de mult mai mult pentru a fi convins. Articole despre noua formula Hi-Q, acelasi stil muzical adoptat de 99% din radiourile romanesti si comentarii scrise de ahtiatii Yahoo Messenger, gen “esty mishto printzeso”, nu inseamna anti-manele si nici radio pentru bloggeri. Nu stiu carei categorii de public crede Whisper Radio ca se adreseaza, dar in nici un caz bannerul lor nu va trona alaturi de motanul stilizat aici! Valabil si pentru ametitul care mi-a umplut blogul si e-mailul cu mesaje de promovare pe site-ul lui cu jocuri. Nu ma asociez cu mediocritatea si, daca asta inseamna ca ma fac vinovat de aroganta si snobism, ma declar intru totul vinovat.
Inchei cu un mic rezumat despre situatia mea actuala, fiindca multi oameni inca nu stiu exact ce fac si unde sunt:
Am semnat un contract de 6 luni, ca ofiter maritim, pe un tanc petrolier care urmeaza o ruta de 5 porturi in Peru. Nu am internet decat in aceste locatii si, mai nou, dupa ce am dat 80$ pentru 4 ore de internet / 2 luni, am hotarat sa ma retrag din aceasta afacere. Muncesc 12 ore / zi, motiv pentru care nu am timp sa scriu, cu atat mai putin sa verific nouatile pe net sau sa-mi updatez blogul, dar verific mesajele si putinele bloguri de interes ori de cate ori pot. Am sa ma intorc prin august, dar nu pot da o data exacta. Sper (din tot sufletul) sa reusesc sa ajung atunci cand mi se termina contractul, adica in jurul datei de 15, dar e posibil sa ma intorc chiar mai tarziu, pe la sfarsitul lunii. Cei cativa oameni carora le-am telefonat, m-au intrebat exact ce anume fac eu aici. Mi-e imposibil sa descriu ce inseamna acest job, fiindca mi-ar lua inca 3 pagini pentru a relata totul in asa fel incat neinitiatii sa inteleaga, dar promit timp si rabdare tuturor celor care vor sa afle personal, la o ceasca de cafea, cand ajung acasa. Uite o perla de intelepciune: NU cumparati cafea peruana – e ORIBILA!
Meow, guys!
As fi preferat sa scriu despre orice altceva, dar mi-e imposibil – am mai bine de 4 luni la bordul unei nave romanesti si ceea ce am vazut aici, nu am intalnit in cei 27 de ani petrecuti acasa. Nu am reusit sa scap de petrecerile date la ore absurde (a se citi “betiile”), la care nu am putut (binenteles) sa iau parte fiindca nu beau si nu suport manelele. Nu am reusit sa evit neamprostia inradacinata, precum obiceiul de a purta ciorapi / sandale cu ciorap “ca nu miros si nu trebuie sa-ti vada altii degetele de la picioare”. Despre barfa as putea scrie un roman, despre mancatori si mancatorii ar fi loc in Cartea Recordurilor, iar ipocrizia, minciuna si manipularea regulilor ar putea condamna la ani grei de inchisoare cateva persoane de pe aici.
Exista totusi un aspect pozitiv al calvarului (imposibil de evitat) prin care trec zilnic: am realizat ca toate problemele de aici si, prin analogie, din Romania, provin din frica omului de a-si cere drepturile. Cred… Nu, sunt convins ca daca le-am cunoaste si ni le-am cere, am forta cumva sistemul spre ceva… mai european. Desigur, sistemul juridic in tara este la pamant, dar asta e doar un amanunt…Unul care ar putea fi inlaturat daca ar exista unitate. Din pacate, aceasta lipseste atat aici, cat si in tara, datorita altei temeri: aceea ca daca am deschide gura, ne-am pierde si amaratul de loc de munca pe care-l avem.
Alaltaieri s-a intamplat ceva fara precedent: am fost injurat si amenintat cu bataia de catre doi indivizi. Am fost dat “in p**a” bucatarului pentru a 3-a oara de cand sunt aici, fiindca nu am ajuns la pranz la masa si acesta a fost nevoit sa-mi spele farfuria. Este vorba, ca sa-ti faci o idee, despre un individ cu grave probleme psihice (dar care a reusit totusi sa treaca testul psihologic si sa se imbarce) si manierele unui cioban. Ceea ce si este, atunci cand sta la uscat. Asadar, la cina, omul a explodat, a inceput sa injure si sa erupa asemeni unui vulcan, culminand cu amenintari la propria-mi integritate corporala. Toate astea de fata cu mirobolantul meu comandant, jegul suprem care evidentiaza perfect tot ce e mai prost pe acest vapor si singura persoana (care nici nu credeam ca exista) care se bucura sincer de raul altora. Nu numai ca cel din urma nu a luat atitudine si a tacut malc, dar dupa ce m-am ridicat sa plec, nemaiputand inghiti minciunile pe care bucatarul incepuse sa le toarne ca sa dea un aer cat mai grav unei situatii de cacat (scuza-mi limbajul), m-a si admonestat pentru nerespectarea programului de masa. Cand am ridicat tonul, fiindca nu m-am mai putut abtine (cu 4 ore de cart, 2 de manevra si inca una dedicata actelor, toate incepand de la 4 A.M.), mi-a ordonat: “Iesi afara acum, ca te pocnesc!”.
Dar incidentul nu s-a terminat aici. Dupa 30 de minute, am fost chemati, si eu si bucatarul, in cabina comandantului pentru a ne impaca. A trebuit sa inghit o alta serie de amenintari cand i-am amintit bucatarului ca m-a injurat, desi eu i-am vorbit mereu calm si politicos, in ciuda faptulu ca eu sunt OFITER, iar el doar bucatar. “Daca te injuram, te si pocneam”, mi-a replicat facand un pas spre mine si ridicand un pumn cat o cisterna. Din nou, comandantul stand cuminte pe bara…
Intregul moment s-a terminat cu o schimbare completa de comportament a ciobanului din bucatarie, confirmandu-mi inca o daca ca nu trebuie sa am pretentii de la un om fara educatie si fara control. Dar nu asta mi-a alimentat frustrarea si nervii, ci atitudinea pasiva a celui care mi-e superior. Acelasi om care a dat avertismente scrise unui timonier fiindca nu a curatat o balustrada, unui marinar ca nu purta casca de protectie si colegului meu, ofiterul II, fiindca nu a trasat inca o linie pe harta. Paradoxal, in cazul meu, nu a luat nici o masura – incalcarea flagranta a unei legi maritime, ce spune ca injuriile aduse unui ofiter superior se pedepsesc cu amenda, chiar in fata lui, l-a lasat rece. De ce? Fiindca bucatarul nostru, marlan si sociopat, ii baga limba zilnic in ureche si ii da rezumatul barfelor in fiecare dimineata.
Dar sa continuam cu distractia! Daca tot m-am pus pe scris…
Iata un e-mail pe care nu l-am trimis datorita rugamintilor fierbinti ale maica-mii, speriata ca mi-as atrage si mai multe probleme pe cap:
For whom it may -actually- concern
Buna ziua, domnule Mirea, doamna Albu sau oricui are norocul de a-si arunca ochii pe acest e-mail primul,
M-am gandit ca, odata cu sarbatorile Pascale, ar fi frumos (de dragul diversitatii) sa va prezint o situatie reala la bordul uneia din navele Histriei, si nu minciunile si exagerarile pe care le rontaiti de obicei, multumiti ca totul este OK. Ei bine, nu este. Daca-mi veti face placerea sa va asezati comod si sa-mi oferiti cateva clipe de atentie, as fi foarte fericit. Multumesc anticipat.
