În urma recentelor evenimente – Gaudeamus și post-Gaudeamus – mă simt
aproape dator să-mi aștern gândurile pe o hârtie virtuală. Nu am o schiță, așa
că o să improvizez din mers și, fiindcă e mult de zis, o să-l public în mai
multe postări.
Despre anti-cititori
…Fiindcă
despre cititori numai de bine.
De mult
timp nu m-am putut enerva atât de mult, dintr-un număr atât de mare și din atât
de variate motive, cum m-am enervat încercând să atrag atenția asupra autorilor
români, prezenți pe standul nostru. Mă exclud dintre ei, nu din modestie, ci
fiindcă ideea principală e că aceștia, spre deosebire de mine, nu sunt prezenți
pentru prima oară pe un stand românesc; mai mult, majoritatea sunt recunoscuți
ca fiind maeștri ai genurilor pe care le abordează, deci cu atât mai intensă
confuzia și frustrarea mea în prezența sus-numiților anti-cititori.
Experiențele
de acest tip au decurs, de obicei, în felul următor: insul se apropia de stand,
scana cu o adâncă încruntătură copertele, refuza să fie informat despre conținutul cărților, arunca o
privire și mai înciudată către pazia cu „Crux Publishing”, și pleca.
Un alt
exemplu ar fi cei care, cumpărându-și mai întâi Fifty Shades of Grey (sau naiba
știe ce alt gunoi), erau foarte dornici să audă despre autorii autohtoni, ne salutau
inițiativa de a promova literatura română de calitate, ne zâmbeau politicoși
după ce întrebau de preț și, neavând alt capital (sau vreo convingere că ai
noștri sunt poate mai buni decât cei de-afară), se cărau și ei, asigurându-ne
că se vor întoarce. Unii chiar s-au angajat în conversații, dezbătând cu noi
diverse subiecte mai bine de cinci minute, răsfoind cărțile pe față și pe dos,
apoi îndepărtându-se după un „mersi”.
Poate
cei mai interesanți au fost ăia care nu au venit pentru cărți(!!!): pensionarii
comuniști, cu insigne rusești în piept, care ne-au ținut discursuri despre Ceaușescu
și Stalin; babele habotnice și mega-îndoctrinate, care ne-au asigurat că nu vor
citi cărți atât de întunecate sau că nu vor să știe despre conținut, fiindcă
„nu vreau să intrăm într-o polemică” – bănuiesc că zeul meu anti-viață sau
rockerii anticriști ai lui Coloja sau anti-lumina lui Crâznic sau anti-credințalui Bolea sau anti-sistemul lui Mitoceanu sau anti-banalul lui Rădoiu și Pâtea
le-au înfricoșat.
Dar să
nu uit de exemplarele cimpanzeice care s-au proțăpit în târg pentru selfie-uri
și check-in-uri! Nici grupulețele de rockemoni care, în ciuda faptului că au
declarat cu superlativă convingere că ascultă metal, s-au intimidat de
transgresivul lui Răzvan, întrebându-ne dacă seamănă cu… ceva mai light. Nu, nu
seamănă – pentru pseudointelectuali cu ambiție ca voi, vă recomandăm titluri
mai sclipicioase.
Am auzit
de toate. De la tatăl cu doi haidamaci de 13-14 ani că „ăștia nu citesc”. De la
cele două pițipoance de generală „eu nu citesc” (râzând) și „e plictisitor aici
– numai cărți”. De la puștiul gamer că „nu știu jocurile astea” (Dishonored,
Assassins
Creed, Styx) la care mă refeream, încercând să-i
explic atmosfera Anotimpului…
Concluzionând,
ăștia au fost o șaormă cu de toate și, probabil, asta și căutau la Romexpo.
Să nu ne
înțelegem greșit: au fost sute de oameni care au cumpărat cărțile
noastre, fără măcar să ne întrebe despre autor sau subiect – fiindcă ne știu,
fiindcă ne iubesc sau chiar datorită unei loialități (de bun simț) față de
artistul român! Întregul eveniment a fost un succes răsunător și, încă o dată,
am dovedit că putem realiza lucruri minunate împreună. Nu avem nici măcar un an
de funcționare, iar afacerea asta, pe care eu și Deea am pornit-o pentru a
promova valori ignorate și neapreciate, nu doar că rezistă, ci produce și se
reproduce! Țineam, însă, neapărat să le atrag atenția celor care se regăsesc în
categoriile de mai sus sau celor ce cunosc astfel de indivizi: NU mai urlați că
autorii români nu sunt buni, că nu sunt promovați, că nu se ridică la
standardele occidentale! NU aveți dreptul la astfel de opinii, de comentarii,
atunci când nu îi cumpărați, nu le dați o șansă, nu vreți să-i răsplătiți
pentru munca lor, nu îi ajutați să existe pentru a scrie o viitoare continuare a
cărții pe care ați citit-o și care v-a plăcut!
În
final, le mulțumesc, în numele Crux Publishing, tuturor celor care ne-au onorat
cu prezența lor la stand, ne-au ajutat, ne-au cumpărat, ne-au inspirat prin
dragostea lor pentru literatură! Vă iubim, prieteni, și vă așteptăm cu mare
drag, ca întotdeauna, la următorul târg!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu