duminică, 12 iulie 2009

Non Blogger




Ma dadeam ieri pe bloguri, din lipsa de ocupatie sau, mai repede, de avant. Ar trebui sa-mi pregatesc prezentarea pentru proiectul de licenta; marti este maretul eveniment si, desi mi-am promis toata saptamana sa concep ceva frumos, neuronul meu si-a luat fortat vacanta, nedorind sa se implice in activitati scolare. Revenind la bloguri, observ public ca nu am o lista foarte mare si tocmai din acest motiv m-am hotarat sa explorez putin preferintele celor pe care-i citesc. Cum Simona era prima pe lista, m-am apucat sa-i rasfoiesc blogrollul doar ca sa-mi confirm, fara lauda, ca eu chiar stiu sa scriu (prin comparatie).

Nu ma laud si nici nu vreau sa arunc cu noroi in oameni pe care nu-i cunosc, dar un blog mi-a atras atentia prin natura sa de tabloid. Fac o mica paranteza: eu am darul sa anunt din timp diverse evenimente, cu o precizie de laser, iar aceasta include scandalul Ridzi, disputa Cristoi - Badea / Ciutacu si, din pacate, incercarea de a murdari numele si imaginea lui Michael Jackson. Am afirmat din start ca vor fi doua tabere: majoritatea, care l-au ridicat in slavi desi cat a trait il uitasera cu totul, si procentul mic al frustratilor ce a devenit si mai inversunat din cauza primului segment. Stefanel al nostru face parte din a doua categorie si este extrem de periculos pentru ca, asemeni multor non-valori romanesti, are priza la public. Te rog chiar sa arunci chiar tu un ochi peste articolul asta si sa-ti dai cu parerea.

Ai citit? Bun. Ai citit si din sursele lui de informare? Nu? Intoarce-te si citeste, fiindca altfel nu vei rezona cu mine. Stefan este evident un om care nu l-a suportat pe M.J. din start, care nu i-a inteles muzica, dansul, creatia per total, si l-a judecat, asemeni multor alti indivizi, punand intrebarea "da' de ce s-a facut alb?". Gandire ingusta, care pune in balans o optiune personala de look si miile de actiuni caritabile ce au facut din M.J., in ochii mei si ai lumii, un om bun. Trecand totusi peste toate acestea, cu toate ca nici eu nu suport The Doors si Sex Pistols, dar le recunosc meritele, raman totusi alte aspecte morale pe care dragul de el le-a uitat:

1. Ca fondator de opinie ce esti (fiindca esti, chiar daca te citeste 1 singura persoana), ai obligatia morala sa nu mananci cacat! Stefan invoca niste articole de ziar care nici nu confirma, nici nu infirma vinovatia lui M.J. in procesele de abuz sexual si pedofilie. Mai mult, asa-zisele dovezi pe care tu, domnule blogger, le folosesti in scopul de a jigni un artist decedat sunt mult mai jignitoare pentru mine, ca persoana rationala. M.J. nu a fost excelat prin inteligenta, dar sa tii atata material pornografic la vedere, reviste si DVD-uri, cand exista internet, mi se pare complet absurd. Cat despre restul, unul din articole chiar dovedeste ca unul din angajatii ce au depus marturie, a fost chiar prins cu sperjur. Cat despre Maculay Culkin... Hai sa fim seriosi!

Daca tot vrei sa strangi dovezi si sa-ti construiesti un argument solid cand acuzi pe cineva de ceva, macar ai bunul simt si documenteaza-te. Citeste articolele pe care le folosesti, cretinule!

2. Ceea ce s-a transmis la TV si ceea ce se mediatizeaza in general despre M.J. si decesul lui nu are nici o legatura cu ceea ce te frustreaza pe tine. Nu s-a batut moneda pe "ce om bun a fost", desi, din punctul meu de vedere, asta ar fi trebuit sa se faca in primul rand; s-a evidentiat faptul ca a fost un mare artist si un bun prieten pentru multi oameni. Cine esti tu sa decizi ce se iarta si ce nu? Cine esti tu sa hotarasti ca M.J. chiar a fost vinovat de lucrurile alea?