Nava in cauza este Histria Coral, al carui comandant este, asa cum bine-stiti, domnul Stirbu. Ii spun “domnul” de dragul curtoaziei profesionale pe care noi, restul, inca o mai posedam, in ciuda aspectului personal al intregii atmosfere… Si fiindca nu stiam cu ce anume sa incep, problemele fiind atat de multe, as putea la fel de bine s-o fac atacand exact acest subiect: faptul ca domnul comandant nu are nici cea mai mica notiune despre profesionalism, in ciuda reclamei pe care si-o face singur, si se comporta ca si cum totul se invarte in jurul propriei persoane, mereu amenintata de restul celor de la bord, indiferent de rang sau functie. Probabil din acest motiv, domnul comandat se deda unor activitati precum a dezinforma, a minti si a atata oamenii unul impotriva celuilalt, pentru a-i mentine dezbinati. Ceea ce dansul uita este faptul ca ura fata de liderii tiranici a unit multe popoare de-a lungul istoriei pe care se lauda ca o cunoaste…
Absolut totul este tratat ca si cum domnul comandant ar fi stapanul acestei nave si, ce e cel mai grav, al oamenilor de la bord. Una din expresiile pe care dansul le-a folosit, nu demult, este “fereste-te de ochiul stapanului si de copita magarului”; avand in vedere ca are o parere mult prea buna despre propria persoana, ma indoiesc ca s-a vizualizat in pozitia animalului de tractiune si nu in cea de despot peste prostime…
Si ca tot vorbim de prostime… Domnul comandant este un adevarat maestru in a folosi minunate apelative precum Boschetaru, Pompi, Fermecatu’, Nepotu’, Codita, Albitura etc. Ba pentru cei ce nu poseda titlul de ofiter, domnul Stirbu a dat nastere unui termen care sa se potriveasca cu scarba si sictirul pe care dansul il afiseaza fata de segmentul respectiv: Talibani.
Talibanii sunt mentinuti sub atenta supraveghere si tratati sub motto-ul
”Fute-i ca merita!”, desi nimeni nu reuseste sa-si dea seama de ce anume domnul comandant a ales, dintre toate activitatile de dupa program, tocmai hobby-ul asta ciudat. Dar nu numai Talibanii sunt tinta tirului permanent si ochiului etern-vigilent al domnului Stirbu, ci si ofiterii punte si masina. Doua cazuri, devenite celebre de curand, merita mentionate:
1. Gluma pre-1 aprilie facuta domnului capitan Timotei Boldea:
Prezentandu-se pe data de 26 martie dimineata la domnul capitan in cabina, domnul Stirbu i-a infipt sub nas un asa-zis e-mail trimis de companie, conform caruia se amana (inca o data!) schimbul planificat. Domnul capitan, conform celor scrise acolo, trebuia sa ramana la bord fiindca Histria trimitea, alaturi de cei care trebuiau schimbati, si un electrician. Din pacate, fiind la primul sau zbor, acesta trebuia insotit de domnul capitan Daniel Popescu (pentru a nu se pierde prin aeroporturi), iar schimbul se amana cu inca un voiaj. Scrisoarea era semnata de doamna Carmen Albu. Tin sa va informez ca domnul capitan a fost extrem de fericit, mai ales fiind mandrul posesor al unor probleme de familie de acasa, faptul ca rata sansa de a-si vedea fratele inainte ca aceasta sa paraseasca tara, si de-a dreptul extatic la gandul ca va petrece Pastele alaturi de noi, pe Coral.
2. Alcool-testul facut ofiterului mecanic I:
Sunt convins ca, pana la aceasta data, erati convinsi ca regula “nu se bea la bordul navei” era respectata cap-coada cu sfintenie! Ca nici un strop de alcool nu ajungea in stomacul si nu afecta mintea marinarului histriot! Ei bine, desi regret faptul ca vine ca un soc, va informez ca aici toata lumea bea. Unii mai mult, altii mai putin. Unii cand au chef, altii cand isi permit. Ei bine, desi regula spune ca “nu se bea”, cu sensul de “DELOC, boule!”, domnul comandat a hotarat ca va permite totusi acest mic viciu, avand in vedere ca si dansul este amator de nectar de cereala si suc de struguri vechi. Desigur, acest drept este oferit si anulat dupa cum si cand are chef domnul Stirbu sa bea – astfel, conform ultimei hotarari, se poate bea, dar numai in mars sau la ancora. In nici un caz, sub nici o forma, la operare! Cu alte cuvinte, urca-te Nelule cu nava pe dig, da’ nu cumva sa ai scurgeri la manifold din neatentie!
