De ce?

Cineva mi-a spus mai demult ca intrebarea esentiala este "cum?" si nu "de ce?". E mult mai interesant, zicea el, sa descoperi cum functioneaza lucrurile, ce face ca rotitele sa se invarta, ce alimenteaza agregatul. Desigur, din perspectiva unui mecanic, pot intelege aceasta viziune asupra lucrurilor. Da, din perspectiva lui. Dar din unghiul asta, lumina reflectoarelor bate peste cine sau ce nu trebuie, si nu pot sa nu intreb "de ce?".

Exista o tendinta comuna in mass media zilele astea; pentru neinitiati: mass media inseamna mijloace de comunicare in masa, nu doar presa. Curentul asta are la baza un lucru pe cat de banal, pe atat de puternic. Atat de puternic incat e in stare sa miste grupuri intregi de oameni - bloggerii - intr-o tentativa aproape fanatica (si la fel de stupida) de a vocifera. Nu, nu te uita asa la mine! Ma includ pe lista aceasta cu cea mai mare sinceritate si lipsa de rezerve. Recunosc! Sunt unul dintre cei mai nemultumiti oameni din Romania, posibil chiar din lume. Dupa Mircea Badea, desigur, ale carui doleante imi sunt la fel de dragi ca si emisiunea pe care o presteaza. Mi-am ales bine cuvintele, in ciuda formularii ciudate: eu, Mircea si multi altii impartim, motivat, o groaza de antipatii pentru diversi si diverse! Ar dura prea mult sa le enumar, iar timpul ma preseaza.

Bun. Suntem nemultumiti. Si care e problema? Ei bine, aceasta revolta vis-a-vis de lume, de societate, de sistem, de tot, nu este un lucru rau. Este evidentierea faptului ca vrem o schimbare, ca deschidem gura si o cerem. Mai mult, insasi initiativa este un sanatoasa: facem ceva! Se vorbea deunazi de ignoranta romanilor in general. S-au dat date, s-au calculat probabilitati si s-au enumerat ipoteze psihologice (intr-un stil de amator, dar conteaza) in speranta ca se va gasi o rezolvare, o solutie nu pentru noi, ci macar pentru generatiile urmatoare. Pe bune? Voi chiar vorbiti serios? Voi v-ati uitat in jur inainte sa discutati asta sau e vreo campanie cu caracter electoral? ...Adevarul e ca oamenii sunt prost construiti genetic. Nici mama lui Stefan cel Mare nu ar putea sa inspire romanasul smecheras de cartier sa dea doi bani pe ala care moare la doi pasi de el! Campania e moarta din start, dar sa continuam...

Mai nou, cum spuneam, nemultumirea asta si-a schimbat putin tinta. In tot atatea cuvinte sau mai putine, e vorba de faptul ca bloggerii au inceput sa arunce cu... noroi unii in altii. Nu ne mai place ce scrie X-ulescu, nu mai credem in gandirea lui Y-eanu sau Z-oiu nu e calificat sa deschida gura. Bullshit! Libertatea de exprimare - iti spune ceva?

Nu vreau sa fiu ipocrit fiindca e una din caracteristicile pe care le urasc cel mai mult la un om. Am urlat eu insumi sus si tare ca un anume blogger, "coleg" de oras si, evident, breasla, e un idiot. Da, si inca sustin chestia asta, chiar daca intru singur in categoria tampitilor care bombardeaza cu diverse alti tampiti. Era vorba in acel incident de atitudinea miserupist-vulgara a unor astfel de bloggeri, care, din prea mult stress, experiente negative, rutina, nu mai vad limita fina intre exprimarea plastica si nesimtire. Ma rog, se prea poate ca eu sa fi gresit: omul in cauza este un blogger celebru, unul din cei mai tari (dupa cum spunea ZeList) din tara. Se poate. Deci revin la ideea initiala: am ajuns sa ne dam snobi cand inca nu am iesit din hazna.

Bloggereala, in mare parte, se refera la acest protest virtual ce anima spiritul jurnalist al unor oameni. Am inceput cu totii din nevoia de a urla la cineva, cuiva, chiar si in eterul internetului ca ceva nu ne convine. "Da, frate, pute! Asta e adevarul! Pute de-ti ia nasul si ti se sterpezesc dintii!" - cu asta am inceput. Si acum, dupa nici macar o vaga schimbare - feedback la urletul nostru surd - deja ne dam destepti, deja avem ranguri si pozitii in topuri si ne smecherim cu vreun banner ciumeg. Deja castigam bani din bloguri si le dam altora peste nas, ne uitam de sus la aia mici si ii aratam cu degetul la misto: "Uitati ce rahat mananca! Deschide gura dar degeaba! Al meu pute mai tare!" si tot asa.

Ma refer si la intamplarea prin care am trecut, trezindu-ma brusc citat pe blogul veteranului de care vorbeam mai sus si facut de cacat in public pentru ca am indraznit sa-l judec. Sincer, dupa ce mi s-a zic s-o sug (de catre unul din cititorii blogului respectiv - fan inversunat pare-se), mi-am dat seama cat de penibila a fost situatia in final. Eu n-am realizat nimic. Mi s-a umplut frigiderul cu diverse mezelarii si cam atat. Bloggerul in cauza scrie tot in stilul lui (sau "scria", fiindca mi-am promis sa nu-i mai fac trafic cu vizitele mele). Deci... alt feedback egal cu zero.

Revin cu intrebarea de inceput: de ce? De ce mancam prune si scuipam samburii pe altii? Chiar nu putem aprecia, lua in considerare parerile celor mai mici decat noi? Chiar suntem cu totii niste vedete ale retelei asteia tampite, ce creeaza dependenta, numite internet? De ce trebuie sa ne stricam zilele reciproc etichetand public niste oameni care au initiative la fel de laudabile ca cele cu care am inceput chiar noi?

Am gasit un singur raspuns. La fel de obisnuit ca intreaga mea pledoarie: comercializarea. Imi amintesc discutii despre "comercial" in muzica si efectele negative ale selling out-ului: reactia garantata a celui care se vinde este aceea de a ignora. Banuiesc ca asa se explica schimbarea prioritatilor in vietile bloggerilor; au bani, au reputatii, au fani, deci cui ii mai pasa de ce se intampla in jur? Brusc, treziti in mijlocul unui foc de paie ce arde repede, dar puternic, toti acesti indivizi incep sa uite motivul pentru care au inceput sa scrie. Chiar si prin lipsa acestor lucruri, dar prin prezenta inevitabila a obligatiei de a scrie produce aceasta bariera de "mi se rupe". Incerc sa explic (pentru cel care mi-a citit insemnarile pe weblog) de ce nu sunt de acord cu publicitatea si munca de blogging pe bani. Romaneste, uite d-asta, frate!

Imi rezerv o mica vacanta, incepand de azi. Revin duminica sau luni cu mai mult optimism (sper!) si intr-un mediu mai primitor. E foarte putin probabil ca vreunul din indivizii de care vorbesc sa ma citeasca. E si mai putin probabil ca macar parte din acest segment imaginar sa ia in considerare si sa-si schimbe atitudinea. Totusi, traim in Romania si orice e posibil. Un week-end linistit iti doresc!