Stiu ca ar trebui sa scriu o chestie inteligenta, cugetata si bine formulata, asa cum imi impun propriile standarde, dar nu sunt sigur ca pot. Motivul din spatele articolului este iesirea la Ilo si faptul ca, in orice alta zi, as fi spus intr-adevar ceva interesant. Ei bine, nu cred ca intereseaza pe nimeni faptul ca am mancat cu pofta un cheeseburger (dupa atatea mancaruri gatite moldoveneste), am baut Inka Cola (care are gust de fructe si e galbena), am gustat niste fructe locale (care, desi par interesante, nu se compara cu piersicile noastre... Mmmm! Piersici...!) si am spart 100$ pe o groaza de prostii, asa ca daca nu ti-am excitat curiozitatea (si probabil ca n-am facut-o), da un click pe play si asculta melodia.
Dupa 4 luni de sechestru, capitanul meu, Daniel, un tip de un profesionalism, si-o verticalitate cum rar mi-a fost dat sa vad, a reusit in sfarsit sa iasa in oras. Se pare ca schimbarea comandantului a avut un efect pozitiv pentru toti si, dintre toti, Dan chiar merita sa se relaxeze putin. Am batut impreuna strazile si faleza care, in ciuda dimensiunilor liliputane ale orasului, arata extrem de frumos. Palmierii sunt in mediul lor, nu plantati cu sila, si spatiile verzi sunt impecabile, cu iarba mereu tunsa si fara omniprezentele ambalaje de plastic pe care le vezi la noi. Ii spuneam, remarcand cu placere, ca pana si trotuarele (crapate si cu betonul ondulat din cauza terenului deluros pe care e amplasat orasul) arata mai bine si sunt mult mai curate decat la noi, desi Ilo este incredibil de modest. Cat despre esplanada... Ce sa mai zic? Linistita, cu vreo doua barulete din care se auzea muzica latino, frecventata de tineri care se plimbau si de cativa descendenti inka, care vindeau suveniruri ieftine. Am mancat inghetata. Dupa jumatate de an, ne-am facut o pofta si am hapait-o in timp record, sub privirile amuzate a celor din jur (el a mancat chiar 2 - lucru regretat ulterior). Apoi ne-am plimbat cu viteza codobelcica pe faleza, admirand peisajul, pontonul inalt din lemn care se infigea in mare, chioscurile pitoresti si puzderia de barcazuri de pescuit si clanul de pelicani semidomesticiti, care se aduna zilnic la pescaria de pe dig, unde sunt hraniti precum cainii. M-am simtit relaxat, in sfarsit, dupa o lunga perioada de incordare...
Partea a doua s-a rezumat la abrambureala din piata. In ciuda faptului ca era duminica si majoritatea magazinelor erau inchise, acolo era o nebunie totala. Sute de tarabe si standuri, unde am vazut orice, de la piersici galbene (pe care le-am recunoscut dupa miros), pana la chirimoya (singurul fruct local ce m-a incantat, cu exceptia prea-cunoscutului mango), de la ceasuri si ochelari de soare, pana la sticle de Jack Daniels si trabucuri. Mi-am facut curaj si am cumparat cateva, al caror nume nu-l mai retin: niste fructe-pepene, mari cat portocalele, cu coaja ca de pruna, dar interior si usoara aroma de pepene galben, dar complet neimpresionant; "Crantanele", niste nebunii cu aspect de nectarina si codita de para, dar coaja groasa si atoasa, ca a unei rodii, dar uscata, de parca ar fi fost bagata la cuptor, si miez tot ca de rodie, dar cu bobite verzi, acoperite de o membrana ca de portocala! "Crantanelele" arata complet dezgustator - verzi si moi, precum vreun ou de alien, dar care cica sunt foarte bune daca le mesteci SEMINTELE. Cine naiba sa fi stiut? Oricum, nu le-as mai incerca inca o data. Ma ingretoseaza chestiile baloase... Si, in final, minunatul chirimoya, surpriza placuta la capitolul fructe; un fel de... n-ar mai fi... verde, cu coaja subtire si moale, cat un cartof urias, si cu textura de para, dar o aroma deosebita. La fel ca si celelalte fructe, exteriorul inseala, fiindca, de fapt, intregul fruct e alcatuit din multi samburi negri, ca cei de curmale, pe care creste "carnea", astfel incat daca iti infigi degetele in el, se "dezasambleaza" in felii foarte dulci si zemoase.
A urmat cursa in jurul a 3 rafturi de biscuiti, ciocolata si alte prostioare, in minimarketul adiacent pietei, unde ne-am burdusit rucsacele cu material de ingurgitat intre mese (si chiar pentru a le inlocui). Cookies, ciocolate gigante, bezele, floricele de facut la microunde, Pringles (era o necesitate) si Pepsi, guma de mestecat (care este o adevarata raritate la bord), un fresh de banane, maracuya si ananas, si multa multa patrulare. Am finalizat cu o descoperire senzationala: manusi elastice, cu degete taiate, extrem de greu de gasit in Constanta! Ne-am luat 2 perechi fiecare si, in drum spre restaurant, mi-am mai implinit un "vis", cumparandu-mi baschetii aia misto din poza de mai sus. Manusi si tropatori, cu doar 12$. M-am simtit ieftin si foarte comod cu chestia asta. Port ce-mi place, nu ce se poarta.
N-am vrut caracatita, dar am gustat. Foarte misto preparata, intr-un local intim si pitoresc, servita cu amabilitate, politete si garnitura de porumb prajit, dar incomparabila cu cheeseburgerul meu procurat de la un fast food local in timp ce creatura octopedica (am zis bine?) era pregatita. Ne-am mai indopat cu niste Inka Cola si ne-am intors la nava, mai mult decat multumiti de noi insine.
Pana am pus capul inapoi pe perna au trecut ore bune si pot spune am adormit complet epuizat. Dar, fara regrete, a meritat cu totul iesirea si faptul ca ne-am refacut proviziile, micile noastre bucurii copilaresti. Mai sunt aproximativ 3 saptamani si, pana acum, asta e singurul articol care descrie, cat de cat, ce am vazut aici. De fapt, nici nu am intentionat asta; voiam doar sa ma laud cu manusile si umblatorii mei cei noi! :)) Pe curand!
Dupa 4 luni de sechestru, capitanul meu, Daniel, un tip de un profesionalism, si-o verticalitate cum rar mi-a fost dat sa vad, a reusit in sfarsit sa iasa in oras. Se pare ca schimbarea comandantului a avut un efect pozitiv pentru toti si, dintre toti, Dan chiar merita sa se relaxeze putin. Am batut impreuna strazile si faleza care, in ciuda dimensiunilor liliputane ale orasului, arata extrem de frumos. Palmierii sunt in mediul lor, nu plantati cu sila, si spatiile verzi sunt impecabile, cu iarba mereu tunsa si fara omniprezentele ambalaje de plastic pe care le vezi la noi. Ii spuneam, remarcand cu placere, ca pana si trotuarele (crapate si cu betonul ondulat din cauza terenului deluros pe care e amplasat orasul) arata mai bine si sunt mult mai curate decat la noi, desi Ilo este incredibil de modest. Cat despre esplanada... Ce sa mai zic? Linistita, cu vreo doua barulete din care se auzea muzica latino, frecventata de tineri care se plimbau si de cativa descendenti inka, care vindeau suveniruri ieftine. Am mancat inghetata. Dupa jumatate de an, ne-am facut o pofta si am hapait-o in timp record, sub privirile amuzate a celor din jur (el a mancat chiar 2 - lucru regretat ulterior). Apoi ne-am plimbat cu viteza codobelcica pe faleza, admirand peisajul, pontonul inalt din lemn care se infigea in mare, chioscurile pitoresti si puzderia de barcazuri de pescuit si clanul de pelicani semidomesticiti, care se aduna zilnic la pescaria de pe dig, unde sunt hraniti precum cainii. M-am simtit relaxat, in sfarsit, dupa o lunga perioada de incordare...
Partea a doua s-a rezumat la abrambureala din piata. In ciuda faptului ca era duminica si majoritatea magazinelor erau inchise, acolo era o nebunie totala. Sute de tarabe si standuri, unde am vazut orice, de la piersici galbene (pe care le-am recunoscut dupa miros), pana la chirimoya (singurul fruct local ce m-a incantat, cu exceptia prea-cunoscutului mango), de la ceasuri si ochelari de soare, pana la sticle de Jack Daniels si trabucuri. Mi-am facut curaj si am cumparat cateva, al caror nume nu-l mai retin: niste fructe-pepene, mari cat portocalele, cu coaja ca de pruna, dar interior si usoara aroma de pepene galben, dar complet neimpresionant; "Crantanele", niste nebunii cu aspect de nectarina si codita de para, dar coaja groasa si atoasa, ca a unei rodii, dar uscata, de parca ar fi fost bagata la cuptor, si miez tot ca de rodie, dar cu bobite verzi, acoperite de o membrana ca de portocala! "Crantanelele" arata complet dezgustator - verzi si moi, precum vreun ou de alien, dar care cica sunt foarte bune daca le mesteci SEMINTELE. Cine naiba sa fi stiut? Oricum, nu le-as mai incerca inca o data. Ma ingretoseaza chestiile baloase... Si, in final, minunatul chirimoya, surpriza placuta la capitolul fructe; un fel de... n-ar mai fi... verde, cu coaja subtire si moale, cat un cartof urias, si cu textura de para, dar o aroma deosebita. La fel ca si celelalte fructe, exteriorul inseala, fiindca, de fapt, intregul fruct e alcatuit din multi samburi negri, ca cei de curmale, pe care creste "carnea", astfel incat daca iti infigi degetele in el, se "dezasambleaza" in felii foarte dulci si zemoase.
A urmat cursa in jurul a 3 rafturi de biscuiti, ciocolata si alte prostioare, in minimarketul adiacent pietei, unde ne-am burdusit rucsacele cu material de ingurgitat intre mese (si chiar pentru a le inlocui). Cookies, ciocolate gigante, bezele, floricele de facut la microunde, Pringles (era o necesitate) si Pepsi, guma de mestecat (care este o adevarata raritate la bord), un fresh de banane, maracuya si ananas, si multa multa patrulare. Am finalizat cu o descoperire senzationala: manusi elastice, cu degete taiate, extrem de greu de gasit in Constanta! Ne-am luat 2 perechi fiecare si, in drum spre restaurant, mi-am mai implinit un "vis", cumparandu-mi baschetii aia misto din poza de mai sus. Manusi si tropatori, cu doar 12$. M-am simtit ieftin si foarte comod cu chestia asta. Port ce-mi place, nu ce se poarta.
N-am vrut caracatita, dar am gustat. Foarte misto preparata, intr-un local intim si pitoresc, servita cu amabilitate, politete si garnitura de porumb prajit, dar incomparabila cu cheeseburgerul meu procurat de la un fast food local in timp ce creatura octopedica (am zis bine?) era pregatita. Ne-am mai indopat cu niste Inka Cola si ne-am intors la nava, mai mult decat multumiti de noi insine.
Pana am pus capul inapoi pe perna au trecut ore bune si pot spune am adormit complet epuizat. Dar, fara regrete, a meritat cu totul iesirea si faptul ca ne-am refacut proviziile, micile noastre bucurii copilaresti. Mai sunt aproximativ 3 saptamani si, pana acum, asta e singurul articol care descrie, cat de cat, ce am vazut aici. De fapt, nici nu am intentionat asta; voiam doar sa ma laud cu manusile si umblatorii mei cei noi! :)) Pe curand!
2 comentarii:
Ai alt tonus,alt chef. Meritai schimbarea asta.
N-am inteles mare lucru din fructele alea, dar stiu locurile pe de rost. Cand vei fi mare, sa te faci scriitor, ca ai ceva talent. :)
M-as face, dar nu te cred. :P
Trimiteți un comentariu