Poate ca, pana acum, considerati ca exagerez sau ma folosesc in exces de sarcasm. Sarcasmul este, intr-adevar, adevarat, dar si perfect adecvat situatiei – nu o data domnul Stirbu s-a prezentat pe la diverse posturi duhnind a bautura si agitandu-se (si agitand) degeaba. Dar a fost sincer macar – la operare a tinut post.
Cu doua zile inainte de schimbul de care vorbeam mai devreme, domnul comandat s-a infiintat in cabina mecanicului I, impreuna cu C/O-ul complet dezamagit, pentru a efectua un alcool test. Nu e nici un secret ca exista o antipatie profunda fata de mec. I, cunoscuta de tot echipajul, fiindca acesta nu acceptase niciodata ipocrizia, umorul crud, aroganta si imbecilitatea comandantului. Fiindca i-o promisese cu mult timp inainte, domnul Stirbu a gasit de cuviinta sa-l testeze pe mecanic care, desigur, bause niste whisky. In mod paradoxal, martori au fost si doi nefericiti de ofiteri, care bausera si ei o gura de alcool, fiind in afara cartului. Intr-un mod si mai paradoxal, lor nu li s-a facut test, iar mecanicului i s-a explicat ca “nu la operare”, ca “nu e nimic personal” si ca “regulile-s reguli”.
Daca pana acum nu va explodat capul, va rog sa continuati sa cititi…
Nu avem multe bucurii aici. Cu greu ne este permis sa folosim un amarat de modem, din an in Paste, dar nu fara obiectii. Se pare ca absolut tot ce ofera putina bucurie si satisfactie echipajului, contravine conceptiilor lui Stirbu despre cum trebuie sa mearga treaba la bord. Orice evadare (un chat cu familia pe Yahoo Mess., un telefon la iubita etc) este privita ca pe o distragere de la obligatiile de lucru si pusa in discutie pentru a fi interzisa. Sunt prea multe lucrurile normale, care ar trebui incurajate si sustinute, dar care au fost indepartate sub acest pretext.
Si iata ca, in sfarsit, ajung si la picatura care, pentru mine, a umplut paharul si m-a determinat sa scriu aceasta scrisoare, chiar stiind ca sansele de feedback sunt minore. Fiind lipsit de orice putere in priviinta micilor placeri pe care ni le sustinem singuri, domnul comandat a pus capac prin interventiile zilnice fata de bucatar:
- se servesc doar alimentele vechi, sa le terminam, sa facem economie.
- cat mai putina carne! – folosim orice pretext pentru a sustine aceasta cauza (carnea e scumpa, nu e santoasa, tinem regim, tinem post, e gripa aviara/porcina/bovina etc).
- portii mai mici, sa nu se ingrase echipajul.
…si altele, zilnice, variate, mereu surprinzatoare, ca si cum Stirbu este un perfectionist, mereu in cautarea de a se auto-depasi.
Este Vinerea Mare si suntem cu totii tratati ca fiind ortodocsi religiosi, care tin cont de post. Dimineata, la micul dejun ni s-a oferit gem de portocale (care e mai mult un fel de miere), unt, masline verzi si ceai. La pranz am mancat salata de vinete, cu rosii taiate subtiri (cele mai seci rosii din lume!), si tocanita de cartofi cu ceapa verde (optionala, desigur). Toate astea pentru oameni care muncesc cu ziua, fie in masina, obositi numai de urcat si coborat trepte, cat si pe coverta, in soare si zapuseala, atat fizic, cat si intelectual. Sunt extrem de curios ce vom primi la cina si daca, nu cumva, ouale de Pasti vor fi din soia.
