miercuri, 18 decembrie 2013

Saga Murg: Episodul I

Fane se apropie de mulțime la trap, pocnind din copite în ritm de chitară de electric blues și din reflex cu coada pe câte vreun atom dispersat din nucleul de nemulțumiți ce se adunase în piață. Supraponderal cum era, își făcu loc destul de repede prin gloată, sub privirile întrebătoare ale celor aflați prin preajmă, ce nu înțelegeau de ce nu are călăreț. Fane își încordă mandibula și împinse țigara ascunsă în falcă, Marlboro roșu – preferata lui, de când încă se dădea voie la TV să faci reclamă – în colțul gurii pufoase, apoi se întoarse către un creț cu ochelari și față de broscoi:

-Hey, you got a light? întrebă el londonez, pufnind pe nările largi.
-Umm... No, I don’t smoke, îi răspunse snob-nazal crețul ce era înfundat și avea moacă de absolvent al unei facultăți inutile. You shouldn’t either – adăugă el, vorbind corect engleza, dar cu accent sovietic – it’s bad for you, bad for others, bad for the environment.
-I am the environment, stupid.

Crețul își împinse înciudat ochelarii pe nas și reveni la împinsul pancartei sus-jos, scandând chestii. Fane îl ignoră; își întoarse fața lungă, parcă mereu mirată, către două pițipoance pe tocuri, ținându-se una de alta pentru a țipa și a rămâne totuși în poziție verticală.

-Enschuldigung bitte...
-Ce, mă? sări cea blondă. Fată, uite ce tupeu are ăsta!
-Cui îi zici tu mă, enșuldig? se rățoi cea brunetă.
-Ai o brichetă? întrebă Fane în cel mai bucureștean accent pe care dorobanțierele îl auziseră vreodată, făcându-le să se moaie de la genunchi în jos.
-Da, stai așa, zise blonda, scormonind pasional în trașcă, replică Louis Vuitton, pe care o îndura cu dârzenie pe umăr.
Reuși să producă un Bic de 2 lei și îi aprinse țigara. Fane pufăi îngândurat și vorbi cu jumătate de gură.
-Ce se întâmplă aici?
-Cum, fată, ce se întâmplă, fată?
-Tu ești, fată, de pe altă planetă? Sau o arzi pe mișto-uri?
-Ce să ard? întrebă Fane confuz.
-Fată, zise blonda, ăsta face mișto de noi?
-Nu știu, dar nu cred că e de pe-aici. Ia zi, fată, tu ești din provincie? Că pari rural gen.
Calul clipi calm și privi în jur la masa de oameni ce se unduia ca o răcitură agitată sau precum celulita spank-uită pe fesele Oanei Zăvoranu.
-Nu, răspunse el în final. Doar că nu sunt la curent cu știrile. Ce e cu răscoala asta?
-Fată, ce caterincă e ăsta...
-Cum ce e? Păi tu n-auzi că vrea ăștia să ne otrăveasca apa?
-Serios? se miră Fane. Hmm, făcu el evident îngrijorat, asta nu e bine deloc...
-Păi normal fată ca nu e bine! Cum să ne intoxice copii?
-Aveți copii? Păreți cam tinere, observă Fane.
-Fată, tu ești cu capu’? Normal că n-avem, Tuamne-ferește! Dar așa... de chestie, că ce mai bem pe urmă? întrebă bruneta.
-Ptiu, că bine zici! Dă-mi tu și mie sticla aia de Evian! spuse blonda.
-Tu ai mâncat de pe jos? replică cealaltă. Nu ți-am zis că nu aveau? Ce să aibe ăștia aici, că nici slims nu găsești.
-Păi și ce-ai cumpărat?
-Tsc! pocni bruneta dezaprobator din fălci. Aveau decât San Pelegrino.
-Cu zahăr?! urlă blonda și continuă cu un șir trilulit de critici pe care Fane nu le mai auzi, făcându-și loc mai în față.

Grupulețele de protestanți nici nu-l băgară în seamă. Un puști cu aspect de hipiot fără adăpost îi făcu o poză cu aparatul digital, mare cât copita bavareză a lui Fane. 