Una peste alta, este din nou evident pentru mine faptul ca eu nu fac parte din comunitatea asta a bloggerilor. Nu am aceleasi preferinte cu acest segment social, nu am acelasi stil, nimic din ceea ce discut nu pare sa apara in acelasi fel in alta parte. Imi cer scuze daca am scris despre ce au scris si altii - un gest reflex, nu o dorinta de a fi in trend. Nu joc "Leapsa", nu las comentarii la toate prostiile, nu trec pe oricine in blogroll de dragul de a aparea in al lui. Nu folosesc countere, nu vreau sa apar in nici un top, nu vreau sa ma citeasca toata lumea. Daca nu ma inghiti, ma bucur. Daca nu ma inghiti si ma respecti, ma bucur si mai mult. Daca te-ai regasit in grupul celor de mai sus, nu te simti insultat: nu inseamna ca nu imi face placere sa te citesc. Spun doar ca eu, si poate cativa altii, nu ma simt blogger. M-as simti extrem de incomod la un blogfest, m-as simti jenat daca altii m-ar eticheta altfel decat scriitor sau jurnalist, m-as simti aiurea sa apartin...

This one's for me!


2 comentarii:

AngelWings spunea...

Sa inteleg ca te-ai luat de varul meu...nu-i nimic (sa zicem); si sa mai inteleg ca l-ai facut si cretin... iarasi nu-i nimic (sa zicem); Dar el nu a facut decat sa-si exprieme punctul lui de vedere asupra acelui subiect. Dreptul la libertatea de exprimare este garantat prin constitutie, nu? Acelasi drept pe care ti l-ai exercitat si tu acum jignind-ul fara ca macar sa-l cunosti.
Spui ca MJ e un om bun in ochii tai si ai lumii. In ochii tai poate, dar cine esti tu sa generalizezi, si sa spui ce parere are lumea asta toata? Si de ce toti ar rezona cu tine? Faptul ca nu esti de acord cu ideile sale iti dadea dreptul sa-i spui asta intr-un comentariu, intr-un mod civilizat. Asa cum au facut-o si altii.
Nu transforma totul intr-un razboi personal. Poate ai lucruri mai bune si mai pozitive de facut. Cu trei posturi in urma te-ai luat de Tod' si de Sadman. Acum te iei de Stefan...si nu-i nimic, e libertate, fiecare face exact ceea ce vrea. Doar ca blogul prin definitie este mai mult ceea ce a construit Stefan. Nu este un loc in care tu sa faci "spusa". Si daca tot vrei sa-ti versi nervii, fa-o macar fara sa jignesti.
Multumesc.

Tomcat83 spunea...

Ca m-am luat de varul tau (fara sa stiu ca e varul tau) e irelevant. M-as lua cu acelasi avant si aceeasi verva de propriul meu var, daca ar manca castane. Ceea ce tu n-ai inteles e ca nu am nimic personal cu niciunul din oamenii astia, dar modul in care -ei- si-au prezentat ideile m-a deranjat:

-Stefan nu si-a exprimat punctul de vedere, ci a acuzat in mod public, fata de o groaza de oameni, un om (nu conteaza ca-l cheama M.J. sau nu), fara sa aiba argument. Dovezile lui sprijineau ambiguitatea, nicidecum ideea pe care el o sustine. Ca si (repet) FONDATOR DE OPINIE, are obligatia sa se documenteze si sa prezinte o parere pertinenta. Ceea ce a facut el se cheama prestatie de tabloid, de paparazzi.

-In ochii mei M.J. a fost un om bun, iar in ochii lumii NU EU spun asta, ci toate televiziunile si milioanele de oameni care-l recunosc astfel. Deschide ochii.

-Cum am spus si mai sus, nu am nimic personal cu oamenii astia, ci cu (,) conceptele IGNORANTA si SUPERFICIALITATE. Cu faptul ca niste oameni care n-au nici o calitate, n-au nici un background, n-au nici cea mai mica treaba cu jurnalistica sau muzica, scriu astfel de articole jignitoare.

Uita un moment ca acest Stefan ti-e var si considera ca nu-l cunosti. Pune in balanta articolele si vezi cine pe cine a insultat. Si ca tot vorbim despre respect, ce-ar fi sa-i amintesti macar de respectul pentru morti?