Inchei acest e-mail prin a va ura tuturor celor din companie un Paste fericit, linistit si lipsit de stres, in care sa puteti intelege semnificatia acestei sarbatori. Sper ca, macar voi, intelegeti ca postul (ca tot vorbim despre cel din Vinerea Mare) nu inseamna neaparat ce bagi in gura, ci, mai ales, ce scoti pe gura. Pe aceasta idee, Stirbu Dumitru Cosmin ar trebui sa tina post 365 de zile / an.
Numai bine!
Ti-a placut? Mai am!
Nu la mult timp dupa Pasti, am cedat frustrarii si am decis sa-mi arunc atitudinea servila si bunul meu simt exagerat la cosul de gunoi. In caz ca nu am spus-o deja, pana in perioada respectiva, am fost de un calm demn de calugarii shaolin si de o flexibilitate uimitoare, acceptand jignirile si bataia de joc ca pe ceva normal. Momentul culminant a coincis cu o simpla alimentare cu provizii la La Pampilla (port langa Lima), cand acest personaj de poveste a hotarat sa ceara BANI pentru amaratele de baxuri de apa plata (2 / luna) pe care le oferea echipajului. Am declarat tare, cu spatele drept si privindu-l pentru prima oara drept in ochi, ca eu NU platesc pentru apa. Prefer sa mor de sete si sa beau apa de ploaie (desi aici a plouat doar de 2 ori), decat sa cedez regimului pe care maestrul il impune. Stii ca mentionasem in e-mailul de mai sus ca acest om ia totul personal? Ei bine, decizia lui de a taxa apa a venit ca reactie dupa ce marinarii au cerut mai multa apa (fiindca primisera doar 2 sticle pentru 2 saptamani, adica 4 litri, adica 285,7 ml. pe zi, adica UN PAHAR CU APA!). Vreti mai mult? Platiti! Stii ce e complet socant? Ca apa se cumparase din banii de alimente, adica banii alocati de companie pentru exact asta!
A doua zi, dandu-si seama ca s-ar fi bagat foarte adanc in rahat, Stirbu a anulat hotararea si a impartit cate 2 baxuri de apa pentru fiecare. Mi-am luat ratia, am intrat in careul marinarilor si le-am lasat unul cadou. In 30 de minute, intrand ca o furtuna la mine in cabina, comandantul m-a verificat – normal, bucatarul vazuse deja gestul meu rebel. Cand i-am confirmat ca donasem un bax, sub pretextul ca era prea mult pentru mine iar oamenii care muncesc pe punte (fizic) au nevoie mai mare de apa, mi-a ordonat sa recuperez baxul si sa-l dau inapoi, fiindca “nu se fac pomeni aici”. Sigur, a incercat sa ma abureasca cu o poveste complet cretina, cum ca nu iese la inventar sau ceva de genul, dar l-am desfiintat rapid…
Si tirul continua, fiecare zi fiind o noua oportunitate pentru acest om sa ne socheze. El insusi este un monument de ipocrizie, demagogie si contradictii. Un om care considera ca homosexualii sunt animale si nu au drepturi, dar care se da crestin si mare sustinator al bisericii. Un individ care blameaza atitudinea “sindicalista” si comunista, dar care asculta imnuri ceausiste la 6 A.M. si la manevrele de intrare in porturi. Si, mai presus de toate, un las ordinar care fuge de orice discutie care pare ca-i scapa de sub control. Nu am avut nici macar un singur dialog in contradictoriu de care sa nu se indeparteze, schimband fie subiectul, fie (si cel mai des) parasind incaperea…
Si asta e omul care ne conduce. De faptul, el este modelul tuturor oamenilor care ne conduc. Fals intelectual, cu tupeu lung, dar minte scurta, cu ego hiperbolic si frustrari pe masura…
Inainte sa inchei, vreau sa ma adresez si celui care s-a gandit ca ma poate prosti cu un mesaj spam, la fel de fals si exagerat ca si celelalte pe care le primesc zilnic in e-mail.