-Sper că nu te superi, monșer, îi zise el, trăgându-și eșarfa iordaniană peste umăr. Încerc să capturez spiritul de solidaritate generat de aceste evenimente nefaste și odioase, adăugă pasional-dramatic.
-Che? spuse Fane, abia atunci realizând că ăla i se adresase lui.
-Straniero! exclamă tânarul ce părea semi-transparent, trăgându-și turul skinny-jeanșilor sub genunchi – se ridicaseră prea mult. Minunat, cât de tru și ce noroc pe mine! Ești și tricolor! Iată că spiritul patriotic încă arde viu, dincolo de limitele culturale și etnice! mai zise el cu ton shakespearian.
-Sunt bălțat, în trei culori.
-Foarte authentic, monșer, foarte autentic, zise hipsterul și-i mai trase vreo trei poze. Respect!
Fane dădu din cap și atenția-i fu captată de un pensionar cu bască și baston, care agita și el lozinci, nehotărât cu cine să se alieze.
-Matale de ce-ai venit, tataie?
-Hoții ăștia vrea să ne omoare, nepoate, îi răspunse bătrânul răgușit. Ne-a luat și pielea de pe noi!
-Bine, dar ce faci mata aici?
-Am venit să le zic că nu se mai poate! Să audă și ei adevărul!
-Ei ? Cine sunt ei?
-Hoții care vrea să ne omoare, nepoate! N-auzi?
-Ah, zise Fane. Păi e duminică seara...

Bătrânul clipi nedumerit.

-Nu e nimeni în clădire. Toți sunt acasă.

Bătrânul clipi iar nedumerit. Fane dădu din cap și avansă până în primu rând; un dig de caschete și scuturi îl întâmpină când se trezi că depășise limita mulțimi.

-Stai, bă fraiere, acolo! urlă unul din jandarmi, schimonosindu-și amenințător mecla de cârnat de casă. Nu face pe eroul, că te spargem!
-Ha? întrebă Fane, pufăind chiștocul.
-Stai tu acolo! zbieră o femeie cu părul vâlvoi, agitând o pancartă pe care scria ceva de maidanezi cu vopsea roșie. Criminalilor! Lăsați animalele în pace!
-Fă, vezi ce spui, că te eutanasiem noi pe tine! zise alt jandarm mai tânăr, provocând ilaritate în rândul colegilor.
-Dar ce se întâmplă de fapt aici? întrebă Fane, din ce în ce mai amețit de situație.
-Bă, tu faci pe prostu’? zise cârnatul. Hai, avansează înapoi, că ne mănâncă tomfele și s-ar putea să te căutăm la gingii.
-Îți face băiatu’ masaj la coloană dacă vrei! se oferi colegul lui.
-Vreau doar să ajung în Romană, mărturisi Fane.
-Mă, tu-ncepi să mă nervezi, zise caschetarul. Ia, gata, stânga-nprejur! Pe-aici nu se trece!
-De când?
-Bă, tu te iei în gură cu noi, bă căcatule?! zbieră colegul lui, ridicând arma. Vrei să-ți futem morții, mă, rahat-pansat?

Fane dădu din cap iară, încercând să înțeleagă ceva, orice, din situația în care ajunsese și mai ales de ce ar propune cineva sexul cu cadavrele rudelor sale moarte. Scuipă țigara pe jos și o stinse cu copita, apoi necheză ușor, limpezindu-și vocea.

-Îmi pare rău, spuse el politicos, dacă v-am jignit cu ceva. Încerc doar să ajung în Romană – nu e nevoie să folosiți un astfel de limbaj. Să discutăm civilizat.
-Hă, auzi la ăsta, zise jandarmul. Se simte ofensat. Cică nu suntem civilizați.
-Mă, da’ ia bagă-i una-n coaste, că nu pricepe de vorbă bună! interveni un al treilea.

Cârnatul rânji și pulanul zvâcni cu putere către umărul lui Fane, dar acesta îl devie expert cu o mișcare defensivă de Aikido, apoi îi ștampilă din reflex vizorul caschetei cu copita, proiectându-l peste colegi. Protestatarii începură să scandeze, să chiuie, să înjure zgomotos și să arunce tot felul de proiectile peste mascați. Cele două tabere se ciocniră pentru o secundă ca două valuri de apă menajeră în conducta unui grup sanitar, amestecându-se insolubil, apoi dispersându-se cu aceeași viteză pe străduțe. Fane rămase pironit ca o statuie, privind calm haosul, cu demnitatea antică unui filosof grec. 

Suflă aburi pe nările-i cauciucate, suflă a dezamăgire în mijlocul unei piețe murdare de ambalaje, sticle și mucuri de țigări. Porni încet, tropăind amortizat pe Magheru, în timp ce câteva limuzine nemțești alunecară indiferent pe lângă el. Ajuns la destinație, își coborî fruntea înaltă în dreptul gemulețului, ferindu-și coama blondă de boarea înghețată, și zise:

-Doi cheese și o porție medie de cartofi prăjiți.
-Aici sau la pachet?

Niciun comentariu: