Negativ

Ma gandesc ca daca scriu, in vreun fel sau altul, o sa incep sa gandesc in afara camerei, orasului, tarii... In acelasi timp ma inspaimanta gandul ca ma voi pierde intr-o alta fantezie care se va sparge inevitabil in zori. Nu pot sa aleg fiindca nu ma asteapta nimic bun - si spun asta dintr-o perspectiva pur subiectiva. Cand vor incepe sa circule din nou autobuzele, impulsul matinal ma va purta spre vizualizarea unor amarati care trebuie sa se scoale de la 4, sa-si bea ceaiul in liniste, sa pregateasca micul dejun copiilor ce trebuie sa ajunga la liceu, dar care se vor opri intr-un internet cafe sau bar, si care vor urca in rablele ultra poluante spre un loc de munca in care se vor simti mizerabil pana la ora 16. Ma gandesc la rutina in sine care ne distruge viata putin cate putin, dar pe care o ignoram fiindca americanii sunt prosti... Terapia e pentru fraieri; noi n-avem nevoie de asa ceva, ca doar suntem barbati adevarati si femei cu frica lui Dumnezeu.

Chiar nu te-ai intrebat niciodata daca te asteapta ceva dupa moarte? Chiar... nu crezi ca te zbati din reflex genetic? Nu ma intelege gresit: cred intr-o putere suprema si in nemurirea sufletului. Si totusi... daca dincolo de cativa metri cubi de pamant si o cutie de lemn nu e nimic? Oricare ar fi adevarul, nu vom avea regrete. Nemuritor sau cenusa, nu iti va mai pasa. Dar cat esti aici... crezi ca faci ceea ce trebuie?

Sunt nocturn. Nu-mi place lumina, nu-mi place ca trezeste un musuroi de suflete care se chinuie fiindca trebuie sa mearga la scoala, la liceu, la facultate, la munca, la piata, la sau intr-un loc in care nu vor de fapt sa fie. Nu ne dorim viata ce ne este oferita, nu ne bucuram de nimic si ne amagim cu vacante, concedii, escapade de week-end... Vrem bani multi, scuzandu-ne ca trebuie sa traim bine, cand de fapt e doar o reactie a mediului social pe care dracu' stie cine l-a impus. Cine a venit cu ideea asta cretina care ne omoara spiritul? Priveste-ti copilul cum isi toaca nervii si coatele deasupra unei carti de matematica, nestiind ca acolo zace hibernand viitorul lui, si intreaba-te daca sufletul lui nu ar dori sa miroasa frunzele vara, sa stea de placere intr-o ploaie torentiala, sa se tavaleasca in zapada... Sunt clisee, sunt asemenea trandafirilor rosii care, mult prea comerciali, nu isi pierd din frumuseste. Sunt adevaruri care dor. Si latura mea anarhista le respira...

Sunt vag, dar nu ai vrea sa-ti spun in fata ca ma indoiesc de propria existenta si de toate valorile morale. Nu, fiindca odata cu mine, vei incepe sa iti pui si tu intrebari. La inceput putine si timide, apoi, cand te vei trezi ca urasti oamenii, iti vei aduce aminte de cuvintele astea...

Nu ies din casa, prietenii mei exista intr-un numar incredibil de mic, mi-am parasit iubita si am renuntat la socializare. La ce bun? De ce-as vrea sa fiu dezamagit si de ce-as vrea sa folosesc scuza propriei firi ca sa motivez tot ce e prost pe lume? Nu de mult m-am antrenat in discutii referitoare la scuzarea pacatelor si, din toate, n-a rezultat decat o trista concluzie "suntem idioti". Mintim constant, cu o nonsalanta izbitoare, convinsi de propriile valori si principii si ego-uri stupide. Aceleasi ego-uri ce ne leaga limba cand trebuie sa ne cerem scuze, sa acceptam ca am gresit, sa ne deschidem chiar unui prieten. Acelasi prieten caruia i-am sapat zeci de gropi in care sa cada pentru ca noi sa calcam in siguranta peste... Fiindca si el ar face la fel, iar asta e o certitudine. Aceeasi certitudine care ne sopteste veninos in ureche sa mintim, sa furam, sa fim lacomi, sa fim mandri, sa si sa... aceleasi si aceleasi.

Suntem pierduti unor pacate capitale fara savarsirea carora am fi morti. Realitatea e stramba si urata si nu are substanta. Este ceea ce pare ca este si trebuie judecata superficial. Stii ca am dreptate fiindca nu tu faci o asemenea analiza la 1:30, in toiul noptii, ci eu...

Peste toate, cu tot amarul meu, sunt multumit ca e asa. Ce-am face daca ne-am revolta cu totii si am renunta la acceptarea vietii asupra careia, de fapt, nu avem control? Imagineaza-ti ce haos ar inghiti lumea cand toti oamenii ar decide ca nu vor sa-si contureze vietile si destinele cu reguli, legi si norme! Ce Paradis pentru tabloide... Aproape la fel de productiv precum realitatea de astazi. Totusi... cu tot acel Babel virtual... chiar cred ca n-as fi atat de trist daca viitorul si prezentul nu ne-ar fi guvernate si dictate prin promovarea prostiei si neamprostiei. Ce-as jubila stiind ca nu ne hlizim la tampenie si la scandaluri si la paiete de plastic fiindca ne e mai usor...

...Povesteam de curand, alaturi de un coleg foate inteligent, pasionat cu adevarat de matematica, despre "Idiocracy"-ul lui Mike Judge. Un film despre un viitor nu posibil, nu sci-fi, ci probabil si a carui nastere pare ca a inceput deja. Un viitor in care oamenii sunt produsele programelor TV cretine, sporturilor violente, vulgaritatii si sexualitatii exagerate, si intregului concept de user-friendly. O realitate alternativa in care cel mai puternic om din lume e multiplu campion mondial la wrestling si culturism si star de filme porno... Cu groaza am vizualizat varianta romaneasca: un fan Dan Diaconescu, castigator al unui disc de platina si N premii MTV pentru cea mai tare manea, posesor de 5 randuri de grasime pe ceafa si 5 tipuri diferite de Mercedes in vila de la marginea Bucurestiului. Si descrierea ar putea continua, dar prefer sa ma lipsesc de cosmaruri in noaptea asta...

As vrea... multe. Dar cel mai mult as vrea sa nu rasara soarele. As vrea sa fie bezna si sa nu trebuiasca sa vad toate neajunsurile traiului in intraga lor splendoare. As vrea ca cineva sa le bata obrazul televiziunilor nationale si sa le spuna ca ce fac ei se cheama crima, iar victimele sunt creierele tinere si neuronii inocenti. As vrea sa nu trebuiasca sa incerc sa schimb nimic...

Noapte buna.