Am intrat pe site-ul Whisper Radio de curiozitate, in urma comentariului, asteptandu-ma sa gasesc ceva similar Radio Guerrilla. Nu numai ca nu am gasit pic de atitudine beligeranta impotriva superficialitatii si falsei culturi ce ne mananca sufletele ca un cancer, ba am dat chiar peste asa ceva. Poate ca Whisper Radio poate ameti cativa adolescenti ametiti de pubertate intru o asa-zisa rebeliune, dar eu am nevoie de mult mai mult pentru a fi convins. Articole despre noua formula Hi-Q, acelasi stil muzical adoptat de 99% din radiourile romanesti si comentarii scrise de ahtiatii Yahoo Messenger, gen “esty mishto printzeso”, nu inseamna anti-manele si nici radio pentru bloggeri. Nu stiu carei categorii de public crede Whisper Radio ca se adreseaza, dar in nici un caz bannerul lor nu va trona alaturi de motanul stilizat aici! Valabil si pentru ametitul care mi-a umplut blogul si e-mailul cu mesaje de promovare pe site-ul lui cu jocuri. Nu ma asociez cu mediocritatea si, daca asta inseamna ca ma fac vinovat de aroganta si snobism, ma declar intru totul vinovat.
Inchei cu un mic rezumat despre situatia mea actuala, fiindca multi oameni inca nu stiu exact ce fac si unde sunt:
Am semnat un contract de 6 luni, ca ofiter maritim, pe un tanc petrolier care urmeaza o ruta de 5 porturi in Peru. Nu am internet decat in aceste locatii si, mai nou, dupa ce am dat 80$ pentru 4 ore de internet / 2 luni, am hotarat sa ma retrag din aceasta afacere. Muncesc 12 ore / zi, motiv pentru care nu am timp sa scriu, cu atat mai putin sa verific nouatile pe net sau sa-mi updatez blogul, dar verific mesajele si putinele bloguri de interes ori de cate ori pot. Am sa ma intorc prin august, dar nu pot da o data exacta. Sper (din tot sufletul) sa reusesc sa ajung atunci cand mi se termina contractul, adica in jurul datei de 15, dar e posibil sa ma intorc chiar mai tarziu, pe la sfarsitul lunii. Cei cativa oameni carora le-am telefonat, m-au intrebat exact ce anume fac eu aici. Mi-e imposibil sa descriu ce inseamna acest job, fiindca mi-ar lua inca 3 pagini pentru a relata totul in asa fel incat neinitiatii sa inteleaga, dar promit timp si rabdare tuturor celor care vor sa afle personal, la o ceasca de cafea, cand ajung acasa. Uite o perla de intelepciune: NU cumparati cafea peruana – e ORIBILA!
Meow, guys!
7 comentarii:
Rezista. Fii calm, nesimtit si rezista. Mai e putin.
Hai ca nu mai e mult :) Nervii tari!
Multumesc pentru sustinere. Deja am ajuns in punctul "ce altceva se mai poate intampla?".
Cat mai ai pana vii? :) Ca am pierdut sirul...
Astfel de evenimente se petrec peste tot si aici pe uscat; e uimitor sa observi ca desi esti inconjurat de o multime de optiuni, descoperi cu stupoare destul de rapid ca esti intr-o barca plina de pirati puturosi si ca tragi la vasla dupa cum iti canta seful... si numeri timpul pana ajungi "pe uscat"; toate optiunile care-ti sunt prezentate ostentativ sunt mai mereu nimic mai mult decat spuma marii. Rabdare de fier, amice!
Foarte bine spus. Cum ziceam, Romania peste tot.
Despre Stirbu Dumitru Cosmin, pe care am avut si eu ghinionul sa il intalnesc, as putea scrie un roman. Orice s-ar scrie despre el nu este suficient, pentru ca el este mai rau decat l-ai descris tu si l-as putea eu descrie daca as scrie o carte de dimensiunea unui roman balzacian. Cine nu l-a intalnit nu are nici cea mai vaga idee cat de josnic este. M-am simtit dator sa scriu si eu cateva cuvinte din solidaritate cu tine si poate mai afla lumea cine este aceasta canalie.
Trimiteți un comentariu